Obrăznicia în diplomaţie – atitudine ne-europeană

6 Ianuarie 2011, 3:23 pm

Ministrul maghiar de interne a declarat şi susţinut că termenul fixat pentru aderarea la spaţiul Schengen pentru luna martie, nu mai este realist. Declaraţiile ministrului maghiar sunt date într-un context special, ce corespunde începutului mandatului Ungariei la conducerea preşedinţiei Uniunii Europene.

Subiectul în sine este din păcate prost prezentat şi speculat evident de cârcotaşii de serviciu. Atât România cât şi Bulgaria nu sunt tratate separat, ci împreună iar eventualele deficienţe de natură tehnică privind securizarea graniţelor, ne fac să fim trataţi la comun. România nu are probleme de natură tehnică, iar argumentele legate de problemele din justiţie, reale dealtfel, nu ar fi trebuit să intre în această discuţie pentru că tratează discriminatoriu şi introduce condiţii noi care nu au fost luate în discuţie iniţial. Dacă Bulgaria, de exemplu, nu poate asigura securizarea spaţiului Schengen şi România are o problemă, intrarea în acest spaţiu în mod separat fiind imposibilă. Dacă ar intra doar România, până când Bulgaria va reuşi să respecte cerinţele tehnice, graniţa dintre România şi Bulgaria din zona Dunării ar trebui de asemenea să fie securizată Schengen. Evident, acest lucru nu a fost luat în considerare, pentru că atât România, cât şi Bulgaria, ar trebui să intre împreună, iar costurile din zona graniţei Bulgaria-România nu se justifică.

Las la o parte aceste detalii pentru că sunt îngrijorat de atitudini pe care le vedem la unii oficiali europeni, atitudini diplomatice interpretate ca fiind în defavoarea României şi uneori în defavoarea principiilor de bază care au generat constituirea Uniunii Europene. Mesajul dat de Franţa şi Germania a fost catalogat ca fiind în afara unor norme de fair-play diplomatic, mai ales prin faptul că structurile Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene nu au dat semnale în această direcţie, în fapt, negocierile de la nivel european se bazează pe interese, uneori politice, alteori doar pragmatism economic. Nevoia unui limbaj diplomatic în spaţiul Uniunii Europene este o evidenţă clară, aş reaminti doar graba negocierilor din perioada de pre-aderare care nu a fost în toate situaţiile o reuşită foarte bine conturată. Din păcate, reprezentarea României nu se ridică la nivelul unor standarde de elită, dacă spun asta dau şi un exemplu direct legat de relaţiile interparlamentare, zonă în care România suferă şi nu ne-am construit suficiente pârghii de negociere diplomatică.

Declaraţia ministrului ungar de interne o consider o ieşire nefericită pentru că va alimenta dialogul naţionalist contradictoriu într-un moment în care probele de maturitate ar fi trebuit să arate că am devenit mai înţelepţi. M-aş fi bucurat dacă Ungaria şi-ar fi revizuit comportamentul la adresa libertăţii presei sau la adresa propriei politici interne de protejare a minorităţilor naţionale. Ungaria începe cu stângul din punctul meu de vedere şi devoalează un comportament nepotrivit la adresa României. Tot o declaraţie nefericită sau interesantă după alţii a fost dată în România de un lider al Germaniei cu referire la o posibilă reîntoarcere la utilizarea mărcii germane, dacă va fi cazul, declaraţie dată în contextul efectelor crizei economice. M-ar fi bucurat altfel de declaraţii, eventual legate de tradiţionalele relaţii dintre Germania şi Rusia, cu un istoric extrem de delicat în perioada cuprinsă între sfârşitul Primului Război Mondial până prin anii 1955. M-ar fi bucurat ca relaţiile Rusiei cu Europa să regleze de exemplu excesul de afectivitate economică cu unele ţări şi utilizarea unor condiţii economice diferite în negocierile pe probleme energetice.

Pentru mine, unele ţări puternice membre ale U.E. nu dau un semnal potrivit cu proiectul Uniunii Europene şi cu nevoile actuale, reacţiile unor oficiali sub aparenţa diplomatică trădează încă deficienţe de atitudine nepotrivite. Voi reaminti spusele unui parlamentar turc, la un dialog purtat în luna martie în Ankara, spuse pe care le reproduc în sensul lor. Mi s-a adresat retoric spunând că românii sunt foarte rapizi, au început negocierile la sfârşitul anilor ‘90 şi le-au terminat în doar câţiva ani, devenind membri cu drepturi depline ai U.E.. Demnitarul turc a zâmbit spunând că negocierile Turciei sunt cu mult mai vechi, dar nu s-au încheiat nici astăzi, pentru că au considerat că nu întotdeauna interesele lor economice erau respectate. Probabil că România a fost ”foarte mulţumită” de ce anume a reuşit. Acelaşi demnitar turc mi-a mai adresat o întrebare retorică, era exact momentul în care Grecia se afla în prim-planul crizei economice vorbindu-se chiar de vânzarea insulelor. Mi-a spus cam aşa : Dacă Uniunea Europeană este o construcţie destinată să ajute, are motto „Unitate în diversitate”, atunci de ce nu intervine imediat pentru a salva Grecia? Nu l-am întrebat pe demnitarul turc cât de bune sunt relaţiile lor economice cu Rusia sau Germania, ultima dacă nu mă înşel fiind cea mai interesată de insulele greceşti.

Este evident că nevoia de inteligenţă în politica românească şi mai ales în relaţiile cu Uniunea Europeană, necesită o schimbare majoră de atitudine politică. Din păcate, actuala clasă politică, indiferent că vorbim de putere sau opoziţie, nu demonstrează că are suficientă atenţie pentru calitatea resursei umane.