Toleranţa faţă de adevăr

9 Martie 2010, 3:40 pm

De ce oare nu încearcă Nichita să scrie? Dacă tot e plin de calităţi pe care şi le laudă singurel în fiecare zi, un jurnal în care să îşi precizeze importanţa istorică a fiecărui gest ar fi potrivită. Văzându-l la postul de televiziune B1 mi-a venit pe buze brusc numele unei cărţi: “Greaţa” de Jean Paul Sartre. Puţini poate din cei care au citit această carte îşi aduc aminte de Roquentin, personaj principal incapabil să iubească oamenii pe care îi vede mai degrabă ca pe nişte obiecte.

Stilul politic din ultimul timp al lui Nichita depăşeşte orice limită privind veridicitatea vorbelor sale de bun simţ, consultanţii săi ori nu îl trag de mânecă ori exact asta îi recomandă. La urma urmei, dacă toată presa preferă să scrie sau îi aminteşte numele fără analize prea viscerale, indiferent că e de bine sau de rău, Nichita rămânând mulţumit, nu îmi rămâne decât să atrag atenţia acolo unde consider că e realmente necesar. Aşa că greaţa pe care am simţit-o ieri atunci când se prezenta televizat ca un arhanghel al corectitudinii şi apropierii faţă de oameni a fost prea mult pentru nivelul meu de toleranţă. Problema sa de comportament nu mai e una individuală ci devine colectivă. Dacă PSD vede în Nichita un om apt de a deveni model naţional, Iaşul are o problemă serioasă de imagine naţională. Şi nu numai, noţiunea de model social devine şi ea un subiect deturnat într-o zonă becaliană, ceea ce e foarte grav pentru sănătatea societăţii noastre şi aşa destul de bolnavă şi isterizată în mediocritate.

Nichita nu e un om puternic. Dacă era, nu avea nevoie de acest cuvânt în campaniile electorale. Se asociază doar cu efectul de putere pe care crede că îl creează. Candidatura sa în interiorul PSD e de fapt un mijloc de fugă şi protecţie faţă de scăderea încrederii şi deficitul de imagine din Iaşi. Speriat de acţiunile justiţiei din ultimul timp, are nevoie de un refugiu preventiv, de unde să poată să se victimizeze dacă ar fi să ajungă într-o ipostază neplacută cu justiţia. Sau eventual să transforme un asemenea risc într-o problemă naţională a PSD, pe care să o caracterizeze ca fiind un atac politic cu scutul partidului în faţa pieptului. Nichita se teme de ceva, el ştie mai bine, altfel nu ar fi avid de imagine şi putere.

Mă amuză faptul că tânărul proaspăt şef naţional al PSD este exact cel care împreună cu Năstase îi zgâlţâia serios imaginea lui Nichita prin raportul corpului de control al primului ministru, din urmă cu vreo 8-9 ani legat de celebra afacere Mannesmann. Azi, Nichita se luptă oare real cu Năstase? Am certitudinea că nu, nici nu ar îndrăzni, însă frica sa viscerală de justiţie poate fi mai usor gestionată dacă vine pe un fond de imagine “altfel”. Candidatura sa nu prea are cum să fie reală, ceea ce nu ştiu este dacă a primit acceptul lui Ponta pentru acest gest sau a făcut-o de capul lui. Oricum, PSD-ul reuşeşte performanţa să aibă doi candidaţi la preşedenţia Consiliului Naţional, ambii vânaţi pentru faptele lor de DNA.

Revenind la prestaţia televizată a lui Nichita de la postul televiziunii B1, pot spune că saturaţia minciunii a depăşit ieri orice limită. Exemplele sale de aşa zise rezultate deosebite în administraţia ieşeană contrastează flagrant cu realitatea. Nu îl voi ruga însă pe domnul primar să îşi schimbe atitudinea sau stilul. Chiar îl rog să continue, să insiste cu acelaşi gen de mesaje. La urma urmei, îi va ajuta pe foarte mulţi ieşeni să aibă saturaţia necesară pentru ca greaţa să îi determine să spună lucrurilor pe nume. Îi recomand chiar romanul lui Sartre, poate după ce îl va citi, confesiunile sale televizate vor deveni digerabile.

Comentarii (3)

[...] PDL Nicuşor Păduraru susţine pe blogul sau că gestul lui Nichita de a candida la şefia Consiliului Naţional (CN) al PSD reprezintă un [...]

Misha10 Martie 2010, 9:57 am

Nichita al 41- lea sfânt.

Probabil că actualul primar al Iașului este favorizat de divinate, altfel nu înțeleg cum de nu este legat încă de DNA. Stau și mă întreb oare la cine se spovedește Nichita? Probabil doar Preafericitului Daniel, pentru că ar fi prea mult ca un simplu preot să asculte asemenea destăinuiri. Mai avem de răbdat 2 ani până când Iașul îi va fi alături pe drumul pocăinței către DNA.

Eu cu mine :) » Jocuri de imagine10 Martie 2010, 11:39 pm

[...] meu, dl. deputat Nicușor Păduraru, mi-a luat vorbele din gură (așa cum se spune) cu postarea sa de pe blogul personal.Așa cum discutam și cu un prieten din presă, cred doar că dl. Nichita [...]