Un motto sugestiv pentru domnul Simirad

10 Septembrie 2010, 3:44 pm

Motto: „…De eşti tu acela nu-ţi sunt mamă eu…”

Am citit cu atenţie câteva fraze dintr-o scrisoare a primarului Gheorghe Nichita către Constantin Simirad, preşedintele Consiliului Judeţean. N-am înţeles de ce este atât de afectat primarul Nichita de gestul domnului Simirad prin care a plătit factura de gaz metan de la flacăra din Piaţa Naţiunii?

Textul în sine al scrisorii este demn de o analiză ştiinţifică a unor specialişti în psihanaliză. Cufărul cu vechituri, coada de mătură, Alexandru Macedon şi Ducipal se îmbină interesant cu devize olimpice. Nu, nu sunt cuvintele mele, ci aparent ale primarului sau consilierilor săi de imagine, care au considerat de cuviinţă că, la câte probleme au ieşenii, o asemenea scrisoare le face bine. Dau un sfat primarului Nichita: poate că ar fi utilă o scrisoare deschisă şi în legătură cu sprijinul său la adresa aeroportului din Iaşi. A primit de altfel o propunere de la colegii mei din Consiliul Local, la care nu a avut nici un pic de ezitare în a refuza imediat, cu maximă nervozitate orice discuţie pe subiectul respectiv. O mare gafă, aş spune, pentru că ţipă de luni de zile că nu se face nimic pentru aeroport şi când i se cere să se gândească la un banal suport, refuză cu vehemenţă.

Aştept următoarele epistole, de data asta serioase, cu explicaţii legate de adevăratele probleme ale Iaşiului. Jocul de glezne mediatic e ca un dribling încercat la adresa domnului Simirad. Problema e că performanţa epistolar – sportivă a primarului se vede prin distrugerea clubului de fotbal. O scrisoare deschisă pe acest subiect ar fi fost mai serioasă decât faptul că domnul Simirad a reaprins flacăra din Piaţa Naţiunii.