Pentru prieteni (actuali şi viitori)

31 Octombrie 2008, 3:23 am

Toţi cei care doresc să-şi arate online susţinerea faţă de mine pot afişa acest banner şi linkul către site-ul meu. Mulţumesc.

Sustin campania Nicusor Paduraru - Deputat

A început campania!

31 Octombrie 2008, 12:12 am

De acum câteva minute suntem în campanie electorală…

Începe acea perioadă în care, dacă eşti candidat, şi dacă spui “mulţumesc” vânzătoarei care îţi întinde restul, tot se va spune că te porţi frumos doar pentru că vrei voturi.

Mă lovesc uneori şi eu de această atitudine. Oameni care mă iîntâlnesc prima dată îmi spun: “Păreţi un om cumsecade. Dar sper să rămâneţi aşa şi după alegeri”. Nici nu vreau să mă gândesc cam ce traume şi deziluzii au suferit aceşti alegători, dacă ăsta e unul dintre primele lucruri care le vine în minte atunci când cunosc pe cineva implicat în politică. Cred totuşi că, dincolo de orice strategii de comunicare, chiar şi cel mai simplu dintre cetăţeni poate face, dacă îşi doreşte cu adevărat acest lucru, distincţia între natural şi fals, între adevăr şi minciună. Celor care vor avea răbdarea de a încerca să mă vadă aşa cum sunt, cu bune şi cu rele, le mulţumesc încă de pe acum, indiferent care va fi “verdictul” lor.

Pentru că da, ei bine, voi încerca să rămân eu însumi şi în această perioadă, cu orice risc. Adică voi continua să spun “mulţumesc” atunci când simt că e frumos, politicos, civilizat, uman…