Mic manual de mâncat broaşte râioase

6 August 2009, 11:19 am

Când vorbim de alianţa locală pentru interesele Iaşului totul pare perfect, cine şi-ar permite să spună că a face echipă pentru obiectivele majore ale Iaşului e un lucru rău? De altfel de ani de zile noi ieşenii i-am invidiat pe cei de la Cluj, Bacău şi mai nou Suceava pentru modul în care au negociat şi au promovat interesele judeţelor lor. Până aici toate bune şi frumoase. Că aeroportul mai are nevoie de câţiva ani până când sunt în stare câţiva funcţionari să facă nişte acte ca lumea? Că a fi capitală culturală europeană înseamnă de asemenea câţiva ani (apropo, iese din termenii protocolului) până când să fie posibil? Că autostrada va fi un subiect pentru o etapă ulterioară (pare că şi asta iese din termenul de valabilitate a protocolului), etc. toate astea sunt mai puţin importante dacă avem nevoie neapărat de o infuzie de optimism. Şi atunci protocol pentru ce? Câteva pârghii au apărut şi probabil că ăsta a fost singurul argument care a permis să porţi discuţii pe marginea lui pentru că se vor schimba multe şi în comisiile de specialitate şi în consiliile de administraţie şi în relaţiile de colaborare interparlamentară şi administraţia locală. Asta teoretic. Practic, vom mai vedea.

În principiu asta seamănă cu tărâmul lui Făt – Frumos. E adevărat că politicienii nu sunt chiar atât de frumoşi, cetăţenii dealtfel câştigând o dexteritate de a mârâi printre dinţi ori de câte ori se gândesc la această specie. Şi dacă e să vorbim de politica puterii din Iaşi, mai bine nu am face un concurs de “mister” (îmi cer scuze faţă de doamnele din politică, realitatea e că suntem mai mulţi bărbaţi). Până la urmă ideile măreţe au existat de ani de zile, un asemenea protocol era vehiculat de ani de zile indiferent de partide, numai că oamenii nu erau cei potriviţi şi nici acum nu sunt sigur că actuala clasă politică ieşeană (cel puţin din preajma puterii coalizate) e suficient de potrivită pentru ca ideile măreţe să devină şi un final fericit.

De ce a fost nevoie de un protocol? La urma urmei alianţa există, reguli existau şi erau stabilite. Nu ar mai fi fost nevoie dacă … Dacă funcţiona, pentru că până la urmă nu facem altceva decât să validăm că nu am funcţionat până acum. Dacă va fi bine? Nu ştiu, e bine să fim optimişti.

Dimineaţa mă uit în oglindă. Uneori îmi dau palme (în politică intri cu voinţa ta, nimeni nu te obligă), îmi mai număr ceva fire albe (Nichita, te prind eu la un fotbal), îmi văd cearcănele (ah, şedinţele de partid) şi plec la cabinetul parlamentar. Eu cred că nu m-am schimbat ca om. Şi nu ştiu cum pot … îmbătrâni frumos în politică. Pare de fapt imposibil, dar nici nu plec. Un om politic ieşean, cu greutate (citat din clasic în viaţă) îmi explică politica fără perdea (nu-i de la mine din partid, fiţi liniştiţi) ca pe o broască râioasă pe care o înghiţi şi la sfârşit faci o conferinţă de presă optimistă. A doua zi dacă ai stomacul tare, mai ceri o broască râioasă, aş zice eu, ca să devin deja academic în ale politicii.

Sinceritatea la politiceni e precum ploaia în deşert. Toată lumea o aşteaptă, numai că vine rar şi nu produce nici un efect. Eu o spun sincer, politic, astăzi s-a semnat un protocol agreat de forurile de conducere judeţene ale ambelor partide. Asta e! Înghiţim broasca râioasă şi mergem mai departe, poate poate iese ceva (numai să nu ne iasă ochii). Imediat după, la şedinţa de consiliu a urmat DEXIA.

Ieri, am avut un dialog spumos (nu vă gândiţi la lucruri bune), discutând pe marginea acestor modificări legate de DEXIA şi de liniile de tramvai. Nimeni nu e atât de nebun să spună că nu vrea să avem terminate lucrările de infrastructură în centrul Iaşului. Numai că dialogul în care oportunitatea e o chestie de vot iar legalitatea şi-o asumă … nu ştiu cine, nu a fost finalizat măcar o singură hârtie din care să rezulte cam ce s-a făcut până acum şi ce s-a plătit pe DEXIA, la fel cum în cazul liniilor de tramvai am aflat că nu ar fi un obiectiv definit prin lungimea kilometrilor de lucru şi că de la început s-a introdus … tot. O fi, se pune şi problema de a crede pe cuvânt un om politic.

Am simţit nevoia să scriu acest mic manual de mâncat broaşte râioase. Şi dacă din chestia asta nu o să-mi apară nimic pe piele şi se vor mai întâmpla şi lucruri bune va fi în regulă. Voi credeţi? Ar fi pentru prima oara în care un acord politic ar dura … câţiva ani. Asta nu s-a mai întâmplat, de regulă nu rezistă prea mult timp, mai ales că urmează o campanie electorală, iar legalitatea (cel puţin în ceea ce mă priveşte) nu este un lucru negociabil.