Parlamentarii mai aproape de cetăţeni

13 Noiembrie 2010, 2:26 pm

Deputatul Nicușor Păduraru a anunţat astăzi că va depune săptămâna viitoare în Parlamentul României, o iniţiativă legislativă care va modifica şi completa Legea 215/2001 privind Administraţia Publică Locală.

Prin intermediul proiectului de lege se va modifica şi completa art. 45 și 97 din Legea administrației locale nr.215/2001, în sensul oferirii posibilităţii parlamentarilor de a veni în întâmpinarea unor nevoi ale comunităţii locale şi de a propune consiliilor locale spre dezbatere şi aprobare hotărâri în acest sens. În acest moment, aceste iniţiative pot fi depuse de către aleşii locali sau de către cetăţeni, pentru iniţiativele directe ale cetăţenilor fiind necesară strângerea unui număr de semnături de cel puţin 5% din populaţia cu drept de vot a acelei localităţi.

Parlamentarii, în mod evident, reprezintă un număr de cetăţeni cu mult mai mare decât procentul de 5% necesar pentru depunerea unor iniţiative locale direct, pe bază de tabele de semnături, din partea cetăţenilor din acea localitate. Parlamentarii nu vor avea prin această iniţiativă drept de vot, ci doar de susţinere a iniţiativei la şedinţele de consilii, fiind respectată autonomia autorităţilor publice locale, care vor decide dacă iniţiativa se pune în aplicare sau nu. Aceste iniţiative vor putea fi depuse doar pe raza colegiilor uninominale, precum şi a circumscripţiei electorale pe care o reprezintă deputaţii şi senatorii în Parlamentul României.

“În foarte multe situaţii, la cabinetul parlamentar am primit solicitări din partea cetăţenilor pentru rezolvarea unor probleme care ţin de competenţa autorităţilor locale. Consider corect să pot veni în întâmpinarea rezolvării unor asemenea probleme, în mod concret, prin creşterea colaborării cu autorităţile locale, fără a interveni în decizia acestora. Oamenii consideră, în mod corect, că cei aleşi trebuie să intervină pentru a le rezolva problemele şi nu fac în acest moment nici o distincţie între ce ar trebui să facă un parlamentar, primarul sau preşedintele consiliului judeţean. Nu de puţine ori parlamentarii nu sunt lăsaţi nici măcar să ia cuvântul în şedinţele de consiliu local, deşi au acest drept legal. Rolul tuturor celor aleşi, la nivel local sau naţional este să ajute comunităţile pe care le reprezintă”, a declarat deputatul Nicuşor Păduraru.

Comunicat de presă trimis în data de 13 noiembrie 2010