Vă doresc o vacanţă cu cărţi şi oameni

7 Iulie 2009, 4:33 pm

Discutam zilele trecute cu Adrian Păduraru despre un experiment inedit: un an fără televizor în locuinţă. Poate că multora li se pare a fi o utopie, însă simplul fapt că în acelaşi an poţi reveni la bibliotecă mi s-a părut cel puţin tentant. Acest experiment poate transforma un om politic într-o persoană neinformată. Dar, ce se întâmplă cu un om politic ce nu-şi poate permite luxul unui asemenea lucru? Ce se întâmplă cu toţi cei pe care îi interesează ce se întâmplă în ţară? Ce fel de informaţie li se oferă?

Îmi aduc aminte de o experienţă interesantă din primele zile de activitate parlamentară când, aflat în sala de plen a Camerei Deputaţilor, am deschis calculatorul pe unul dintre posturile naţionale de ştiri. Am avut neplăcuta surpriză să privesc, în direct, transmisiuni de la şedinţa la care mă aflam. Era cu totul alta decât vedeam cu ochiul liber şi am avut senzaţia ca trăiesc într-o realitate paralelă. Am comentat acest fapt cu colegii, discuţiile sfârşind în râsete. Aş fi râs, poate, şi acum de ciudăţenia momentului dacă, odată ajuns acasă, nu aflam despre mine lucruri neadevărate, fiind inclus într-o clasă politică neonorantă tocmai ca urmare unui astfel de gen de ştire.

Evident, calitatea analiştilor de breaking news nu mai e o surpriză pentru nimeni. În limbajul aşa-zis profesional am auzit de multe ori îndemnul spre combat, spre provocarea „curgerii de sânge” pentru rating. Calitatea informaţiei nu e un subiect firesc, ci o slăbiciune. Cui foloseşte faptul că, mai pe româneşte, se minte cu neruşinare?

Arbitrii media au devenit şi jucători şi fac vedete din personaje lipsite de calităţi, creionând modele sociale îndoielnice. Aşa că, măcar pe perioada vacanţei încercaţi-vă biblioteca. Veţi avea surpriza să constataţi că vă spun mai multe adevăruri decât o transmisiune în direct. Poate mai scapă măcar câţiva dintre noi pentru a educa generaţiile ulterioare. Pentru mine “indicaţia medicului” presupune să caut o comunicare directă cu cetăţenii. E mai sigură. Vă doresc tuturor o vacanţă cu cărţi şi oameni!