Parteneriat pentru cultura ieşeană

20 August 2009, 4:55 pm

Pentru că Iaşul are o amprentă culturală recunoscută la nivel naţional, iniţiez astăzi demersurile pentru un proiect de site www.culturainiasi.ro, un loc virtual unde toţi cei interesaţi de viaţa culturală ieşeană vor putea găsi informaţii legate de instituţiile de cultură din Iaşi (muzee, teatre, centre culturale, monumente arhitecturale) precum şi cu privire la evenimentele culturale ieşene. În acelaşi site va putea fi regăsită agenda culturală a Iaşului precum şi interviuri cu personalităţi ale culturii ieşene.

Iniţiez acest proiect împreună cu domnul viceprimar Gabriel Grigore, urmând ca în maximum trei săptămâni să invităm la o primă întâlnire reprezentanţi ai instituţiilor culturale ieşene, centre culturale, jurnalişti precum şi reprezentanţi ai cultelor. Atunci vom prezenta proiectul de site, modul în care propunem să fie furnizate informaţiile necesare precum şi un protocol de parteneriat corespunzător acestei colaborări. Viitorii parteneri nu vor fi nevoiţi să suporte costurile necesare înregistrării domeniului şi funcţionării site-ului.

Până acum, am purtat discuţii cu reprezentanţi ai unor instituţii de cultură ieşene precum şi cu membri ai Departamentului de Jurnalism şi Stiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii A.I. Cuza Iaşi. Din fericire, toate aceste discuţii s-au încheiat cu concluzii pozitive. Consider că acest demers se va dovedi eficient pentru un parteneriat la nivelul Iaşului care să permită autorităţilor locale să unifice sub un interes comun toate informaţiile instituţiilor de cultură ieşene. Îi invit pe toţi cei interesaţi de proiect să mă contacteze la numărul de telefon: 0232/261313, pe blogul: http://blog.nicusorpaduraru.ro şi adresa e-mail: nicusorpaduraru@yahoo.com .