Coteiul elitist

28 Iulie 2010, 5:03 pm

Astăzi, discuțiile din Consiliul Local au avut și o notă de pamflet, aducându-se aminte de Păcală, Tândală și pista de biciclete în contextul bojdeucii lui Creangă. Interesant a fost faptul că s-a cerut la un moment dat un limbaj mult mai elegant și elitist din partea consilierilor, aducându-se aminte de Viena și educația europeană. Am remarcat că discursul domnului consilier PSD, un maestru al artelor de altfel, adresat tuturor consilierilor pentru eleganță și responsabilitate era îndreptat întâmplător exact către domnul consilier Constantin Neculau, aflat în jilțul local din fața maestrului.

Mi s-a părut, de altfel, că văd o privire cam de cotei, având în vedere că unii consilieri PSD sunt deja remarcați în ceea ce privește limbajul neconvențional și asocierile cu pitecantropii din perioada primitivă. Apreciz în schimb mesajul maestrului consilier, cu rugămintea de a face un instructaj de cultură generală cu proprii colegi din PSD și dacă mai are un loc liber aș putea recomanda și câțiva colegi de-ai mei.