Legea călcată în picioare de primarul Nichita

2 Martie 2010, 2:24 pm

Am avut ocazia să revăd şi săptămâna trecută cum intră primarul Nichita din nou în crize de polemică cu legea, recidivând cu indiferenţă faţă de orice argument de bun simţ. Obişnuinţa sa în ceea ce priveşte lipsa de respect faţă de lege a devenit legendară. Din respect pentru comunitate, ar trebui să fie primul care insistă pe aplicarea cu sfinţenie a legislaţiei din administraţia publică. Nu face asta însă cu încăpăţânare de ani de zile, iar noi cu toţii suntem nevoiţi să acceptăm că Iaşul e un fel de moşie personală a sa. Cu toate că erorile sale se văd în realităţile din jurul nostru şi le suportăm din buzunarele noastre, are tupeul ca ori de câte ori i se atrage atenţia că depăşeşte limite clare legislative, să se victimizeze şi să se plângă de orice şi oricine. Reuşita sa mediatică de a anunţa paranoic că devine ”parâcioasă” de serviciu anunţând liderii PD-L de cât de mult nu îl ascultă opoziţia, ar fi meritat un premiu de popularitate în prostie, nimeni însă nu a vrut să observe derapajul său de la normalitate şi nu l-a taxat ca atare.

În data de 25 februarie 2010, Consiliul Local al Municipiului Iaşi întrunit în şedinţă ordinară a dezbătut şi adoptat Hotărârea nr. 40/25.02.2010 având ca obiect desemnarea persoanelor împuternicite să reprezinte interesele municipiului Iaşi în cadrul Adunărilor Generale a Acţionarilor şi a Consiliilor de Administraţie ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome la care municipiul Iaşi este unic acţionar. Această hotărâre încalcă în mod clar prevederile legislative în domeniu. Primarul Nichita, sunt sigur că ştie asta foarte bine, preferă însă să încalce grosolan legea, ştiind că un eventual atac în contencios durează suficient de mult, permiţându-i să ţină la distanţă consilierii locali aleşi de ieşeni pentru a nu îi încurca „stilul” de management instituţional.

Pentru a fi explicit, fac referire la faptul că, la fiecare patru ani după validarea unui consiliu local rezultat ca urmare a alegerilor locale, se aplică prevederile dispoziţiilor art. 37 din legea 215/2001 privind administraţia publică locală care prevăd: „Persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale în societăţi comerciale, regii autonome de interes local, asociaţii de dezvoltare intercomunitară şi alte organisme de cooperare sau parteneriat sunt desemnate prin hotărâre a Consiliului Local, în condiţiile legii, respectându-se configuraţia politică de la ultimele alegeri locale”.

Cu toate acestea, primarul denaturează sensul legii reinventând-o în stil propriu. Ceea ce e extrem de clar exprimat în art.37 nu e pe gustul său, aşa că dă interpretări… personale. Ca explicaţii face referire la o nevoie acută de specialişti foarte buni însă numiţi evident chiar de el, în completarea unei aşa zise structuri definită de lege. Evident asta modifică substanţial legea, ceea ce nu e permis sub nici o formă.

Două menţiuni suplimentare:

1. Acest aspect trenează de aproape doi ani, nu e un subiect nou, ci unul care poate ascunde corupţie prin toate structurile acelor AGA sau CA-uri aflate real în subordinea primarului şi nu a Consiliului Local aşa cum prevede legea 215/2001.
2. Argumentul specialiştilor se întoarce împotriva lui Nichita. PSD putea din start să numească în locurile lor rezultate din configuraţia politică definită de lege exact aceşti specialişti, îşi asumau principiul anunţat public chiar de ei dovedind seriozitate. Numai că PSD a dorit mai mult: şi locurile legale şi alte posturi dorite de Nichita.

Primarul Nichita, ajutat ca de obicei de votul liberalilor care fac pe îngeraşii mincinoşi bine conduşi de aceeaşi lideri Adomniţei sau Fenechiu, joacă din nou ilegal. Îşi permite cu neruşinare să dea de înţeles că altii de prin PDL ar vrea posturi, deşi de aproape doi ani PSD domină ilegal deciziile în toate regiile şi societăţile din subordinea Consiliului Local. Nu pot să nu mă gândesc la faptul că ar fi justificată suspiciunea că RATP sau CET au ajuns pe buza prăpastiei fiind conduse exact de cei păstraţi de Nichita în acele posturi din AGA sau CA-uri, ca modul în care au fost administrate regiile sau societăţile prestatoare de servicii publice sunt considerate puşculite şi instrumente politice prin care se reglează relaţiile cu grupuri de interese economice.

Până în momentul în care unele instituţii abilitate şi responsabile se vor trezi din îndelunga amorţire şi vor lua măsuri concrete, am sesizat astăzi din nou Instituţia Prefectului privind legalitatea Hotărârii nr. 40/25.02.2010 pentru a fi atacată în contencios imediat ce documentele vor fi comunicate prefecturii.