Un altfel de puls

26 Ianuarie 2011, 2:42 pm

Dimineaţa de 24 ianuarie a avut surprizele ei, se pare necunoscute pentru mulţi. Nu s-a spus nimic despre faptul că PNL şi PSD, prin liderii lor au refuzat să se alăture oficialităţilor locale aşa cum se întâmplă în fiecare an. A scăpat neobservată şi defilarea grupului condus de liderii PSD şi PNL care au trecut prin faţa gărzii militare şi s-au poziţionat în mijlocul pieţei lângă statuie, deşi în toţi anii spaţiul respectiv era gol, lăsat special pentru depunerea de coroane şi pentru Hora Unirii. Toate aceste ”mişcări de trupe”, nu s-au făcut cu naturaleţe, ci organizat şi suprapus peste celelalte evenimente. O întrebare însă rămâne: cursele speciale realizate de mijloacele de transport RATP pentru membrii PSD au fost închiriate în baza unui contract şi cum au fost plătite? Este vorba de maşinile care au fost parcate în zonele Târgu Cucu, Teatrul Naţional, locuri de unde cei care le-au folosit s-au deplasat organizat până în Piaţa Unirii. Sunt curios dacă vreo instituţie a statului român a făcut sau va face vreo verificare asupra existenţei înregistrării acestor curse speciale şi a legalităţii lor.

A confisca, conform DEX, semnifică a lua cu forţa şi fără despăgubire în baza dispoziţiei unei autorităţi. Europarlamentarul Cătălin Ivan nu a acuzat proasta organizare a zilei de 24 ianuarie, ci măsurile draconice de securitate impuse la Iaşi, considerându-le inadmisibile şi exprimându-se că ”după ce a confiscat pensiile şi salariile, Traian Băsescu a confiscat şi Hora Unirii”. Utilizarea catastrofală a cuvântului a confisca (lipsită de altfel, de realism) necesită o trimitere la DEX. Concluzia mea: Ruşine Dinu Patriciu!

Nicolae Ceauşescu ar fi împlinit astăzi 93 de ani. Pe acest subiect, astăzi am aflat că unii români l-ar vrea înapoi, deşi au trecut 21 de ani şi dacă mai punem vreo 10 corespunzător vârstei copiilor încă naivi la acel moment, ne dăm seama că tinerii până în 31 de ani nu au participat la acest sondaj sau oricum habar nu au despre ce a fost vorba în perioada comunistă. Pe aceeaşi structură de sondaj, nu mică ne-ar fi surpriza să aflăm că Germania l-ar vrea înapoi pe Hitler, iar Rusia pe Stalin, important este să ştii cum pui întrebările ca să manipulezi răspunsurile. În emisiunile televizate ale Antenei 3 şi ale Realitatăţii TV, subiectul a fost însoţit de discursuri şi poezii patriotice rostite la mormântul fostului preşedinte de aproximativ 20 de persoane de peste 50 de ani. Am memorat precizările: foaia volantă Minerul Gorjean, nevoia ca partidul comunist să intre în luptă şi o concluzie filozofică potrivit căreia la fiecare 1000 de persoane ar fi necesar un partid politic. Sper ca sondajele cu pricina să nu fi fost realizate doar cu subiecţii care i-am văzut la televizor.

O ţara întreagă, mai ales cei care au calitatea de angajat sau de patron, cu toţii ştiu faptul că actualul cod al muncii are nenumărate defecte legislative. Puţini reamintesc faptul că principalele corecţii au fost făcute de Năstase şi PSD prin 2001 – 2003. Munca la negru este acceptată de angajaţi doar din disperare pentru a-şi păstra un loc de muncă şi folosită de angajatori pentru a evita birocraţia absolut stupidă generată de nenumăratele acte şi documente întocmite lunar. Angajaţii sezonieri din agricultură sau din construcţii nu mai există, fiind evident ca ei nu au dispărut, dar au ieşit din textul de lege. Greva celor de la Dacia Piteşti m-a pus pe gânduri pentru că politica salarială a patronatului uzinei respective nu are ce căuta pe masa Guvernului României. Consider că acea manifestaţie este şi foarte utilă, nu am înţeles însă de ce mesajul sindicatelor s-a mutat în zona politică şi cu ce justificare. Sunt partizanul unui nou cod al muncii, necesar pentru atragerea de investiţii şi crearea de locuri de muncă, cu toate elementele sociale necesare pentru protecţia angajaţilor. Ar fi stupid însă ca acest subiect să fie blocat, după părerea mea, ori din ignoranţă, ori din prostie, ori datorită unor interese de destabilizare a statului român.

ACD – Un gest care trebuie apreciat ca atare

20 Ianuarie 2011, 5:05 pm

Este bine să respecţi partenerii atunci când dau răspuns clar unor propuneri. Anul trecut am repetat insistent şi de bună credinţă, speranţa mea că ar putea exista un dialog mai bun şi mai constructiv pentru Iaşi, dacă PNL renunţă la alianţa cu PSD. Nu are rost vehemenţa cu care s-a negat această alianţă, deşi evidenţele au făcut în mod constant subiectul de presă pentru jurnaliştii ieşeni.

Proaspăt născută, alianţă ACD, urmată de insistentul dialog Iliescian cu PSD, îngroapă definitiv dreapta aşa cum era văzută ea de susţinătorii PNL. Am avut tentaţia să îmi exprim amărăciunea legată de acest gest politic. Îmi dau seama că de fapt este foarte bine ceea ce se întâmplă.

Ce rost are să se mai ascundă dependenţa PNL de strategiile politice ale lui Voiculescu sau Iliescu? Prin urmare prefer să apreciez sinceritatea aşa cum este ea, frumos legalizată şi oferită românilor.

Separarea apelor în politica românească era demult o necesitate, astăzi stânga se află în opoziţie şi generează strategii comune, iar forţele de dreapta afiliate Partidului Popular European guvernează ţara într-o perioadă dificilă.

O mare parte din peneliştii ieşeni sunt în dificultate, ce principii mai pot fi aduse în discuţie în urma formării ACD? Ca să pună capac, urmează şi pasul următor ce va fi realizat împreună cu PSD. Trenul PNL a ieşit definitv de pe şine, exact atunci când se gândea că are viteza potrivită pentru ambiţii mai mari, observaţia mea este de altfel motivul supărării unor seniori liberali care vor avea posibilitatea să îşi aprecieze propriile erori pe care tot ei le-au generat negociind politic până au lustruit clanţele PSD.

Aşa că nu îmi rămâne decât să îmi opresc invitaţia de anul trecut la o alianţă de dreapta pentru Iaşi şi să constat decizia luată de PNL exprimată public la nivel naţional, nu de Tăriceanu, Vosganian, Quintus sau Orban, ci chiar de liderul PNL Iaşi, Relu Fenechiu. Era de altfel şi cel mai indicat pentru acest mesaj, fiind obişnuit şi deja rodat prin alianţele politice realizate pe faţă la nivelul Iaşului.

Votul uninominal ameninţat de noi atitudini politice

20 Ianuarie 2011, 4:44 pm

Se discută intens despre modificarea legislaţiei electorale, din păcate superficial, pentru că totul pare a se rezuma la vot din primul tur sau vot în două tururi. Scapă esenţa erorilor electorale şi anume reprezentativitatea. Trebuie să recunoaştem că tendinţa de scădere a participării la vot este o realitate şi atunci trebui să se ia în considerare faptul că rişti să ai de-a face cu votul a doar 30 – 35 % din populaţia cu drept de vot.

Am mai scris şi altă dată despre deficienţele sistemului de vot actual. E o falsă problemă să vorbim doar de numărul de tururi, fără să luăm în considerare detaliile procesului de votare. Se încearcă readucerea în discuţie a votului uninominal versus vot pe liste, din punctul meu de vedere, forţarea caracteristicelor votului uninominal nu trebuie să intre în discuţie, fiind de altfel, genul de vot care permite aprecierea reală a valorilor şi continuarea reformei în partidele politice.

În spaţiul public, din păcate, nu se discută suficient de profund, uninominalul nu convine unor lideri de partide politice şi se ascund în spatele unor discuţii paralele cu subiectul. Votul prin corespondenţă este de exemplu unul din detaliile care maschează discuţiile pe fond.

Unii colegi de-ai mei au prezentat votul dintr-un singur tur ca fiind propunerea pentru următoarele alegeri, fără a vorbi deloc despre procedura de vot în sine şi modernizarea acesteia, ceea ce nu reprezintă un pas înainte din toate punctele de vedere. Dacă avem pretenţia că dorim modernizarea statului român, reformele fiind fundamentale, la fel de fundamentale ar trebui să fie şi modificările legate de legislaţia electorală. Votul dintr-un singur tur va fi foarte corect doar dacă va fi însoţit de o abordare matematică corespunzătoare votului preferenţial şi de civilizarea procesului de vot pentru a se trece la metode mai moderne de numărare a voturilor şi de stabilire a reprezentativităţii persoanelor alese.

Sunt reţinut în privinţa formei propunerilor actuale, chiar dacă vorbim şi de cele ale colegilor mei. Urmează se ne reîntâlnim odată cu începutul sesiunii parlamentare şi să continuăm discuţiile privind detaliile propunerilor. Un proverb german spune că „diavolul se ascunde în detalii”, în cazul subiectului legislaţiei electorale aflat în discuţie publică, lipsesc exact aceste detalii.

De ce ar trebui reabilitată Mona Muscă?

10 Ianuarie 2011, 11:15 am

Anul 2011 a debutat furtunos cu gesturi politice prost calculate. Nu vorbesc de ieșirile paranoide și absolut penibile ale europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor, ci de fondul așa zisei cristalizări a opoziției prin absolut inutila alianță PNL – PC și riscul pulverizării liberale topite în oala iliesciană a antenelor lui Voiculescu.

În 2006 puțin a lipsit ca Mona Muscă să fie acuzată de jigodism. Contestatarii săi vehemenți din interiorul PNL s-au exprimat radical chiar înainte de verdictul CNSAS. Cine credeți că era cel mai critic, cel mai antisecu și cel mai vajnic luptător împotriva comunismului? Nimeni altul decât exact Crin Antonescu, cel care consfințește astăzi public amurgul principiilor în PNL.

Foarte mulți comentatori, oameni politici sau din presă, au constatat ciudățenia lumii politice românești: turnători cu diplomă veritabilă, securiști chiar mândri de cariera lor, nu numai că nu au făcut un pas înapoi, dar sunt bine mersi în funcții publice, fără nici cea mai mică jenă legată de trecutul lor cenușiu și de angajamente semnate cu securitatea.

Și dacă Mona Muscă a ieșit din viața politică și publică prin demisie, nu pot să nu constat că este singura care a dat dovadă că știe să facă un gest politic atunci când o eroare din trecut impune aceasta. Eroarea Monei Muscă pălește în fața nesimțirii și mediocrității prezente la vârf în politica românească. Consider chiar necesară revenirea acesteia în prima linie politică. Dacă Voiculescu, Iliescu, Vadim Tudor, Becali sunt astăzi în prima linie politică la televizor, constat că Mona Muscă încă mai are ce oferi atât timp cât competiția în politica românească rămâne puternic parfumată de personaje care ar fi trebuit să fie deja îngropate într-o istorie mediocră.

Mă întreb uneori cine sunt adevărații trăgători de sfori ai politicii românești? Dincolo de remarcabilii lideri orgolioși ai unor partide, observ insistența publică în cultivarea răsturnării valorilor. Am aflat cu surprindere de intrarea în prima linie diplomatică a celebrului “primar cu almanahe” Vanghelie, pare-se singurul invitat la o întâlnire a primarilor în Statele Unite ale Americii. Nu știu câtă engleză cunoaște domnul Vanghelie, însă primarul meu din Iași nu a reușit o asemenea performanță politică.

Un alt gest politic zgomotos precum o țeavă de calorifer la golire este în discursul lui Crin Antonescu, cel care anunță dezamăgitor pentru liberalii săi că singura lui țintă politică este distrugerea lui Băsescu și a acoliților lui. Trecerea de la groapa de nisip a politicii la catedră este un efort prea mare pentru Crin, iar mesajul politic îl plasează exact în statutul de pe vremea partidului comunist în timpul lui Stalin sau naziștii din timpul lui Hitler. În istorie, doar cei doi au folosit în politică acest gen de mesaj de distrugere a adversarilor, de la un Crin aparent liberal m-aș fi așteptat la idei pentru o Românie modernă.

Un alt naiv june, bine instruit din spate de Adrian Năstase, Ion Iliescu și Voiculescu, evident este vorba de Ponta, anunță pentru români de la… Monte Carlo, proiectul politic numit Agenda 2019. Ce a scăpat comentatorilor: junele tocmai coborâse dintr-o mașină de curse pe care era prezentă și campania de marketing pentru România sub forma unei frunze bine cunoscute.

Spre deosebire de aceşti lideri şi în contextul relansării politice liberalo-social-democrato-conservatoare, cu lideri politici ai opoziţiei lipsiţi de eleganţă, caracter şi cel mai grav, lipsiţi de viziune, Mona Muscă încă ar mai putea avea un cuvânt de spus.

Obrăznicia în diplomaţie – atitudine ne-europeană

6 Ianuarie 2011, 3:23 pm

Ministrul maghiar de interne a declarat şi susţinut că termenul fixat pentru aderarea la spaţiul Schengen pentru luna martie, nu mai este realist. Declaraţiile ministrului maghiar sunt date într-un context special, ce corespunde începutului mandatului Ungariei la conducerea preşedinţiei Uniunii Europene.

Subiectul în sine este din păcate prost prezentat şi speculat evident de cârcotaşii de serviciu. Atât România cât şi Bulgaria nu sunt tratate separat, ci împreună iar eventualele deficienţe de natură tehnică privind securizarea graniţelor, ne fac să fim trataţi la comun. România nu are probleme de natură tehnică, iar argumentele legate de problemele din justiţie, reale dealtfel, nu ar fi trebuit să intre în această discuţie pentru că tratează discriminatoriu şi introduce condiţii noi care nu au fost luate în discuţie iniţial. Dacă Bulgaria, de exemplu, nu poate asigura securizarea spaţiului Schengen şi România are o problemă, intrarea în acest spaţiu în mod separat fiind imposibilă. Dacă ar intra doar România, până când Bulgaria va reuşi să respecte cerinţele tehnice, graniţa dintre România şi Bulgaria din zona Dunării ar trebui de asemenea să fie securizată Schengen. Evident, acest lucru nu a fost luat în considerare, pentru că atât România, cât şi Bulgaria, ar trebui să intre împreună, iar costurile din zona graniţei Bulgaria-România nu se justifică.

Las la o parte aceste detalii pentru că sunt îngrijorat de atitudini pe care le vedem la unii oficiali europeni, atitudini diplomatice interpretate ca fiind în defavoarea României şi uneori în defavoarea principiilor de bază care au generat constituirea Uniunii Europene. Mesajul dat de Franţa şi Germania a fost catalogat ca fiind în afara unor norme de fair-play diplomatic, mai ales prin faptul că structurile Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene nu au dat semnale în această direcţie, în fapt, negocierile de la nivel european se bazează pe interese, uneori politice, alteori doar pragmatism economic. Nevoia unui limbaj diplomatic în spaţiul Uniunii Europene este o evidenţă clară, aş reaminti doar graba negocierilor din perioada de pre-aderare care nu a fost în toate situaţiile o reuşită foarte bine conturată. Din păcate, reprezentarea României nu se ridică la nivelul unor standarde de elită, dacă spun asta dau şi un exemplu direct legat de relaţiile interparlamentare, zonă în care România suferă şi nu ne-am construit suficiente pârghii de negociere diplomatică.

Declaraţia ministrului ungar de interne o consider o ieşire nefericită pentru că va alimenta dialogul naţionalist contradictoriu într-un moment în care probele de maturitate ar fi trebuit să arate că am devenit mai înţelepţi. M-aş fi bucurat dacă Ungaria şi-ar fi revizuit comportamentul la adresa libertăţii presei sau la adresa propriei politici interne de protejare a minorităţilor naţionale. Ungaria începe cu stângul din punctul meu de vedere şi devoalează un comportament nepotrivit la adresa României. Tot o declaraţie nefericită sau interesantă după alţii a fost dată în România de un lider al Germaniei cu referire la o posibilă reîntoarcere la utilizarea mărcii germane, dacă va fi cazul, declaraţie dată în contextul efectelor crizei economice. M-ar fi bucurat altfel de declaraţii, eventual legate de tradiţionalele relaţii dintre Germania şi Rusia, cu un istoric extrem de delicat în perioada cuprinsă între sfârşitul Primului Război Mondial până prin anii 1955. M-ar fi bucurat ca relaţiile Rusiei cu Europa să regleze de exemplu excesul de afectivitate economică cu unele ţări şi utilizarea unor condiţii economice diferite în negocierile pe probleme energetice.

Pentru mine, unele ţări puternice membre ale U.E. nu dau un semnal potrivit cu proiectul Uniunii Europene şi cu nevoile actuale, reacţiile unor oficiali sub aparenţa diplomatică trădează încă deficienţe de atitudine nepotrivite. Voi reaminti spusele unui parlamentar turc, la un dialog purtat în luna martie în Ankara, spuse pe care le reproduc în sensul lor. Mi s-a adresat retoric spunând că românii sunt foarte rapizi, au început negocierile la sfârşitul anilor ‘90 şi le-au terminat în doar câţiva ani, devenind membri cu drepturi depline ai U.E.. Demnitarul turc a zâmbit spunând că negocierile Turciei sunt cu mult mai vechi, dar nu s-au încheiat nici astăzi, pentru că au considerat că nu întotdeauna interesele lor economice erau respectate. Probabil că România a fost ”foarte mulţumită” de ce anume a reuşit. Acelaşi demnitar turc mi-a mai adresat o întrebare retorică, era exact momentul în care Grecia se afla în prim-planul crizei economice vorbindu-se chiar de vânzarea insulelor. Mi-a spus cam aşa : Dacă Uniunea Europeană este o construcţie destinată să ajute, are motto „Unitate în diversitate”, atunci de ce nu intervine imediat pentru a salva Grecia? Nu l-am întrebat pe demnitarul turc cât de bune sunt relaţiile lor economice cu Rusia sau Germania, ultima dacă nu mă înşel fiind cea mai interesată de insulele greceşti.

Este evident că nevoia de inteligenţă în politica românească şi mai ales în relaţiile cu Uniunea Europeană, necesită o schimbare majoră de atitudine politică. Din păcate, actuala clasă politică, indiferent că vorbim de putere sau opoziţie, nu demonstrează că are suficientă atenţie pentru calitatea resursei umane.

Ieşenii au dreptul la o dezbatere publică legată de costul gigacaloriei

4 Ianuarie 2011, 5:10 pm

Un început de an fierbinte. Aşa aş interpreta eu proiectul de hotărâre al primăriei pentru majorarea preţului local de referinţă al gigacaloriei. Un proiect de hotărâre care defineşte incompetenţa vizionară în ceea ce priveşte modernizarea şi retehnologizarea CET. O măsură a primăriei care jecmăneşte din nou buzunarele ieşenilor fiind un răspuns al implicării primăriei pe marginea CET. Un CET care nu se sfieşte însă să dea salarii uriaşe directorilor săi, salarii suportate evident, tot de către ieşeni.

La prima vedere există şi argumente, în preambulul proiectului de hotărâre fiind menţionate decizii şi avize ANRSC, legi şi ordonanţe de urgenţă, precum şi cheia justificativă numită proiect de reabilitare, un proiect extrem de pretenţios şi considerat un succes pentru că determina absorbţia de fonduri europene.

Încă din luna noiembrie 2009, am avut reţineri pe marginea acestui proiect, reţineri pe care nu le-am ascuns, am criticat acelaşi gen de proiecte în Parlament sau la diverse întâlniri pe teme energetice susţinute în cadrul Ministerului de Interne. Am criticat de asemenea alocările de fonduri pentru subvenţiii de la Guvern, care generează discriminarea unor oraşe mari precum Iaşul, solicitând o abordare complet diferită pentru CET-urile dependente de cărbunele de import.

Pe marginea proiectului de modernizare care va influenţa creşterea preţului gigacaloriei am pus o întrebare de bun simţ domnului director Ivana: ”Ca urmare a acestui gen de modernizare se va reduce preţul gigacaloriei pentru populaţie? Va fi căldura mai ieftină sau nu?”. Răspunsul calificat l-am primit de la … Dan Gheorghiu, conducătorul Institutului de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE) şi a fost negativ, oficialii ieşeni nu au dat niciodată un răspuns clar la această întrebare. Pardon, au răspuns deja la începutul acestui an printr-un proiect de hotărâre de consiliu local de majorare a preţului de energie termică furnizate populaţiei, majorare motivată şi de costurile modernizării CET care vor trebui amortizate. Dacă este să adăugăm şi suma pe care trebuie să o suporte Consiliul Local, reprezentând cofinanţare alături de Guvern, care la rândul său va cheltui o sumă imensă, tot cofinanţare, numai din această sumă s-ar putea cumpăra un echipament de 25 MW.

Soluţia pentru CET zace încă în sertarele primarului şi constă în înlocuirea unor instalaţii tehnologice cu o nouă centrală bazată pe cogenerare de înaltă eficienţă, proiect realizabil în baza unui parteneriat public privat (PPP) care să reducă la maximum efortul financiar al ieşenilor prin intermediul bugetului local. Un proiect care a fost evitat şi de primărie şi de CET, deşi declaraţiile publice au fost dintotdeauna laudative la adresa acestei soluţii.

În concluzie, se va ajunge din nou la un subiect exploziv în plină iarnă, majorarea preţului la încălzire fiind de fapt proba de incompetenţă pe marginea modernizării CET. Dacă primarul ar fi iniţiat demersurile pentru PPP pentru modernizarea CET, am fi putut avea un preţ mai bun la facturile de încălzire şi nu am fi vorbit astăzi de majorarea acestui preţ. Adevăratele soluţii legate de CET pentru ieşeni sunt în mâna autorităţilor locale şi nu au nici o legătură cu oricine altcineva. Dacă s-ar fi dorit independenţa Iaşului de cărbunele rusesc şi modernizarea CET la fel ca în alte oraşe din România, atunci astăzi nu am mai fi discutat despre toate acestea.