Socio-liberalismul estic

28 Noiembrie 2009, 1:10 pm

Cum arată soluția de dreapta pentru România? În primul tur al campaniei electorale Crin Antonescu a avut nenumărate declarații tranșante prin care izola PSD și îl trimitea pe Mircea Geoană într-o zonă a ridicolului. A fost suficientă o singură zi pentru ca liberalul Crin Antonescu să își răstoarne toate principiile și să devină în mod evident prizonierul jocurilor de culise ale grupurilor de interese devenite astăzi extrem de vizibile. Liberalii au o problemă. Caracteristica lor presupune discernământ și nu au fost niciodată o echipă supusă decizilor de partid atunci când au considerat că sunt părăsite principiile dreptei.

Memoria istoriei nu poate fi ștearsă. Nu se poate uita faptul că adevărații liberali care și-au găsit locul respectabil în istoria României şi-au purtat cu demnitate calitatea de deținuți politici, mulți dintre ei murind în închisorile comuniste. Brătienii s-ar răsuci în mormânt dacă ar vedea cum anume urmașii lor se așează disciplinat în spatele lui Mircea Geoană, în condițiile în care tatăl lui Geoană era general în structurile statului din perioada comunistă, atunci când liderii liberali erau vânați și nu de puține ori chiar executați.

În spatele lui Geoană am văzut zâmbetul larg a lui Iliescu, care mi-a reamintit cu frisoane de anii 90. În ultimile zile am asistat cu toții la cea mai penibilă înscenare adresată unui șef de stat, trucată în laboratoarele mediatice ale lui Vântu și Voiculescu. Deși această minciună a fost desfințată, aceste televiziuni continuă să arunce cu minciuni descalificându-se până la limita penibilului. În presa din Rusia cazul în sine este prezentat în forma minciunii originale, mesajul de fapt confirmând interesul estic pentru ca România să nu îi scape de sub control. Devine evident cui se supun în momentul de față cei din PSD, ce fel de interese economice joacă și prin cine. Patriciu nu s-a putut abține să nu stea în studiourile Realitatea în speranța că este cel care va pune cireașa pe tort desființându-l pe Președintele României. După 2 zile de la această mizerie Patriciu se poate lăuda că și-a distrus propria credibilitate și a devoalat liberalilor faptul că îi consideră o masă de manevră pentru propiile interese.

Cunosc foarte mulți oameni de dreapta, oameni care sunt alături de partidul lor și îl ajută atunci când este un interes direct. În momentul în care se răstoarnă toată memoria istoriei și se ajunge la un acord care nu servește dreptei ci doar unor interese de grup, am certitudinea că liberalii în dezacord total vor vota din proprie conștiință.

Soluția pentru România nu poate fi acest curent stupid numit socio-liberalism. În acest an cu dureri de stomac, acest gen de încercare a dat greș. Socialiștii mint nativ și au un mod neresponsabil de distribuție a resurselor sau de soluționare a problemelor. Într-o perioadă de criză economică ei nu au ce împărți și ar încerca cu certitudine mărirea taxelor și impozitelor, total contrar ideilor de dreapta aplicate din 2004 și apreciate de către toată lumea. Soluția pentru România, pentru nu a deveni vasali ai unor interese externe este Traian Băsescu și nu candidatul PSD. Foarte mulți lideri liberali adevărați vor fugi în următoarea săptămână de întâlnirile la care vor trebui să se afișeze împreună cu PSD.

Un ultim sfat! Vorbiți cu toți cei care îi cunoașteți despre trucajul mizerabil prezentat de televiziunea lui Vântu. Argumentele, oricare ar fi ele, vă vor permite să fiți responsabili pentru că nu aveți ce descoperi, decât o încercare foarte periculoasă pentru statul român de a nu se ține cont de voi, ci de interesele unor personaje care vor deveni sinistre pentru această perioadă a istoriei poporului român.