Slow-Taxe şi fast-food politic

8 Ianuarie 2010, 1:04 pm

Am o boală cu taxele stupide. Am avut o întâlnire ironică în liftul Parlamentului cu domnul Streinu Cercel şi am căutat să schiţez o glumă acră: „Cum mai stăm cu taxa pe mâncare?” Domnia sa mi-a explicat imediat, scurt şi la obiect, din păcate fără umor (nici nu ştiu dacă ar fi fost posibil, poate doar umor negru) cum că alimentele din ziua de azi sunt pline de chimicale şi E-uri (ştim bine că profitul unor companii naţionale stă mai ales în prelungirea termenului de garanţie până la ani buni) şi că e o măsură ce urmează a fi explicată mai pe larg, etc. Nici măcar nu a respirat iar liftul a şi ajuns la destinaţie aşa că … am rămas cu taxa pe limbă.

Ca parlamentar, sincer aş fi preferat să îmi fie prezentată ideea înainte de a fi aruncată în ringul mediatic. E adevărat că încă nu se aplică aşa ceva, taxa în sine nu există dar se discută. E la fel de adevărat că anul trecut resursele pentru domeniul sănătăţii s-au epuizat spre ultimul trimestru şi s-a apelat şi la bugetul de anul acesta. Ştim că în acest ritm datorat efectelor crizei economice riscăm să nu avem resurse pentru tot anul şi e normal să se caute soluţii. Dar totuşi … taxa această botezată de presă taxa fast-food sau taxa pe shaorma, e cam mult pentru a o înţelege. Să fim serioşi, majoritatea alimentelor cumpărate de noi provin din supermarket şi sunt pline de ingrediente nepotrivite deci potenţial taxabile. Iar acele magazine de produse naturale nu au fost deloc încurajate, produsele lor devenind cam scumpe pentru buzunarul omului obişnuit.

Consider taxa botezată fast food inadecvată unor realităţi şi nu o voi susţine pentru că e îndreptată tot spre buzunarul cetăţenilor şi nu e contrabalansată de nimic care să arate viziune interinstituţională. Şi cum acea taxă ar trebui să se întoarcă în sistemul de sănătate publică îmi pun problema sumelor ce se drenează prin sistemul de sănătate în afara acestuia şi nu în beneficiul său; avem de unde găsi soluţii chiar dacă presupun intervenţii dure în zona administrativă a acestui sistem. La urma urmei avem un obiectiv mult mai clar şi sigur mult mai eficient: modernizarea instituţiilor statului şi reforma lor în sensul simplificării şi eficientizării. Să vedem mai întâi o colaborare excelentă între Agricultură şi Sănătate în aşa fel încât să avem soluţii pentru promovarea micilor producători agricoli şi protejarea lor în faţa multinaţionalelor cu supermarketuri şi după aceea mai vorbim de taxe.

Ca să fac o glumă netaxabilă, prefer o atitudine fast în locul unei gândiri slow de lux culinar.