Marea dezamăgeală a vicelui Adăscăliței

14 Decembrie 2010, 8:00 pm

De vreo două zile citesc despre o mare problemă a Iașului „descoperită” recent de pesediști, poate nu de toți, însă vicepreședintele Adăscăliței Constantin excelează în declarațiile furtunoase care au devenit pur și simplu penibile prin denaturarea mincinoasă dusă până la limita prostiei. La fel de penibile sunt și prezentările mega-cazului prin unele mijloace, de presa locală, grăbită să descopere subit „marea dezamăgeală” suferită de noi toți prin influența pedelistă care nu a permis recunoaşterea meritelor deosebite a vicelui pesedist, propus nu la premiul Nobel sau pentru decernarea vreunui glob de aur, ci fiind în mod indubitabil după propria părere cel-mai-foarte-calificat pentru postul de vicepreşedinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din Romania (UNCJR).

Ca să fiu foarte clar: la sfârşitul săptămânii trecute urma să aibă loc o ședință anuală a UNCJR la Brașov, unde ar fi urmat să fie modificat consiliul director. Vicele pesedist de la Consiliul Judetean și-a anunțat dorința de a deveni vicepreședinte în cadrul acestui consiliu director fără însă să își facă temele. Numai că în statutul UNCJR sunt niște minime precizări care ar fi putut să îl pună pe gânduri pe vicele ieșean înainte de a se anunța gata de competiție. Încă de la articolul 4 din statut se precizează clar:

Art.4 Consiliile Judeţene membre ale UNCJR sunt reprezentate în cadrul uniunii de preşedinţii în exerciţiu ai Consiliilor Judeţene din România, sau de către înlocuitorii lor, nominalizaţi de preşedintele Consiliului Judeţean, conform împuternicirilor acestora, având obligaţia respectării şi îndeplinirii obligaţiilor faţă de Uniune….

Cum preşedintele Consiliului Județean Iași, domnul Constantin Simirad, nu a oferit nici o împuternicire domnului Constantin Adăscăliței, pentru a candida la funcția de vicepreședinte al UNCJR, aspect clar precizat chiar de domnia sa, rezultă că toată agitația vicelui e doar o penibilă furtună într-un pahar cu apă. Confuză este și modalitatea în care s-a sugerat că domnul Adăscăliței ar fi fost cel care aducea “trofeul” în curtea Consiliului Județean, deși membru în UNCJR presupune să fie Consiliul Județean, adică structura juridică și asta prin preşedintele în funcție și nu vorba lui Vanghelie “pe persoană fizică”. Ușor ridicol este puțin spus privind identificarea cauzei care a determinat frustrarea vicelui, potrivit căruia reprezentanții PDL care nu au fost prezenți la întâlnirea cu pricina, au determinat pierderea de către Iași a funcției în consiliul director.

Cireașa de pe tortul acestor dezinformări este pusă de același vicepreşedinte PSD Adăscăliței: “La şedinţa viitoare din martie 2011 o să-i somăm pe cei de la PDL să spună dacă vor să susţină proiectele noastre”, a mai spus Adăscăliței. Domnu’ vice, la următoarea ședință poate o să îţi aducă aminte cineva ce funcţie deţii și ce limite de reprezentare ai, nu de alta dar chiar dacă ești din PSD, mă reprezinţi și pe mine ca ieșean. Cum terapia prin minciuna pesedistă în administrația locală e deja brevetată de mult timp de primarul Nichita, șeful local al PSD, este posibil să aveți acelaşi consilier de imagine. Mie personal nu îmi pasă dacă vă faceţi praf imaginea PSD-ului, însa când expuneți Iașul denaturând adevărul, sunt nevoit să vă atrag atenția.

Decenţa parlamentară

10 Decembrie 2010, 3:50 pm

Citesc astăzi o opinie a senatorului Varujan Vosganian, potrivit căreia mersul la serviciu al parlamentarilor (în cazul PNL, întoarcerea la serviciu) „ar fi un abandon grav de la decenţa parlamentară”

Întâmplarea face că am citit acest text exact în momentul în care Ion Iliescu se afla în Camera Deputaţilor şi vorbea la televizor cu o retorică bine pusă la punct despre Revoluţia Română, despre confuzii, insurecţie, democraţie instaurată (nu instalată) cu sacrificii umane. Trebuie să recunosc că sunt permanent marcat de faptul că cele mai interesante declaraţii legate de bun simţ, respect, integritate, adevăr istoric, etc. sunt date de oameni politici care într-o sinceritate extremă sunt exact în contrasens cu subiectele la care fac referire.

Tot la capitolul decenţă parlamentară, nu apreciez “eleganţa” demonstrată de junele Ponta, pardon, preşedintele PSD, atunci când asocia în opiniile sale politica actuală din România cu fascismul, deşi exact în aceeaşi perioadă îşi trăgea de urechi la Strassbourg colegii socialişti din Europa, pe motivul că nu pun suficiente tălpi politice României.

Nici Crin Antonescu nu stă mai rău, una din ultimele declaraţii vorbeşte de negociere cu terorişti, evident cu ghilimele, mesajul fiind adresat celor care rămân fideli unor proiecte comune PDL – PNL. Felicit presa care a avut norocul să-l prindă pe domnul Crin prin Parlament, iar acesta şi-a făcut timp preţios pentru a da asemenea declaraţii.

În aceste condiţii, decenţa parlamentară sau politică devine o noţiune greu de introdus în limbajul real al politicienilor zilelor noastre. Probabil că experienţa politică explică de ce chiar domnul Ion Iliescu este un abil cunoscător al cuvintelor “arogant”, “prostănac” sau “cârlan”, folosite la momentul potrivit, în mod decent, la adresa colegilor de partid.

Extrag din declaraţia domnului Vosganian un fragment legat de întoarcerea la serviciu, pardon în parlament: „…ar fi un abandon grav de la decenţa parlamentară şi ar însemna o consacrare a principiului românesc “merge şi aşa” or noi spunem răspicat că aşa nu mai merge”.

Cum conferinţa a avut loc la Bistriţa, probabil că meniul zilnic nu seamănă cu cel din dulcele târg al Iaşiului, aşa că eventualele “tării” de caracter, dublu distilate din limbaj pot fi iertate.

P.S.: Recomand călduros o lectură a articolului 212, alin.1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, articol care nu a fost niciodată folosit nici măcar de societatea civilă în analiza chiulului, pardon, retragerii din timpul şedinţelor Camerei Deputaţilor.

Art. 212 (1) „Nici un deputat nu poate lipsi de la şedinţele camerei sau comisiei din care face parte decât în cazul în care a obţinut aprobarea unui concediu.”

Integritate şi corupţie

9 Decembrie 2010, 3:54 pm

Dacă aţi citit “Manuscrisele de la Marea Moartă”, aţi rămas cu certitudine surprinşi de “Manualul de Disciplină” şi de regulile comunităţii eseniene cu referire la înşelăciune, necuviinţe, purtarea în adunările publice sau vorbirea neruşinată, minicinoasă şi blasfemiatoare. E o carte interesantă şi pe care o recomand celor care nu au avut încă ocazia să o lectureze.

Vă veţi întreba de ce am făcut referire la “Manualul de Disciplină” din “Manuscrisele de la Marea Moartă” în contextul unui text despre integritate şi corupţie. Răspunsul este simplu: se tratează extrem de superficial subiectul corupţiei şi al credibilităţii unor autorităţi sau instituţii. A nu se crede că nu accept rezultatele acestor sondaje. Dimpotrivă, ele sunt un semnal de alarmă absolut necesar. Reacţia socială însă, arată cât de puţin înţelegem care sunt rădăcinile acestui fenomen, într-un context în care comportamentul social este cel care determină calitatea şi normalitatea în societatea românească.

În lumea reală a politicii româneşti, în spatele cortinei, acolo unde sinceritatea e la ea acasă, integritatea este văzută de foarte multe ori ca o slăbiciune. O probă de umor negru sună cam aşa: „Nu poţi fi un politician puternic şi important dacă nu ai un dosar la DNA”. Toate campaniile aruncate de partidele politice sau de mass-media legate de bun simţ sau respect, nu au fost însoţite de exemple pozitive, fiind preferaţi în dezbateri politicieni care oferă mai degrabă raiting şi spectacol. Se preferă judecăţile de tip colectiv, atitudine care niciodată nu va da răspunsurile corecte, dealtfel justiţia se centrează în jurul faptelor unor persoane şi nu a unor colectivităţi.

Integritatea în politică izolează determinând atitudini de neîncredere la adresa celor care sunt prea normali pentru a fi ”utili sau utilizabili” de cei obsedaţi de satisfacerea unor interese. Ar trebui să vorbim de corupţie întotdeauna în jurul factorului determinant şi anume al banilor, acolo unde există fonduri, în jurul cărora gravitează interesele. Ciudat este că aceste fonduri se regăsesc la bugetele primăriilor, ale consiliilor judeţene sau ale structurilor guvernamentale. Un parlamentar, de exemplu, nu are buget personal şi nu este nici ordonator de credite, spre deosebire de un primar, un ministru sau un preşedinte de structură guvernamentală.

Sunt multe discuţii care ar putea să completeze imaginea pe care o avem sau o formăm legată de integritate sau corupţie. Mă deranjează mecanismul şi procedurile parlamentare în cazul solicitărilor de ridicare a imunităţii. Mă deranjează pentru că Parlamentul României a reuşit o performanţă notabilă şi anume aceea de a bloca investigaţii fără nici o justificare de principiu. Nu înţeleg nici atitudinea celor care sunt vizaţi în asemenea dosare. Dacă un om se simte curat, atunci nu are nici o reţinere în a merge în faţa justiţiei, ştie că nu pot exista probe împotriva sa, prin urmare ar trebui să vrea ca justiţia să îşi termine treaba.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a intrat în capcana formelor, decizia lor din această săptămână de continuare a unor verificări, fiind inacceptabilă. Speranţa mea este că plenul Camerei Deputaţilor va lăsa justiţia să îşi continue demersurile. Nu e rolul Parlamentului să apere pe nimeni, fiecare trebuie să răspundă în mod individual şi să îşi clarifice problemele care ajung să fie verficate în justiţie. De ani buni, dosarul Năstase a fost oprit, toate celelalte cazuri din ultimul timp nu au ce căuta pe agenda mea, răspunsul fiind universal: Justiţia trebuie să-şi facă treaba, iar cei care au greşit din neştiinţă sau deliberat trebuie să plătească.

Închei cu un capitol din “Manualul de Disciplină”, interesant mai ales prin viziunea asupra reacţiilor sociale în comunitate:
„DESPRE ÎNŞELĂCIUNE (vii, 5-8)
Dacă cineva vorbeşte cu viclenie vecinului său pentru a-l înşela, el trebuie pedepsit pentru 6 luni.
Dacă însă înşală [neintenţionat], atunci el va fi pedepsit doar pentru 3 luni.
Dacă înşeală comunitatea, aducând pagubă bunurilor, el trebuie să repare acest lucru.
Dacă uită să facă acest lucru, el trebuie să fie pedepsit pentru“ 60 de zile.”