Radiografie simplă…

8 Octombrie 2008, 4:32 pm

Am citit şi auzit foarte multe opinii despre ultimele evenimente, cele legate de demiterea lui Cristian Adomniţei şi despre criza economică şi măsurile BNR. Observ o atenţie sporită evident pe subiectul “comercial” şi anume primul subiect. Al doilea e lăsat undeva în zona neinteresantă, deşi ar trebui să fim cel puţin extrem de atenţi cu riscul unor efecte de masă.

Mai ţineţi minte? Înainte de alegerile din alţi ani au mai fost nişte căderi spectaculoase ale unor fonduri de investiţii, şi aduc exemplul SAFI sau FNI, cunoscute deja de toată lumea. Asta ar mai lipsi acum, să mai şi pice vreo bancă. Momentul e cât se poate de … întâmplător.

Ce legatură are dezechilibrul economic cu Adomniţei? Staţi să mai discutăm puţin. Toate măsurile sociale şi anume măriri de pensii, salarii bugetari, dispariţii plafoane farmacii, etc. necesare de altfel, nu au venit însă ca urmare a unui mod calculat de planificare a lor, ci au venit deodată toate, exact înainte de alegeri. Efectul: s-a muşcat o îmbucătură mare dintr-odată şi ne-a stat în gât tuturor bugetul de stat, brusc incapabil să facă faţă. Să le promiţi una profesorilor şi după aceea să îi laşi cu ochii la soare evident că doare. Nimeni însă nu pare interesat cu adevărat de criza bugetară sau de efectele crizei economice. Teama îmi e că o să ne trezim cu cine ştie ce efecte de masă şi cu mii de oameni afectaţi din nou.

Se spune că e bine când mai vin bani la Iaşi şi au mai venit. Cum au venit şi cum se cheltuiesc? Păi ce, mai are importanţă? Mai contează dacă stilul bugetar românesc e definit de: taie cine poate şi cât de mult? În asemenea condiţii, evident că stilul şmecheresc e cel mai potrivit. Ai luat şi ai fugit cu ei. Ce strategii, ce Uniunea Europeană şi analize pe standarde de cost, ce descentralizare şi urmărire de obiective? Dom’le, nu e nevoie de prea multă înţelepciune: iei şi fugi.

Sunt uluit de modul în care reacţionează unele persoane cu pregătire serioasă, de la care aş avea aşteptări mai mari. Justifică un mod de administrare a banilor exact în stilul vatafilor, acceptând uşor lipsa calităţii managementului. Ce contează dacă se dărâmă toată şandramaua după ce scoatem nişte cărămizi de la bază să le ducem acasă?

Ce legatură are cu Adomniţei? Nici una aş zice. Sunt două tipuri de evenimente, iar eu am vorbit de unul singur. Cel mai important desigur.