Nesimţire şi tupeu pe banii statului

3 Martie 2010, 2:17 pm

Sunt multe subiecte vechi şi sensibile în Iaşi asupra cărora autorităţi responsabile nu au dat răspunsuri clare de ani de zile. Analize peste analize, verificări, plângeri penale, dosare de care nu mai ştie nimeni cum se rezolvă şi când.

Azi supun atenţiei doar două subiecte cu întrebări fără răspuns. În ambele situaţii, statul se păcăleşte de unul singur, un caz ce ţine de administraţia centrală şi unul de cea locală:

Cazul 1: Statul îşi vinde active în centrul Iaşului către o firmă privată la o sumă sub un million de Euro. Firma respectivă se foloseşte de o parte din spaţiile cumpărate pentru o oportunitate privată cu un supermarket dintr-o reţea multinaţională. În mai puţin de un an jumătate, statul îşi dă seama brusc de faptul că are nevoie ca de aer de o clădire pentru o instituţie deconcentrată şi cumpără înapoi o parte din activele proaspăt înstrăinate plătind de vreo trei, patru ori mai mult decât primise. E vorba de sediul OJCPI din curtea fostei Moldoplast, jocul fiind realizat în perioada guvernării Tăriceanu. Nu îl întrebaţi de caz pe enigmaticul Fenechiu, cel care declara public “eu sunt AVAS la Iaşi”. Va recita mecanic nu’ş ce chestiuni cu economia de piaţă şi evoluţia pieţei. Eventual va încerca nervos şi pentru a devia de la subiect să se lege de cazul Nicolina, însă are o “reţinere fiscală” în ultimul timp.

Cazul 2: Se ia un serviciu public important. Se concesionează integral responsabilitatea realizării lui către o regie locală. Regia respectivă descoperă subit că nu are capacitate de a executa contractul şi intra în … asociere cu o firmă privată. E vorba de RATP, regia de transport public. Interesant este că după ceva ani, RATP e pulbere, datoriile sale la fisc o plasează la loc fruntaş pentru insolvenţă şi risc de faliment. În acelaşi timp partenerul privat prosperă, aduce autobuze noi, n-are nici o treabă. Întrebarea devine evidentă: cum e posibil? Undeva ceva e putred, nu se poate ca partenerul privat să aibă o afacere convenabilă, iar celălalt să plătească un consultant internaţional pretenţios care să îi spună sec şi pe bani mulţi ceea ce se vede cu ochiul liber: că e în faliment. Evident, datorită unor strategii de management dictate de primar catastrofale. Cine plăteşte? Evident, ieşeanul de rând. Mă îngrozesc la gândul că iar va aparea soluţia creditelor.

Ambele reţete sunt “brevetate”. În ambele cazuri, persoanele care ar putea fi întrebate sau au musca pe căciulă vor ţipa că e un atac politic şi vor folosi limbaj nepotrivit sau se vor victimiza. Din păcate, atât timp cât nimeni nu e vinovat de prostie măcar, ieşeanul are tot dreptul să se simtă jignit. Ce fac cei responsabili de a vedea aceste realităţi? Nu ştiu, dar nu aş vrea să mă gândesc la cârdăşie. Poate se sesizează cineva, măcar din bun simţ civic.

Comentarii (1)

[...] care nu mai ştie nimeni cum se rezolvă şi când”, susţine deputatul PDL Nicuşor Păduraru pe blogul său. Care dă şi două exemple în acest sens: Afacerea Moldoplast şi situaţia falimentară a RATP, [...]