Faţă cu reacţiunea…

22 Septembrie 2009, 11:03 am

L-am ascultat cu atenţie pe economistul Nicolaescu, fost ministru al Sănătăţii, citind moţiunea pe educaţie. Aş crede că, dacă nu am fluierat la scenă deschisă, este pentru că încă mai am simţul umorului negru. Dacă nu ar fi vorba de subiecte absolut importante şi dacă nu aş fi sătul de deformările unor realităţi din politica românească pe care le trăiesc pe viu de câteva luni în Parlament, nu aş lua atitudine.

E un fond clar al realităţilor politice actuale din Parlament: PSD e braţ la braţ cu PNL. Nu ştiu cât de reală pare această situaţie, însă e absolut necesar să fie cunoscută. Jocul politic dintre cele două partide a fost refuzat şi de mine mental, poate în virtutea speranţei hilare că liberalii ar avea mai mult de câştigat dacă şi-ar face doar un joc individual corect de opoziţie. Jocul politic Olteanu – Hrebenciuc este însă unul evident şi descalifică nu PSD-ul, ci PNL-ul. Minciuna şi demagogia sunt însă în catalogul curent de notare al activităţii politice ale PNL, doar din când în când Crin Antonescu îşi aduce aminte că e plictisit şi o spune la televizor.

PSD-ul se descalifică altfel: prin forţa cu care se luptă cu puterea, nu din opoziţie, ci de pe băncile Guvernului. În Parlament au fost nenumarate situaţii în care PSD a avut declaraţii politice absolut remarcabile prin consistenţa nesimţirii politicianiste. Cu un plan diabolic de dinamitare politică a parteneriatului care i-a adus la guvernare, împreună cu o parte din mass media centrală atraşi ca “jucători” mediatici fără deontologie, caută să joace pe toate planurile politice fără nici un pic de onoare sau respect faţă de propria demnitate

Revenind la Nicolaescu: textul citit, în afara unui titlu absolut de nivelul grădiniţei, minte cu neruşinare cu referire la iniţiativa privind salarizarea unitară, spunând că ar fi dorit să îl promoveze şi PNL când erau la guvernare dar nu ar fi vrut PDL-ul. Minciuna e spusă cu atât de multă pasiune nicolaesciană, încât e pur şi simplu jenantă. De ce spun asta: pentru că în sertarele MAI există acest proiect ascuns de secretarii de stat, Dobre şi Liviu Radu, ce se străduiau să nu îl scoată public de teama mişcărilor sindicale şi a scăderii procentelor politice previzibile. E o minciună să spună că ar fi vrut ei să promoveze această idee şi că nu ar fi dorit PDL-ul, pentru că cel care crease primul text al legii şi singurul care avea curajul să meargă mai departe a fost ministrul Blaga, însă Tăriceanu rupea Guvernul în 2007 preferând alianţa mascată cu PSD şi eliminând PDL-ul de la guvernare, ceea ce nu a permis să se meargă mai departe. Ştiu toate acestea pentru că am fost în Minister şi le-am văzut cu ochii mei, am discutat despre reformă de multe ori, însă mi se spunea că nu e momentul politic, fiind an de alegeri. Nu mai doreau să facă absolut nimic în ultimul an, preferând jocul cu aruncatul fondurilor guvernamentale în toate locurile cu interes PSD-PNL. Azi, însă, nu mai intreabă nimic de reforma din administraţie, nu scot un sunet despre Codul Administrativ rămas în sertarele MAI sub controlul PSD-ist al lui Nica, uită de necesităţile gândite chiar în perioada lor de guvernare şi maltratează pur şi simplu limba română, în Parlamentul României. O moţiune pe acest subiect nu e evident preocuparea PNL, căci ar lovi în PSD-ul apropiat de ceva ani de strategiile lor aşa că…

Nu spun să le fie ruşine pentru că depun moţiuni, au acest drept şi e democratic să se întâmple asta. Sunt însă lipsiţi de bunul simţ al evitării minciunii în argumentele folosite. Şi pentru asta merită să le baţi obrazul măcar virtual.

Comentarii (4)

El Ciu23 Septembrie 2009, 12:19 pm

Daca PNL era brat in brat cu PSD, mai sustineau urmarirea penala a lui Neminschi, impreuna cu PDL? Eu zic ca ei deocamdata au mai multa coloana vertebrala ca si dumnevoastra si restul portocalelor. Nu uitati ca voi ati fost cei care i-ati luat pe PSD-isti la guvernare, de frica ca nu cumva sa ratati puterea si sa va plece micii baronasi din partid.

Mihai Petre23 Septembrie 2009, 1:09 pm

Se pare ca PDL uita ca sunt la guvernare alaturi de PSD. Adica sunt tot o apa si-un pamant. Deci, daca ceva merge prost, e din vina amandoura. Nu inteleg de ce vorbiti de alianta mascata a PNL cu PSD, cand coalitia PDL-PSD functioneaza cu acte in regula. Sunteti ca o familie mare si iubitoare!

akmon8623 Septembrie 2009, 6:12 pm

Din cate stiu eu PDL e la guvernare cu PSD, asa ca ai intradevar umor cand spui ca PNL e la brat cu PSD. PDL a intins mana catre PSD ca sa ii ia la guvernare, refuzand propunerea PNL (conditionata bineinteles de numirea lui Tariceanu ca premier). Nu vreau sa zic eu ca stiu prea multe, dar de un singur lucru nu ma poti convinge: ca Boc e mai bun ca Tariceanu

Nicusor Paduraru25 Septembrie 2009, 6:14 pm

pentru akmon86, mihai petre si el ciu:

Punctele de vedere par a fi similare punctajelor de comunicare PNL asa ca raspund completand.
Alianta dintre PNL si PSD intre 2007 si 2008 a fost clara dupa scoaterea PDL de la guvernare in 2007. Trocul se regasea vizibil in sumele alocate preferential primariilor celor doua partide sau in modul in care au fost trasate colegiile electorale. Altfel nu ar fi rezistat PNL la guvernare. Totul s-a facut insa pe ascuns si nu pe fata, ceea ce e mult mai grav politic decat o coalitie declarata, presupune minciuna.
In Parlament, functionarea aliantei a fost extrem de sinuoasa. Voi nu v-ati uitat la televizor in ultimele 6 luni? PDL a fost permanent tinta declaratiilor PSD si PNL asa ca numai cine nu vrea nu vede. Eu asist in fiecare saptamina la declaratiile politice ale colegilor din celelalte partide si sunt extrem de dezamagit de calitatea discursurilor PNL. Cand o sa plictiseasca de tot Crin o sa va plictisiti si voi. Tribuna Parlamentului nu ar trebui sa fie o zona de exprimare a frustarilor in limbaj de mecanic de locomotiva.