Măsuri guvernamentale în sprijinul mediului de afaceri

30 Septembrie 2010, 4:54 pm

Anul acesta am avut mai multe întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri ieşean. De fiecare dată au fost sesizate aspecte legislative care necesită modificări sau corecţii. Încă din luna iulie, doamna Sulfina Barbu a transmis Guvernului şi Ministerului Finanţelor propuneri de măsuri legislative rezultate şi ca urmare a unor discuţii purtate într-un grup restrâns de lucru format din deputaţi aparţinând PDL, UDMR, UNPR şi minorităţi naţionale.

Ultimele discuţii aplicate la care am participat au avut loc săptămâna trecută la sediul Ministerului Finanţelor, în zilele de luni, respectiv miercuri, începând cu orele 08.30. Propunerile transmise sunt parţial concretizate într-un pachet legislativ adoptat de Guvernul României în cursul zilei de miercuri, 29 septembrie 2010.

Principalele decizii luate sunt: eliminarea impozitului minim începând cu 1 octombrie 2010, diminuarea nivelului dobânzii datorate pentru creanţele fiscale neachitate la termen, neînceperea executării silite în cazul în care contribuabilul are în curs sau depune o cerere de rambursare de bani de la stat, modificarea plafoanelor de la care firmele care investesc şi creează locuri de muncă în România pot beneficia de ajutor de stat.

I. Astfel, impozitul minim va fi eliminat începând cu 1 octombrie 2010, urmând ca de la această dată să se aplice impozitul pe profit. Decizia este stipulată într-o ordonanţă de urgenţă care modifică şi completează Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal. Deasemenea, începând cu 1 ianuarie 2011 impozitul minim va fi înlocuit cu un alt tip de impozit, pentru firmele care aparţin zonei economice afectate cel mai grav de fenomenul evaziunii fiscale.
Firmele vor plăti pentru trimestrul trei impozitul minim în 25 octombrie, iar începând cu 25 februarie, ele vor plăti impozitul pe profit pentru trimestrul patru al anului 2010.
Într-o lună Guvernul va prezenta o variantă de act normativ privind impozitul forfetar.
Decizia privind eliminarea impozitului minim – şi măsurile care vor fi luate începând cu 1 ianuarie 2011 fac obiectul consultărilor cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

II. Deasemenea s-a adoptat o ordonanţă de urgenţă care modifică şi completează OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Actul normativ propune reglementarea compensării de drept, adică stingerea creanţelor reciproce chiar în momentul când creanţele există deodată, indiferent dacă debitorii au sau nu cunoştinţă despre aceasta.
ANAF-ul va fi obligat ca în momentul în care un contribuabil are de încasat de la buget şi are datorii, să se facă compensarea din oficiu.
Ordonanţa de urgenţă prevede diminuarea nivelului dobânzii datorate pentru creanţele fiscale neachitate la termen de la 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, faţă de 0,05% cât este în prezent.
Actul normativ reglementează posibilitatea neînceperii sau suspendării executării silite în cazul în care contribuabilul are în curs sau depune o cerere de restituire/rambursare, iar cuantumul sumei solicitate este egal sau mai mare decât creanţa fiscală pentru care s-a început executarea silită.

III. Executivul a adoptat deasemenea o Hotărâre de Guvern privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, care vizează modificarea plafoanelor de la care firmele care investesc şi creează locuri de muncă în România pot beneficia de ajutor de stat.
Actul normativ reduce pragul minim al condiţiei de eligibilitate referitoare la valoarea investiţiei, la minim 5 milioane de euro, şi a locurilor de muncă nou create de la 100 la 50, astfel încât să aibă acces la această formă de sprijin şi IMM-urile.

De asemenea, se vor avea în vedere patru categorii de proiecte eligibile:
- Investiţii între 5-10 milioane euro, inclusiv, şi minim 50 de locuri de muncă
- Investiţii între 10-20 milioane euro, inclusiv, şi minim 100 de locuri de muncă
- Investiţii între 20-30 milioane euro, inclusiv, şi minim 200 de locuri de muncă
- Investiţii care depăşesc 30 milioane euro şi minim 300 de locuri de muncă

De asemenea, pentru facilitarea sprijinirii cât mai multor operatori economici, a fost extinsă sfera de cuprindere a categoriei costurilor eligibile prin introducerea costurilor legate de realizarea construcţiilor în scop turistic şi medical.

IV. Săptămâna viitoare Guvernul va adopta un act normativ pentru susţinerea firmelor întemeiate de către tinerii până în 35 de ani, care vor primi un sprijin din partea statului, sub forma garanţiilor de stat şi ajutoarelor de stat pentru dezvoltarea afacerilor.Este vorba de întreprinzători care până acum nu au avut posibilitatea să dezvolte o afacere, sunt absolvenţi de facultăţi şi care vor beneficia de sprijin din partea statului.

Sunt conştient că aceste demersuri încă nu acoperă toate cerinţele mediului de afaceri. Voi continua discuţiile cu reprezentanţii asociaţiilor patronale şi a tuturor structurilor care reprezintă mediul de afaceri şi rămân deschis în continuare la observaţiile dumnealor pentru a le transmite Guvernului sau a le transforma în iniţiative legislative.

Comentarii (6)

Marius30 Septembrie 2010, 6:09 pm

impozitul minim va fi eliminat începând cu 1 octombrie 2010…..

dupa ce a facut atata rau va treziti sa l scoateti?plus daca nu facea udmr presiuni il mai lasati.

nu va mai asumati meritele altora.

Nicusor Paduraru1 Octombrie 2010, 11:10 am

Nu numai UDMR a facut presiuni. Exista un grup de lucru pentru sprijinirea mediului de afaceri din care fac si eu parte, iar acolo am introdus sesizarile mediului de afaceri iesean primite de mine cu ocazia intalnirilor avute sub numele “Imbunatatirea dialogului cu mediul de afaceri iesean”. Cat priveste asumarea meritelor, nu inteleg care e problema ta Marius: te deranjeaza ca sunt si eu unul din cei care cauta sa corecteze sau sa ajute?

Alex2 Octombrie 2010, 9:28 pm

Dl Nicusor,

daca pot sa mi spun si eu parerea..

este o vb.. “daca trei persoane iti spun ca esti beat, te duci acasa si te culci”.daca atata lume a spus ca acest impozit este o stupizenie si va face mai mult rau decat bine,de ce nu a contat pt ca voi si tot l ati pus in aplicare?

am cautat si nu am gasit o declaratie a dvs. cum ca ati fi impotriva acelei legi.prin urmare inseamna ca ati sustinut o.

iar acum veniti si aveti curajul sa va laudati ca dvs(pdl si altii) sunteti “cel care ajuta si corecteaza”? nu ma indoiesc ca nu aveti nici cea mai mica jena cand spuneti lucrul acesta(ce politician roman are?).

insa cum ramane cu cele peste 90.000-100.000 de firme care au dat faliment?cum ramane cu somerii proveniti de la acestea?cum ramane cu milioanele de euro platiti drept ajutor de somaj acestora,etc?

cand reparati aceste lucruri atunci sa veniti sa ne spuneti “sunt si eu unul din cei care cauta sa corecteze sau sa ajute”.pana atunci ar trebui sa va crape obrazul de rusine.

dar despre bazaconia de tva 25% ce parere aveti?ca in 2012 vin alegerile si probabil iar o sa scada la 19% ca sa dea bine,sa mai prostim niste naivi.si iar o sa va laudati ca ati indreptat lucrurile.

Nicusor Paduraru4 Octombrie 2010, 5:57 pm

@Alex: Replicile tale deviaza in mod constant de la adevar, spiritul critic e insa firesc sa fie acceptabil pina la un punct. Acel punct ar putea fi evitarea unor realitati prin omisiunea detaliilor si a cadrului general. Sunt multe aspecte legislative pentru care inca cer modificari legislative impreuna cu alti colegi din Parlament, asta nu e lauda insa ci informatie. Ma voi mira cu certitudine daca voi vedea o postare de la tine Alex in care sa accepti ca unii parlamentari chiar isi fac treaba.

Alex5 Octombrie 2010, 12:24 pm

Dl Deputat,

observ ca nu ati avut raspuns la niste adevaruri/realitati greu de inghitit.nu se poate spune ca cineva isi face treaba atunci cand din 10 masuri 9 sunt gresite si una buna.

tot mai multi romani prefera sa si faca firme/sa le inscrie in afara tarii datorita conditiilor oferite de celelalte state.ele de ce pot si noi nu putem? de ce atatea impozite in loc sa se ia masuri care sa se reduca evaziunea fiscala?pt ca toate grupurile mafiote sunt conduse de politicieni,politisti,procurori. nu am vazut niciun parlamentar spunand lucruri astea care sunt stiute,etc etc

depunand anumite mofificari legislative fara urmari(nu se pun in aplicare) sau intra in vigoare dupa ce raul a fost deja produs inseamna ca isi fac treaba?

nu vreti dvs.si toti colegii dvs putrezi de bogati sa faceti schimb cu noi macar pt o luna de zile?sa vedeti cum este sa ai salariul de 480 roni si daca tot asa cum faceti acum ati fi mandru de prestatia parlamentarilor,guvernului.

ps.o noua “victorie” a dvs (pdl iasi). o “caruta”de bani ne-a dat guvernul pt achizitionarea de carbune in compararie cu aradul.noi 1 milion ei 48 milioane.bravo!

Nicusor Paduraru7 Octombrie 2010, 2:27 pm

@Alex: Sugerezi cumva ca as fi putred de bogat, totalmente fals: sunt un om normal, probabil unul din putinii fara nici o legatura cu asemenea devieri existente intr-adevar in mediul politic. La fel cum in lipsa unor informatii corecte despre CET, nu esti singurul care greseste, a fost vorba de inchiderea unui circuit de compensare pentru CET-urile care folosesc lignit, iar Iasul foloseste huila de import. Suma aferenta Iasului tine doar de sume restante la CRF transport marfa.
In rest, sper sa nu te surprinda daca sunt de acord cu faptul ca sunt si foarte multe erori. Stiind ca imi citesti constant blogul, imi dau seama dupa tonul replicilor ca opiniile mele legate de increngaturile transpartinice din Iasi te deranjeaza. De ce? Este exact subiectul unor argumente care iti apartin si tie, nu am vazut replicile tale cu acelasi tonus atunci cand am vorbit despre Dexia sau CET, prin urmare intri in propria capcana a propriilor argumente fiind probabil partizan pro primar. Asta este, nimeni nu e perfect.