De ce ar trebui reabilitată Mona Muscă?

10 Ianuarie 2011, 11:15 am

Anul 2011 a debutat furtunos cu gesturi politice prost calculate. Nu vorbesc de ieșirile paranoide și absolut penibile ale europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor, ci de fondul așa zisei cristalizări a opoziției prin absolut inutila alianță PNL – PC și riscul pulverizării liberale topite în oala iliesciană a antenelor lui Voiculescu.

În 2006 puțin a lipsit ca Mona Muscă să fie acuzată de jigodism. Contestatarii săi vehemenți din interiorul PNL s-au exprimat radical chiar înainte de verdictul CNSAS. Cine credeți că era cel mai critic, cel mai antisecu și cel mai vajnic luptător împotriva comunismului? Nimeni altul decât exact Crin Antonescu, cel care consfințește astăzi public amurgul principiilor în PNL.

Foarte mulți comentatori, oameni politici sau din presă, au constatat ciudățenia lumii politice românești: turnători cu diplomă veritabilă, securiști chiar mândri de cariera lor, nu numai că nu au făcut un pas înapoi, dar sunt bine mersi în funcții publice, fără nici cea mai mică jenă legată de trecutul lor cenușiu și de angajamente semnate cu securitatea.

Și dacă Mona Muscă a ieșit din viața politică și publică prin demisie, nu pot să nu constat că este singura care a dat dovadă că știe să facă un gest politic atunci când o eroare din trecut impune aceasta. Eroarea Monei Muscă pălește în fața nesimțirii și mediocrității prezente la vârf în politica românească. Consider chiar necesară revenirea acesteia în prima linie politică. Dacă Voiculescu, Iliescu, Vadim Tudor, Becali sunt astăzi în prima linie politică la televizor, constat că Mona Muscă încă mai are ce oferi atât timp cât competiția în politica românească rămâne puternic parfumată de personaje care ar fi trebuit să fie deja îngropate într-o istorie mediocră.

Mă întreb uneori cine sunt adevărații trăgători de sfori ai politicii românești? Dincolo de remarcabilii lideri orgolioși ai unor partide, observ insistența publică în cultivarea răsturnării valorilor. Am aflat cu surprindere de intrarea în prima linie diplomatică a celebrului “primar cu almanahe” Vanghelie, pare-se singurul invitat la o întâlnire a primarilor în Statele Unite ale Americii. Nu știu câtă engleză cunoaște domnul Vanghelie, însă primarul meu din Iași nu a reușit o asemenea performanță politică.

Un alt gest politic zgomotos precum o țeavă de calorifer la golire este în discursul lui Crin Antonescu, cel care anunță dezamăgitor pentru liberalii săi că singura lui țintă politică este distrugerea lui Băsescu și a acoliților lui. Trecerea de la groapa de nisip a politicii la catedră este un efort prea mare pentru Crin, iar mesajul politic îl plasează exact în statutul de pe vremea partidului comunist în timpul lui Stalin sau naziștii din timpul lui Hitler. În istorie, doar cei doi au folosit în politică acest gen de mesaj de distrugere a adversarilor, de la un Crin aparent liberal m-aș fi așteptat la idei pentru o Românie modernă.

Un alt naiv june, bine instruit din spate de Adrian Năstase, Ion Iliescu și Voiculescu, evident este vorba de Ponta, anunță pentru români de la… Monte Carlo, proiectul politic numit Agenda 2019. Ce a scăpat comentatorilor: junele tocmai coborâse dintr-o mașină de curse pe care era prezentă și campania de marketing pentru România sub forma unei frunze bine cunoscute.

Spre deosebire de aceşti lideri şi în contextul relansării politice liberalo-social-democrato-conservatoare, cu lideri politici ai opoziţiei lipsiţi de eleganţă, caracter şi cel mai grav, lipsiţi de viziune, Mona Muscă încă ar mai putea avea un cuvânt de spus.