Un altfel de puls…

24 Februarie 2011, 12:39 pm

A apărut astăzi în presă o informaţie din care rezultă că la primărie a fost demarat un nou control pe creditul DEXIA, ca urmare a unei reclamaţii plecate de la mine. Cum sunt un pasionat al bancurilor tip Radio Erevan, confirm şi infirm această informaţie. Controlul cu pricina este pornit ca urmare a unei simple analize a documentelor emise de DGFPJ Iaşi. Este vorba de varianta demo internă, ulterior spălată de versiunea 1.0 a cotrolului efectuat pe DEXIA. Oficiali din Ministerul Finaţelor au citit ambele documente şi au tras concluzia că inspectorii trebuie sancţionaţi, iar controlul refăcut. Prin urmare, actuala verificare nu se datorează explicit solicitărilor mele, unii demnitari au rămas sideraţi şi au înţeles că trebuie să îşi facă treaba în mod serios. De altfel, ziarul Curentul a publicat inclusiv copii după constatările oficialilor Ministerului Finanţelor, argumentând cele spuse de mine. Interesant este că documentele publicate de Curentul sunt datate cu o zi după adresele oficiale primite de mine. Înţeleg că am fost cu un pas înainte.

Săptămâna trecută unii oameni (şi jurnaliştii sunt oameni) s-au întrebat cine este Nicuşor Păduraru. Curiozitatea nu a fost dublată şi de simplu gest de a suna individul, aşa că am aflat despre mine, printre realităţi şi alte lucruri despre care nici eu nu am ştiinţă. Foarte interesant mi s-a părut faptul că astăzi se preferă doar informaţia obţinută în urma căutării pe internet, fără a se ţine cont de calitatea şi veridicitatea informaţiei. Bine a zis Vanghelie atunci când a inventat goagălul, a ştiut că lumea politică are nevoie de o revoluţie ‘telectuală. Din dragoste vă spun, că tot este Dragobete, aştept telefoanele jurnaliştilor ca să mai apuc şi eu să imi dau cu părerea despre mine însumi.

Dragobetele este o frumoasă sărbătoare românească. Îmi este insă imposibil să nu îl ciupesc puţin politic, ar fi trebuit ca dragostea bărbătească şi plină de romantism dintre junele Ponta şi visătorul Crin să fie oficializată zilele acestea. Culmea este că naşii sunt tot numai bărbaţi, mă gândesc la Iliescu şi Năstase, iar partea de PR a fost gestionată de Vântu şi Voiculescu. Tot o zicere frumoasă românescă provenind dintr-o melodie populară arată, în sfârşit, ce au de gând bărbaţii uslaşi, să pună la baza doctrinei: ”Uite aşa se joacă fata/ Şi pe stânga şi pe dreapta”. M-am liniştit, am găsit şi latura feminină.

În zona Podu Roş a apărut o groapă mare. Nu vă gândiţi la zona piraţilor din Podul Roş, ci la zona exact diametral opusă dinspre Facultatea de Construcţii. Este o groapă care marchează singurul proiect european al primarului Nichita lansat cu surle şi trâmbiţe: pista bicicliştilor curajoşi. Norocul nostru că Nichita nu are mai multe proiecte europene, dacă ar fi să ne luăm după declaraţiile huhurezilor psd-işti din Roznovanu s-ar umple Iaşul de gropi la fiecare declaraţie parfumată europeneşte. Cum Iaşul oricum este plin de gropi, adevărul este undeva la mijloc. Domnule primar, eu ştiu că te-ai sub-exprimat pe la RAJAC şi eşti specializat în gropi şi fonduri publice, însă dacă veţi continua aşa, spectacolul va fi jalnic şi nu veţi culege aplauze ci fluierături. Halal bicicultură!


Consideraţii cu privire la modul în care a fost stabilit preţul local de facturare către populaţie pentru energie termică

22 Februarie 2011, 2:35 pm

Deputatul Nicuşor Păduraru a transmis astăzi Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi o solicitare privind analiza urgentă şi atacarea în contencios administrativ a hotărârii de Consiliu Local nr. 55/11.02.2011 legată de creşterea preţului gigacaloriei, hotărâre votată în data de 11.02.2011.

Adresa transmisă Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi constată fundamentat aspecte de nelegalitate a HCL nr. 55/11.02.2011, constând în:

1. Hotărârea Consiliului Local nu a aprobat şi subvenţia de la bugetul local (vechea hotărâre HCL 254/2010 fiind abrogată în mod expres nu mai există bază legală pentru plata subvenţiei, conform Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale).
2. Hotărârea Consiliului Local retroactivează, stabilind că noul preţ de facturare către populaţie intră în vigoare de la 01.01.2011 încălcându-se astfel principiul neretroactivităţii actelor administrative.
3. În condiţiile în care bugetul local pentru anul 2011 (adoptat în data de 11.02.2011) intră în vigoare odată cu data aducerii lui la cunoştinţa publicului, nu există acoperire pentru plata subvenţiilor pentru perioada 01.01.2011- 11.02.2011 (atât HCL nr. 254/2010 care stabilea subvenţia pentru anul 2010 este abrogată cât şi hotărârea prin care se stabilea bugetul pentru anul 2010- în vigoare potrivit legii până la adoptarea noului buget).

„ Observ că nu există nici o preocupare serioasă de modernizare a CET deşi discutăm de acest subiect de peste trei ani de zile, iar studiile de fezabilitate care fundamentau o decizie s-au umplut de praf în sertarele primarului. Această ultimă hotărâre de Consiliu Local, cunoscută de ieşeni ca fiind legată de mărirea preţului gigacaloriei, nu numai că este prost întocmită dar ascunde de fapt dezinteresul pentru adevăratele soluţii în ceea ce priveşte reducerea preţului către populaţie, de exemplu, în multe oraşe din ţară alţi primari au fost responsabili şi au găsit soluţii. Neg din start orice încercare a PSD sau PNL de manipulare a populaţiei cu opinii prin care se minte că guvernul sau ANRE ar fi de fapt responsabile de majorarea acestui preţ, nu este adevărat şi nu are nici o legătură cu decizia votată cu mânuţele lor în clădirea Roznovanu, fără o analiză aprofundată a fundamentarilor puse la dispoziţie de aparatul tehnic al primăriei Iaşului.” a declarat deputatul PDL Nicuşor Păduraru.

Comunicat de presă trimis în data de 22 februarie 2011

Adresa catre Institutia Prefectului Judetului Iasi

Primăria şi CJ-ul Iaşului – struguri acri într-un meci intern USL deja vândut

14 Februarie 2011, 9:12 pm

Asist de vreo două trei săptămâni la un dialog în interiorul USL care s-ar vrea un fel de ciorbă reâncălzită săptămânal. Iese un pesedist și zice că liberalii și conservatorii sigur vor gusta amar candidaturile la primărie sau la CJ în 2012, deoarece decizia va fi a PSD-ului. Stau nițel liberalii plus conservatorii (pardon, plus Ciuhodaru) şi sar șugubăț la discursul politic anuntând public că nema posturi pentru PSD, posturile vor fi disputate doar de Ciuhodaru sau Fenechiu plus o listă de aspiranți USL Iași.

Jocul acesta este de fapt fals, nu ar fi dealtfel prima dată când Fenechiu și Nichita se prefac în fața ieşenilor că ar avea opinii diferite, în timp ce regulile dintre ei sunt negociate de mult timp pragmatic pe sub masă și țin de posturi călduțe, sau împărțiți de interese pe diverse lucrări publice.

Așa că, la orice ieșire publică prin intermediul căreia se anunță noutăți gen veșnicul visător al postului de ministru al transporturilor Fenechiu, potențial candidat la CJ, dacă îi ies sondajele (la fotoliul Roznovan nu îndrăznește să anunțe că strică înţelegerea cu Nichita) sau ies anemicii conservatori să spună că au descoperit varianta demo pentru primărie, dublați evident de elanul creativității europarlamentare pesediste care muşcă juvenil același subiect, la toate acestea fiți extrem de reținuţi în a accepta toate gogoșile aruncate pe piață.

Dacă vă întrebați de ce am această opinie, vă rog să vă gândiți la un meci de fotbal aranjat dinainte sau la meciurile de box vândute pe bani grei în spatele culiselor. V-ați mai duce la un asemenea meci dacă știți că este trădată competiția corectă? Sunt sigur că nu, spectacolul nu există, iar sforarii unor asemenea aranjamente sunt disprețuiți de iubitorii de sport. În politica Iașului dusă de PSD şi PNL, tradarea pe bani grei este o regulă, USL nu e altceva decât o legalizare a unui vechi concubinaj politic bazat pe interese negociate pe ascuns între PNL și PSD.

În toată această ecuație doctrinară stânga dreapta, vor pierde liberalii pentru că nu vor avea parte de candidat nici la CJ și nici la Primărie, vor pierde pesediștii pentru că vor ceda nemeritat jumătate din poziții liberalilor, vor pierde conservatorii care vor înțelege că politica în varianta demo prime time nu e suficientă. Gândiți-vă cum se vor simți peste maxim doi ani, după ce se va rupe această struțo-camilă politică, moment în care ori unii, ori alții vor rămâne fără sprijin politic.

Dialogul contradictoriu mediatic este doar preludiul unor reglări de conturi deja stabilite, și Nichita și Fenechiu se joacă doar cu declarații ce se vor spumoase pentru a crea senzația că au opinii diferite radical. În realitate, cei doi fac doar jocuri de scenă încercând să creeze senzația că sunt radical diferiți, pentru a-și amăgi electoratul derutat de apariția USL.

Presa ieşeană – între jocuri politice şi adevăruri nespuse

10 Februarie 2011, 11:46 am

De câțiva ani, faptul că sunt o persoană publică a presupus și expunerea mea și a familiei mele la tot felul de situații, unele plăcute, altele nu. A face politică în Iași este similar cu a fi prezent în mijlocul unui război rece. De multe ori cele mai agresive atacuri au cu totul alte justificări decât realitățile. Poate fi vorba de persoane supărate pe opiniile mele sau de interese economice care nu tolerează existența în spațiul politic la nivel înalt a unor persoane pe care nu le pot controla și pe care nu le au cu nimic la mână.

Foarte rar am reacționat la răutăți sau minciuni, am considerat că este sub demnitatea mea să dau importanță unor persoane atât de mici care își permit să arunce cu noroi, considerând că așa se face jurnalism sau așa se face politică. Spun asta pentru că, de cele mai multe ori, în spatele jurnalistului stă un alt om politic sau un grup de interese de natură economică, acel gen de grup de interese care bântuie societatea românească de 20 de ani, creând adevărate caracatițe lipite la bugetul de stat, dispuse să meargă până la presiuni extreme la adresa oamenilor politici.

Departe de mine gândul de a cauteriza vreo situație sau vreun partid politic, inclusiv partidul din care fac eu parte. Am considerat că dacă sunt om corect și onest, este suficient pentru a defini modul în care eu fac politică. Nu am apărat pe nimeni atunci când acesta nu merita apărat. Sunt însă unul din oamenii politici care insistă în a considera integritatea ca fiind o necesitate și nu neg faptul că în toate partidele sunt uscături, care ar trebui scoase din jocul politic.

Un alt exemplu de mizerie jurnalistică se manifestă constat în ultimele luni sub masca așa zisului pamflet care nu îți permite să ceri socoteală în justiție, fiindu-ți denaturat inclusiv numele, laolaltă cu fapte care nu au nici o urmă de realitate. În mod constant mi s-au pus în spate legături cu medii economice de tip mafiot însoțite de suspiciuni cu multe zerouri. Surprinzător sau nu, mitocăniile respective apar în momente speculate dinadins, când sunt evenimente mai mari sau când vreun demnitar al statului aflat în trecere prin Iași, trebuie să fie intoxicat cu informații false. Cum altfel aș putea explica dezinformările legate de uzina Nicolina, în condițiile în care sunt singurul care a trimis vreodată în justiție un dosar legat de distrugerea industriei ieșene, cu toate acestea se aruncă cu noroi de către un jurnal care se află în strânse legături cu o persoană dubioasă care a reprezentat acel grup de interese și care mai dorește și astăzi devalizarea ultimelor active.

Oamenii ăștia nu au nici un Dumnezeu, iar eu, chiar dacă nu este creștin ceea ce spun, nu îi pot ierta niciodată. Ciudat este faptul că vina principală se află în spatele celor care lansează și administrează aceste intoxicări. Cu sume plătite la negru sau cu alte destinații de servicii de publicitate, sume suportate nu numai de privați, din banii lor, ci chiar de autorități publice sau întreprinderi încă de stat. Cum deontologia jurnalistică este o pasăre rară, iar interesul pentru adevăr trece printr-un stomac mai mic sau mai mare, oameniilor simpli, le este foarte greu să mai facă distincție între adevăr și minciună.

Vă veți întreba de unde atâta supărare? Este foarte simplu, s-a depășit limita bunului simț, iar în ceea ce mă privește vreau să evit la maximum tangența cu aceste personaje care nu merită atenție. În perioada următoare sunt sigur că voi continua să fiu, împreună și cu alți colegi de ai mei, ținte pentru dezinformare. Fac un apel la cei care sunt ”părinți” ai jurnalismului ieșean, la societatea civilă, dacă mai există și nu în ultimul rând la adresa acelor jurnaliști care și-au păstrat coloana vertebrală, să nu lase Iașul și lumea informațiilor publice fără lumina adevărului. Le doresc succes tuturor celor care nu și-au pierdut bunul simț.

Comunicat de presă

ATOP – O necunoscută pentru cetăţeni

8 Februarie 2011, 1:05 pm

Astăzi, deputatul Nicușor Păduraru a susținut o declarație politică în plenul Camerei Deputaților privind situația ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică). Aceasta atrage atenția despre cheltuirea banului public pe structuri consumatoare de resurse financiare din bugetele consiliilor județene care nu reușesc să își justifice existența, în condițiile în care guvernul este nevoit să adopte măsuri de reducere a numărului de polițiști.

O asemenea instituție o reprezintă ATOP, organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, care se înființează și funcționează pe lângă fiecare Consiliu Județean, având ca scop declarat asigurarea bunei desfășurări și sporirea eficienței serviciului polițienesc din unitatea administrativ-teritorială în care funcționează.

Activitatea acestei instituții este mai degrabă forțată și nu este o structură care să reacționeze și să funcționeze la fel în toate județele României. Rezultatele ATOP sunt mai degrabă fanteziste decât realiste și nu își regăsesc locul clar și bine justificat în structurile care răspund efectiv de asigurarea ordinii și liniștii publice.

Analizând site-ul http://www.atop-romania.ro pe internet, unde se încearcă prezentarea cumulată a activității din toate județele, şi dealtfel singurul loc care definește transparența instituției, vom găsi în mod surprinzător date neactualizate de peste 4 ani, în cazul Iașului de exemplu, componența responsabililor din ATOP prezentând persoane care de mult timp nu se mai ocupă de această activitate.

Mi se pare absurd să fie nevoie să se reducă numărul de posturi de polițiști, în schimb în același timp să ai structuri precum ATOP despre care marea majoritate a cetățenilor nu au auzit niciodată. Mai mult, ATOP mai și consumă resurse, persoanele care au asemenea atribuții fiind plătite, deși s-a încercat interzicerea cumulului de venituri din fonduri publice, acest caz părând a trece neobservat. În mod evident, ATOP are nevoie de o analiză radicală a activității sale, atribuțiile pe consultare pot fi preluate de către structuri deja existente. Dacă este să facem economie și să fim realiști, această structură ar putea cu ușurință să dispară fără ca nimeni să fie afectat, iar forțele de ordine publică nici nu ar simți dispariția sa”, a declarat deputatul Nicușor Păduraru.

Declaratie Politica ATOP

Comunicat de presă trimis în data de 8 februarie 2011.

Comunicat de presă

1 Februarie 2011, 12:01 pm

Deputatul Nicușor Păduraru a fost ales vicelider al Grupului Parlamentar PDL. Alegerile s-au desfăşurat în cursul zilei de ieri şi corespund reînceperii activităţii Camerei Deputaţilor pentru o nouă sesiune parlamentară.

Deputatul Nicuşor Păduraru va gestiona relaţiile grupului parlamentar PDL cu Guvernul României pe probleme economice, atribuţiile sale corespund urmăririi implementării politicilor care vizează economia, finanţele, transporturile, industria, agricultura, munca şi comunicaţiile.

Comunicat de presă trimis în data de 1 februarie 2011