Câte persoane trebuie să mai moară pe străzile Iaşului, domnule Nichita?

24 Martie 2011, 3:56 pm

Primarul Gheorghe Nichita bate orice culme a ridicolului în a vorbi despre propria sa ineficienţă. Astăzi, în loc să explice măsurile pe care le impune pentru a creşte siguranţa în trafic, solicită prefectului să dea răspunsuri legate de reparaţii de linii de tramvai, care ţin de competenţa sa. Mai mult, este atât de lipsit de cunoştinţe de administraţie publică încât solicită reprezentatului guvernului să amendeze Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, deşi prefectul nu are competenţe de acest gen.

În loc să anunţe un termen pentru continuarea înlocuirii liniilor de tramvai de la zona Bazarului, mai departe pe DN28, Bulevardul Nicolae Iorga, primarul preferă să aibă aceeaşi atitudine superficială. Nu am întâlnit niciodată în viaţă un manager, sau şef, sau primar, spuneţi cum vreţi, care să se plângă de proasta lui conducere. Dacă domnul primar Gheorghe Nichita ar fi lucrat o singură zi în economia reală, o singură zi într-o firmă privată şi nu la stat, ar fi fost dat afară înainte de a deschide gura. Cu certitudine, dacă ar fi lucrat în economia reală nu ar fi ajuns să fie atât de bogat şi cu o avere impresionantă obţinută doar din salarii de bugetar.

Înainte de accidentul de tramvai de la Biblioteca Mihai Eminescu, cu aproximativ o săptămână în urmă, doream să atrag atenţia asupra modului dezastruos în care primăria gestionează zone cu risc de accidente rutiere. Am considerat că nu este cazul să suprapun accidente în urma cărora rămân familii distruse, cu critici la adresa celor responsabili din primărie. Am greşit, la mai puţin de o săptămână a avut loc tragicul accident de tramvai.

Reacţia de astăzi a primarului Nichita mă determină să readuc în atenţia publică accidentul care a avut loc în data de 10 martie pe Bulevardul Nicolae Iorga, într-o zonă unde nu este nici o groapă, însă lipsesc semnalizările clare pentru trecerile de pietoni. La sfârşitul lunii februarie, un locatar din zona respectivă m-a sesizat asupra faptului că în mod constant în zona trecerii de pietoni se întâmplă ca cei care traversează strada să scape la limită de maşinile care circulă cu viteză. Am sunat imediat la şeful poliţiei rutiere şi la directorul tehnic al primăriei, domnul Chirica Mihai, solicitându-le să analizeze în comisia de circulaţie situaţia şi să ia măsuri care să determine creşterea siguranţei pietonilor şi reducerea vitezei maşinilor în zona respectivă. S-au montat imediat un fel de denivelări, care nu au rezistat însă, decât câteva zile, fiind scoase pentru că alţi locatari ar fi reclamat zgomotul produs de maşinile mari.

Iaşul pare lumea lui Păcală, în loc să rezolve situaţia, primăria a readus-o la starea iniţială. Deşi existau şi alte soluţii tehnice, cum sunt dungile transversale de presemnalizare, primăria a preferat să lase lucrurile aşa cum au fost, iar în data de 10 martie, exact pe Bulevardul Nicolae Iorga, exact pe trecerea de pietoni, un om îşi găsea sfârşitul sub roţile unei maşini mari.

Aşa că, domnule Nichita, postura de plângăcios de serviciu nu se potriveşte deloc cu cea de primar al Iaşului şi ca să nu se poată şterge cu buretele şi accidentul tragic de tramvai din această săptămână, vă adresez rugămintea de a înceta cu dezinformarea publică. Nu voi ţine apărarea vatmanului, se ştie că aceştia şi-au făcut un adevărat campionat de pocnit maşini pe liniile de tramvai şi nimeni nu a luat nici o măsură pentru a-i opri.

Enumăr însă câteva aspecte care ar trebui să determine mai multă responsabilitate, inclusiv din partea mass-media. Este o uriaşă diferenţă între verificările realizate prin ancheta făcută de primărie şi ancheta pe care o efectuează organul de cercetare penală. Declaraţiile date înainte de finalizarea anchetei penale sunt cu titlul pur personal al celui care emite opinia, însă, nu pot fi considerate rezultatele unei anchete penale. Cercetările penale sunt atât de complexe, încât au nevoie de o perioadă care în mod curent, în practica organelor de cercetare penală, atinge chiar şi un an de zile. În principiu, asupra tramvaiului nu ar fi trebuit să mai intervină alte persoane până la finalizarea expertizei tehnice a acestuia, pentru a se evita orice suspiciune. Reconstituirea şi probele efectuate în noaptea imediat de după accident, putea fi realizată la o dată ulterioară expertizei tehnice. Eu nu mă bazez deloc pe declaraţiile publice ale oamenilor politici sau subordonaţi din RATP, am încredere în profesionalismul domnului Gaiginschi atunci când ascult puncte de vedere legate de cauzele accidentului tragic, însă o să aştept concluziile procurorului, cel care va avea cea mai completă imagine şi mai ales singura care contează din punct de vedere legal.

Aşa că, domnule primar Nichita, apelez la bunul dumneavoastră simţ şi responsabilitatea de care am şi eu nevoie ca ieşean. Vreau să văd că sunteţi în stare să luaţi măsuri şi să schimbaţi faţa Iaşului aşa cum aţi promis de nenumărate ori în ultimii 8 ani. Dacă nu sunteţi în stare, nu încercaţi să minţiţi un oraş întreg pentru că vine ziua scadenţei.V-a sfătuit foarte prost cel care v-a dat de înţeles că puteţi ascunde morţii sub preş căutând vinovaţi în afara palatului Roznovanu.

Cum vede PSD-ul electoratul Iaşului?

24 Martie 2011, 1:51 pm

Nu ştiu în ce măsură organizaţia PSD Iaşi sancţionează atitudinile jignitoare ale unor colegi de-ai lor. Sunt sigur că ieşenii ar trebui să ştie când sunt consideraţi ca fiind ”electorat de Pocreaca”, asta ca să ştie cât de mare este diferenţa dintre discursurile PSD-iştilor din Iaşi şi felul în care colegii lor din Bucureşti ne tratează pe toţi.

Mai este cineva prin Iaşi care să ţină la demnitatea sa, care să mai aibă un minim de orgoliu în a atrage atenţia dinozaurilor din PSD că Iaşul merită mai mult respect? O să vedem măcar o singură reacţie sau tresărire a vreunui PSD-ist ieşean care să sancţioneze devierea domnului Duvăz? Acum câteva luni, un alt PSD-ist, domnul Mădălin Voicu se exprima nefericit la adresa moldovenilor asociind zona noastră cu un focar de infecţie cu multă parşivenie. Nici atunci şi nici acum primarul Nichita nu a considerat necesar să ne reprezinte cu onoare şi să îşi certe măcar colegii de partid. Surpriza cea mai mare este că acest gen de desconsiderare publică a unor lideri marcanţi PSD se adresează exact zonei de unde au primit suficiente voturi încât să fie obligaţi măcar moral să fie mai respectuoşi.

Puteti vedea filmuleţul pe site, la sectiunea stiri.

Sau descărcaţi filmuleţul aici:

Declaratie in Plenul Parlamentului

Ultimele 400 de zile ale administraţiei Nichita

22 Martie 2011, 1:34 pm

Eu nu îi cer demisia primarului Iaşului Gheorghe Nichita. Dimpotrivă, îi cer să rămână pe funcţie atât cât este mandatul oferit de ieşeni, să se încăpăţâneze cât de tare poate şi să îşi demonstreze ineficienţa până la capăt. Asta pentru a obţine cea mai corectă şi mai obiectivă apreciere din partea ieşenilor anul următor. De ce să scape Nichita atât de uşor doar cu o demisie de onoare?

Domnul primar Gheorghe Nichita trebuie să răspundă în faţa ieşenilor şi e necesar să îl obligăm să dea socoteală pentru fiecare decizie pe care o ia în defavoarea ieşenilor, pentru fiecare groapă din şoselele Iaşului reparate în faza I a modernizării infrastructurii. Pentru fiecare accident rutier motivat de lipsa semnalizărilor, cum este cazul Bulevardului Nicolae Iorga sau accidentele tragice provocate de mijloacele de transport second hand.

Doar dacă vreun dosar rătăcit prin sertarele justiţiei ieşene “scapă” vigilenţei protectoare şi prieteneşti faţă de Nichita, atunci luăm act în sfârşit de aplicarea legii, însă atât timp cât Iaşul i-a oferit o avere consistentă din bani publici şi onoarea de a-l reprezenta, e corect să îl avem zi de zi cu bunele şi cu relele la vedere.

Aşa că nu agreez solicitările de demisie a primarului Nichita pe motive bine întemeiate legate de iresponsabilitatea sa văzută prin starea jalnică a RATP, falimentul iminent al CET sau obsesia pentru banii echipei de fotbal şi nu pentru performanţa dezastruoasă a acesteia. Nu vreau să demisioneze cel care a îndatorat Iaşul pe 20 de ani şi a cheltuit sume uriaşe pe proiecte care nu se văd. Nu vreau să plece cel care patronează nepotismul pesedist în administraţia Iaşului.

Eu vreau să răspundă doar în faţa ieşenilor, însă nu într-o singură zi – a demisiei, ci în fiecare zi din următoarele 400 de zile cât mai are din mandatul său de primar. Zi de zi, domnule primar, în fiecare zi. Aştept comentarii, vreau 400 de motive, unul pe zi. Cine se alătură?

Domnule primar Nichita, ce soluţii second hand mai oferiţi Iaşului?

22 Martie 2011, 12:24 pm

Accidentul din faţa Bibliotecii Mihai Eminescu este analizat de o comisie de anchetă dispusă de cei care au responsabilitatea acestui serviciu public, anchetă cerută de primarul Iaşului, domnul Gheorghe Nichita. Până la finalizarea serioasă a unei anchete adevărate, chiar dacă Iaşului i se vor oferi concluzii surogat, nu avem o imagine corectă, ci doar supoziţii sau opinii. Deloc surprinzător, aseară, primăria anunţă deja primele concluzii. Verdicte rapide au fost date şi în alte situaţii similare în ultimii trei ani, cum ar fi la Fundaţie, în zona blocului Tarom sau la staţia Pădurii.

Nu accept de data asta concluzii preliminare.Un argument pentru respingerea opiniilor deja conturate privind cauzele accidentului ţine de consistenţa expertizei tehnice în asemenea situaţii. Niciodată şi nicăieri în lume nu se trag concluzii atât de repede, e nevoie de expertize tehnice care pot dura şi săptămâni, mai ales că repetarea acestui gen de evenimente justifică o atenţie sporită. Nici dacă vatmanul şi-ar recunoaşte singur vinovăţia, un anchetator serios nu ar trebui să se limiteze la a accepta concluzii doar după o jumătate de zi de verificări efectuate de o comisie internă a primăriei.

Mai mult, nu pot să nu observ faptul că acest gen de accidente în Iaşi se suprapun peste alte realităţi incontestabile. Iaşul achiziţionează de ani de zile mijloace de transport second hand, cred că am devenit campioni la acest gen de afacere – muzeu care este prezentată ca soluţie pentru rezolvarea problemelor de transport public. Despre detaliile privind modul de achiziţie sau preţuri imense vehiculate, sugerez doar verificarea preţurilor tramvaielor Skoda din Cehia, pentru versiunile 14T, 15T, KT8D5 sau KT8D5R.N2 asta ca să mai tai din elanul milioanelor de Euro vehiculate ca preţuri de piaţă pentru tramvaie. Atenţie, preţuri nu second hand, ci pentru tramvaie noi, cu menţiunea că deschiderea spre o relaţie directă cu producătorul a fost avansată de ambasadorul Cehiei Petr Dokladal în anul 2007, când organizam ca Prefect împreună cu Excelenţa Sa Zilele Cehiei la Iaşi. O mână întinsă corect, care nu a fost respectată suficient de primarul Iaşului, acelaşi Gheorghe Nichita.

În alte mari oraşe, primăriile au avut în vedere soluţii mai bune, la Iaşi nu. Aşa că ignoranţa repetată a dus la o asemenea tragedie. Din păcate, domnul primar preferă să ignore semnalele pe care le-a primit de-a lungul timpului cu ocazia accidentelor grave. Să mai vorbim şi de autobuzele în care ieşenii îngheaţă de frig iarna sau de microbuzele care oferă de multe ori o aventură a lipsei de civilizaţie? Ca să pună capac, ieri, în mijlocul evenimentelor soldate şi cu victime, primarul Iaşului a plecat imediat cu avionul la o şedinţă de partid la Bucureşti pentru sarcini care ţin în primul rând de activitatea politică a sa ca vicepreşedinte PSD. Şi-a dat seama că e prea important ce se întâmplă în Iaşi şi s-a întors rapid pentru a-şi corecta grijuliu imaginea şifonată cu concluzii trase la minut.

Solicit primarului Gheorghe Nichita, dacă înţelege măcar acum că a fi primar presupune şi asumarea unor responsabilităţi, să solicite o expertiză serioasă şi să anunţe personal rezultatele comisiei de anchetă precum şi un set de măsuri imediate pe care le are în vedere pentru îmbunătăţirea şi cresterea calităţii transportului public ieşean. Solicit în acelaşi timp organelor de anchetă care au deschis deja dosare penale, să realizeze expertize şi verificări tehnice bazate pe opinii independente ale unor experţi din afara Iaşului, lipsiţi de legături prietenoase cu autorităţile locale.

Măsuri pentru creşterea transparenţei în cheltuirea banului public. Consilier juridic excepţional sau avocat?

18 Martie 2011, 3:16 pm

Deputatul Nicușor Păduraru va depune luni la Parlamentul României două inițiative legislative, care doresc stoparea abuzului privind cheltuirea banului public în vederea angajării de servicii externe de asistență juridică, pentru entitățile publice centrale și locale care au structuri cu profil juridic. Este vorba de modificări și completări ale legii 215/2001 privind administrația publică locală, precum și o lege nouă pentru instituțiile și autoritățile publice centrale.

La o scurtă analiză, putem constata că majoritatea instituțiilor publice ale administrației locale și centrale au angajat servicii externe de asistență juridică pentru care s-au cheltuit sume importante de bani, care au depășit în anumite cazuri pe cele efectuate cu structurile juridice care funcționează în aparatul propriu.

Aceste demersuri vin și în întâmpinarea semnalărilor făcute în repetate rânduri de Curtea de Conturi, privind aceste anomalii din sistemul public. Într-un raport al Curții de Conturi din acest an se arată faptul că instituții și autorități publice au reușit să cheltuie aproximativ 275 de milioane de lei noi doar în ultimii doi ani de zile.

Nu văd cum pot explica unii conducători de instituţii publice faptul că plătesc din bugetul public sume imense pe avocaţi, deşi au angajaţi funcţionari publici cu rol de asistenţă juridică şi reprezentare. Mai mult, aceşti consilieri juridici sunt evaluaţi an de an ca fiind excepţionali. Dacă sunt excepţionali de ce mai ai nevoie de avocaţi? De ce nu se recuperează sumele plătite pe avocaţi de la cei care pierd procesele? Banul public trebuie să se întoarcă în servicii oferite direct cetăţenilor, în curăţenia de pe străzi, în iluminatul public sau în căldura din case şi nu să ajungă în buzunare private fără nici o licitaţie, pe baza unor selecţii de ochi frumoşi. Cele două propuneri legislative corectează situaţia existentă şi fac mai transparentă activitatea celor care folosesc servicii private plătite din banii publici”, a declarat deputatul Nicușor Păduraru.

Comunicat de presă trimis în data de 18 martie 2011.

Rambursare de TVA către off-shore-uri?

18 Martie 2011, 12:33 pm

Rambursările de TVA au revenit în atenţie fiind forţată specularea lor în sens politic, de exemplu, rambursarea de circa 60 de milioane de euro referitoare la motoarele de la UCM Reşiţa este vehiculată intens, deşi şmecheria nu a mai avut loc. Curios este că în loc să se laude instituţiile statului care şi-au făcut treaba, se preferă clasicul joc mediatic idiot de-a binelea, folosit ca armă politică. Nici unul din analiştii gen electrocutatul Soviani, care îşi trage sufletul după fiecare frază, nu a vorbit despre o cu totul altă faţetă a afacerii cu motoare sau generatoare electrice sau ce-or fi ele. Mă întreb cine a evaluat cele 4 motoare la peste 250 de milioane de euro, că nici suflate cu aur nu ar reuşi să ajungă la un asemenea preţ.

O turbină Siemens GHH sau General Electric, constând într-o adevărată uzină de cogenerare cu o capacitate de 25 MW, costă la prima mână cam 25 de milioane de euro, iar dacă o iei la second-hand scade până la maxim 10 milioane de euro. Deci, 4 turbine noi super tehnologizate înseamnă cam 100 de milioane de euro. Cum de 4 generatoare de la UCM Reşiţa au ajuns să coste în facturi aproape 250 de milioane de euro? Nimeni nu a pus întrebări în acest sens.

Rambusare de TVA ciudată a fost şi în cazul Nicolina, în luna mai 2008, cu toate că a existat o comisie parlamentară de anchetă la Nicolina, televiziunile scandalizate şi scandaloase în acelaşi timp nu au avut niciodată apetit sau interes pentru un subiect la fel de grav. Să fie oare din cauza unor personaje politice sau apolitice, aflate în strânsă prietenie cu patronii acestor trusturi, mai ales că unul din actorii din spatele grupului de interese de la Nicolina comenta în luna februarie 2009, exact la iniţierea comisiei de anchetă orice accident aviatic pe care îl mai găsea din lume, conturându-se ca un expert şi nu ca fostul consilier a lui Mitrea prezent într-un dosar DNA cu terenuri ale Ministerului Transporturilor?

Nu publicitatea mă interesează în acest subiect, însă reamintesc autorităţilor competente din zona ANAF sau DNA un episod existent în raportul comisiei parlamentare cu referire la situaţia Nicolina SA. O firmă cu un capital social minim, administrată de un cetăţean slovac, beneficiară a unor transferuri de bani de la un off-shore din Cipru, reuşeşte performanţa să încheie un contract de cumpărări active de la Nicolina în anul 2007. Nu respectă nici un termen de plată, însă nimeni nu îi face nimic şi după aproape un an plăteşte în baza unei sume transferate, tot din Cipru, activul respectiv. Cum valoarea era extrem de mare, firma face imediat o factură către o altă firmă la rândul ei interesată de Nicolina. Evident, cere rambursarea de TVA, oferită cu mare generozitate de fiscul ieşean în maxim 30 de zile, deşi, prima firmă nici măcar nu era la sediul social anunţat în registrul comerţului. O fi fost uşor de găsit, ciudăţenia este că nu face nimeni verificări încrucişate pentru a constata dacă vânzarea este doar de formă pentru recuperarea de TVA sau este pe bune.

De ce spun că povestea este de prost gust? Pentru că la mai puţin de 4 luni, cele două firme se cumpără reciproc şi îşi demonstrează inteligenţa rambursând consistent un TVA de câteva milioane de euro. La fel de ciudat, o altă structură a fiscului prinde o încercare de vânzare de utilaje spre Polonia şi o întoarce înapoi de la Paşcani. A doua zi se constată că nu este necesară investigarea fraudei pentru că … utilajele sunt repuse pe poziţii. Nu mai intru în detalii, însă, dacă utilajele ar fi ajuns în Polonia, fiscul ieşean şi-ar fi ridicat poalele din nou pentru că ar fi urmat, evident, o nouă cerere de rambursare de TVA.

Am reamintit aceste lucruri pentru că mă scoate din sărite nesimţirea cu care reacţionează autorităţile competente. Cât de prost trebuie să fii ca să nu vezi fraudele şi să nu iei nici o măsură? Este o întrebare, din păcate, retorică pentru că erorile de legalitate se ţin lanţ; dacă nu ştiaţi, acelaşi SRL de doi lei, dar cu rude bogate în Cipru, cumpără de data aceasta de la fiscul bucureştean şi nu active, ci o creanţă. Schema se repetă, nu o plăteşte la timp dar ce contează? Într-un final firmele jucăuşe găsesc o formulă sub umbrela tătucului insolvenţei din România. Se contopesc într-o a treia firmă, tot cu un off-shore în spate şi încep bătălia cu statul român care încearcă să le strice jucăria protejată de tot felul de mici funcţionari din structurile AVAS sau ANAF.

Dacă acest episod care nu este SF, ci este adevărat, nu este văzut aşa cum trebuie, vă pot însă spune, fiind perfect conştient de dimensiunea vorbelor mele, că mecanismul de spălare a banilor prin off-shore-uri, de rambursări de TVA pe vânzări fictive de active, este un fenomen care nu este singular, schema UCM Reşiţa este mic copil pe lângă modul în care au dispărut mari întreprinderi româneşti în ultimii 20 de ani. Aştept cu interes ca războiul anticorupţie să aibă măcar un singur exemplu pe acest gen de situaţie cum a fost la Nicolina. Mai ales că la Nicolina deja o comisie de anchetă parlamentară a cerut DNA şi guvernului să ia act de ilegalităţile de acolo.

Evaziunea fiscală din spatele hipermarket-urilor

13 Martie 2011, 11:06 am

În urmă cu vreo 9 ani, încercam să introduc spre vânzare nişte produse prin intermediul hipermarket-urilor. Aveam şi motive, magazinele de cartier dispăreau încet, încet şi eram forţat să distribui produsele fabricii pe care o conduceam şi prin intermediul acelei pieţe de retail. Prima negociere mi-a arătat că nu discut cu reprezentanţi ai firmei, ci mai degrabă cu intermediari, în fapt, contractul presupunea nişte condiţii extrem de dure, taxate pas cu pas. Dacă vroiam o anumită poziţionare pe raft aveam o taxă, dacă doream un raft într-un anumit loc mai vizibil aveam o altă taxă, dacă doream să fiu prezent în catalogul de prezentare a produselor aveam iarăși o grămadă de taxe (în funcţie de pagina de catalog, dimensiunea reclamei, numărul de materiale distribuite prin căsuţe poştale), dacă se deschidea undeva în ţară un nou hipermarket aveam o altă taxă. Am descoperit că eram de fapt forţat să contribui nu la dezvoltarea fabricii pe care o conduceam, ci la dezvoltarea reţelei de supermarket-uri. Ca să pună capac, dacă produsul nu se vindea în timp de 3 sau 4 luni, eram responsabil de lipsa de performanţă şi riscam să fiu scos din reţeaua de hipermarket-uri.

Au trecut mulţi ani de atunci, astăzi în România magazinele de cartier au dispărut aproape în totalitate, iar românii îşi cumpără aproape tot din aceste hipermarket-uri. Cum politica comercială a acestora a rămas cam la fel, se explică de ce la raioanele de legume şi fructe găseşti extrem de puţine produse autohtone, însă o abundenţă de legume din toate colţurile lumii. Preţurile alimentelor au ajuns să fie mai mari în România decât în alte ţări europene. De vreo două luni asistaţi la discuţii permanente legate de preţul pâinii sau de creşterea preţurilor la carne sau alte produse de bază. Cei mai deranjaţi de faptul că românul este supărat de explozia preţurilor sunt, culmea, reprezentanţi ai Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România. Am ascultat o reacţie de-a dreptul isterică a unei doamne al cărui nume nu vreau să îl reţin, reprezentantă a acestei asociaţii, deranjată de faptul că guvernul îşi permite să ceară socoteală pentru specula şi evaziunea fiscală din acest domeniu.

Ce nu se spune despre marile reţele comerciale din România? Nu se vorbeşte deloc de faptul că aceste reţele par a trăi la limita supravieţuirii, o analiză a evoluţiei financiar – contabile ne arată faptul că nu ar fi chiar atât de profitabile aceste afaceri. Doar la prima vedere, aş spune eu, pentru că aş întreaba dacă a vorbit cineva vreodată despre toate firmele care gravitează în jurul activităţii hipermarket-urilor. Vorbesc de firmele de distribuţie, de transport şi mai ales de firmele de servicii sau de consultanţă. Adevăratul profit obţinut de aceste mari afaceri este spart şi direcţionat în aşa fel încât ingineria financiar – contabilă privită în ansamblul tuturor acestor reţele de firme să fie scăpată în zone de taxare favorabile, adică statul să încaseze cât mai puţin şi dacă se poate deloc. Consiliul Concurenţei poate verifica în baza competenţelor sale şi poate amenda aceste firme. Nu este suficient, Garda Financiară de la Bucureşti a avut o replică la un moment dat, pe care eu am considerat-o curajoasă şi utilă, s-a vorbit despre modul în care funcţionează real aceste reţele de magazine.

La fel ca şi în lumea petrolului şi acest gen de afacere, cum este retail-ul din România, sunt sigur că are fisuri prin intermediul cărora profitul real al afacerii este deturnat spre alte țări, de exemplu off-shore, unde impozitele sunt extrem de mici şi în general necontrolabile. Sumele se transferă în baza unor contracte de prestări servicii, consultanţă sau alt gen de activităţi care nu necesită o armată de oameni, active şi muncă fizică. Aştept cu interes măcar o singură anchetă de acest gen. Eu cred că se poate, rămâne însă ca autorităţile competente în zone de investigare a fraudelor sau de verificare a riscului de spălare a banilor, să dea măcar un singur exemplu, indiferent de ce consecinţe sau cutremure ar putea genera în lumea politică.

Preţul carburanţilor – o realitate nedesluşită (III)

11 Martie 2011, 2:38 pm

3. Ce fel de ţiţei se prelucrează în România ?

România are propriile resurse de petrol, însă capacităţile de prelucrare din România sunt împărţite în două mari categorii: pentru ţiţeiul autohton nesulfuros şi pentru ţiţeiul de import sulfuros. Rafinăriile din România nu permit prelucrarea eficientă a oricărui tip de ţiţei, instalaţiile de prelucrare au limite foarte mici, fiind restricţionate din punct de vedere tehnic, mai clar, ţiţeiul de import sulfuros astăzi, poate fi prelucrat la rafinăriile Petromidia, Arpechim, Petrotel sau RAFO, în timp ce ţiţeiul de producţie internă era prelucrat la rafinăriile Petrobrazi, Dărmăneşti sau ASTRA Română. Pe piaţa din România consumăm prin urmare carburanţi obşinuţi din resursa noastră de ţiţei sau din ţiţeiul importat, companiile care coordonează aceste activităţi fiind Rompetrol, OMV, LukOil, celelalte firme fiind relativ nesemnificative în momentul de faţă. În afara acestor mari operatori mai există o piaţă, pe care eu aş numi-o secundară, a distribuitorilor şi reţelelor de benzinării, zonă în care sunt cele mai interesante tranzacţii în sensul speculativ, fiind firme care doar vând şi cumpără speculând diferenţele de preţuri sau de cotaţii bursiere ale momentului.

Cel mai interesant este faptul că România nu poate cumpăra de oriunde, orice fel de ţiţei. România importă doar acele tipuri de ţiţei care permit funcţionarea eficientă a rafinăriilor din ţară şi anume: Ural(Med) sau REBCO – ţiţei care provine din Rusia şi care este încărcat de la terminale petroliere din Marea Neagră, Iranian Heavy – provenit din lumea arabă şi transportat în România prin Mediterana până la Marea Neagră sau mai recent Kirkuk care ajunge în România tot pe Marea Neagră, un ţiţei de calitate mai bună, însă mai rar folosit, fiind preferat la Petromidia. Ciudat este că toate ţiţeiurile de import aduse în România în ultimii 20 de ani nu au fost un schimb comercial direct între proprietarul ţiţeiului şi destinatarul final, adică rafinăria. În fapt, firma care cumpără de la terminalul petrolier de la Marea Neagră de exemplu, adică cea care cumpără ţiţei rusesc este pierdută în actele bancare şi aproape necunoscută, marfa care ajunge la Constanţa, fiind furnizată prin intermediul acelor office-uri gen Lugano sau Geneva şi de ce nu Londra.

Formulele de preţ iau în calcul cotaţiile Platt`s şi anume 3 sau 5 cotaţii în jurul datei încărcării, adică a conosamentului (Bill of Lading), plata fiind efectuată pe baza calităţii ţiţeiului şi a acestor cotaţii. Evident un profesionist poate specula momentul încărcării la fel cum poate ascunde diferenţele de preţ de la primul furnizor până la destinatarul mărfii. Dacă preţurile internaţionale pot fi speculate, aici este unul din secretele profitului din lumea petrolului, subiect care însă nu poate fi luat în calcul la controlul stabilirii formulelor de preţ din România. De regulă, marile corporaţii care aduc ţiţei în România şi îl prelucrează, sunt construite ca nişte holdinguri (în România nu avem o lege pentru acest gen de structură) sau mai bine zis ne aflăm într-o zonă în care se pot construi adevărate inginerii financiare de ascundere a profitului în offshore-uri, deşi, companiile prelucrătoare sau de logistică, adică cele care presupun instalaţii, echipamente şi foarte mulţi oameni, pot trăi la limita profitului zero.

Dacă vă întrebaţi de ce ofer atât de multe detalii despre acest domeniu vă răspund că sunt nemulţumit de modul în care este analizat sau discutat acest subiect extrem de important prin efectele pe care le produce. Mulţi din cei care îşi dau cu părerea nu cunosc asemenea detalii şi nu găsesc răspunsul la întrebarea care este pe buzele tuturor: Este corectă creşterea preţurilor carburanţilor? Răspunsul meu simplu este următorul: Este mult prea mare explozia preţurilor în România şi sunt convins că avem de-a face cu influenţa unui mecanism de tip cartel a operatorilor privaţi din acest domeniu. Chiar dacă pe plan internaţional preţul petrolului a explodat, România are propriile resurse care ar trebui să o ajute să suporte mai bine efectele unei noi crize economice generate de preţul petrolului. Eu sugerez două arii de control şi intervenţie a guvernului: analiza modului de calcul în încasare a redevenţelor de către statul român pentru ţiţei autohton şi verificarea fiscală a reţelelor de import şi distribuţie de produse petroliere, de la primul furnizor până la consumatorul final.

Preţul carburanţilor – o realitate nedesluşită (II)

11 Martie 2011, 2:31 pm

2. Despre preţuri în lumea petrolului

În lumea petrolului, preţurile sunt formate plecând de la evoluţia unor cotaţii internaţionale, deşi Europa de Est nu are o bursă care să fie luată în considerare, sunt folosite în principal cotaţiile pentru Mediterana sau Marea Nordului, de la Platt`s Crude Oil Marketwire pentru ţiţei şi Platt`s European Marketscan pentru produse petroliere. În momentul în care apar fluctuaţii ale preţului ţiţeiului în mod similar sunt urmate de fluctuaţii ale preţurilor produselor. Prin urmare, dacă ţiţeiul creşte este urmat imediat de creşteri similare ale produselor petroliere. Aceste modificări bursiere ale preţurilor nu pot fi influenţate la nivel guvernamental, însă nici nu reprezintă preţul final pe care noi îl plătim la pompa staţiilor de carburanţi.

În fapt, fiecare ţară ia în calcul şi partea de accize sau alte taxe care se regăsesc în preţul carburanţilor. În România acest preţ al carburanţilor presupune că noi plătim în jur de 50% taxe pentru statul român sub formă de accize, TVA, etc., restul fiind preţul de producţie al carburanţilor plecând de la costul ţiţeiului, transport, procesare şi distribuţie. Dacă este să vorbim despre profitul din lumea petrolului nu există companii care să îşi scoată costurile doar din extracţie, prelucrare primară, procesare, pentru că cele mai sigure profituri apar din distribuţie sau din specularea pe termen lung, adică între 3 şi 5 ani a unor mari contracte care să acopere capacitatea de prelucrare a unor rafinării peste limita de eficienţă şi să estompeze evoluţiile preţurilor bursiere. Întotdeauna acest mecanism comercial presupune relaţii extrem de importante cu bănci de prim rang dispuse să finanţeze şi să fie parte pe termen lung, în acest gen de afaceri.

În România, mai ales în ultimii 20 de ani, furnizorii de ţiţei din import au fost firme construite pe baza unor office-uri în Lugano, Geneva, Londra, Canada sau paradisuri fiscale. Fac din start precizarea că este o mare diferenţă între office şi sediul firmei respective, ultimul fiind în general plasat într-un paradis fiscal. Acţionarii sau oamenii cheie ai acestor firme sunt de regulă profesionişti în importul şi exportul produselor petroliere sau persoane influente cu relaţii extrem de puternice transguvernamentale. Părerea mea este că guvernele anterioare au fost mai degrabă la mâna acestor puternice firme. Partidul pe care eu îl consider ca fiind extrem de prins în mrejele acestor afaceri cu petrol este PSD, de altfel, grei ai acestui partid au fost implicaţi în restructuarea şi privatizarea industriei petroliere româneşti, nu vreau să reamintesc relaţiile Iacubov – RAFO sau distrugerea rafinăriei de la Dărmăneşti, dispariţia de pe piaţă a rafinăriei de la Suplacu de Barcău sau evoluţia sinoasă de la ASTRA Română şi exemplele pot continua, culminând cu vânzarea PETROM-ului către OMV cu tot cu resurse subterane şi cu un calcul ciudat al redevenţei pentru aceste resurse.

Preţul carburanţilor – o realitate nedesluşită (I)

11 Martie 2011, 2:27 pm

Foarte puţine explicaţii corecte sau complete despre creşterea preţurilor carburanţilor. Am să încerc să desluşesc şi să ofer câteva repere pentru cei care nu cunosc acest domeniu, într-o serie de mai multe materiale.

1. Sunt preţurile din România corecte?

Dacă am fi o ţară care este dependentă doar de ţiţei de import, cu certitudine mecanismele de control guvernamentale, pentru a proteja această piaţă, ar fi orientate către toate companiile care formează holdinguri sau grupuri de firme pentru a sesiza dacă nu există scurgeri de profit în paradisuri fiscale în detrimentul impozitelor şi taxelor la nivel naţional. Este foarte clar că exploziile preţurilor de pe piaţa internaţională ar vulnerabiliza România şi mai mult într-o asemenea situaţie.

Din fericire (deşi asta nu se vede), România are şi ţiţei de producţie autohtonă, ceea ce ar trebui să permită statului român să se protejeze atunci când apare o explozie a preţurilor internaţionale. Din păcate, guvernul Năstase vinde în 2004, Petrom către OMV, cu tot cu resurse minerale şi cu un calcul al redevenţei pentru ţiţei bătut în cuie foarte mulţi ani şi total dezavantajos pentru România. Culmea este că la acel moment, OMV era o companie cu un potenţial mult mai mic decât elefantul pe care l-a înghiţit, numit Petrom. Surprinzător sau nu (previzibil pentru cei care cunosc acest domeniu) în doi ani, OMV nu numai că îşi amortizează imensa investiţie, obţine însă şi un profit care sparge toate tiparele afacerilor normale din acest domeniu. Mai clar, România pierde controlul asupra industriei petroliere, pierde controlul asupra propriei resurse minerale, adică asupra ţiţeiului şi rămâne vulnerabilă în faţa marilor companii care operează pe piaţa produselor petroliere din ţară.

Undeva în bucătăria cifrelor, argumentele creşterii preţurilor carburanţilor nu se justifică şi din păcate se pare că sunt foarte puţini specialişti în zonele de analiză guvernamentală sau ale Ministerului Economiei care să pună degetul pe rană. Eu nu pot accepta chiar toate argumentele legate de preţurile produselor petroliere aruncate opiniei publice. Am să dau un exemplu foarte clar. Dacă ţiţeiul de import a ajuns la o medie de 110 dolari per baril, în România preţul ţiţeiului de producţie internă ar trebui să fie mult mai ieftin. Nu are cum să ajungă la aceeaşi valoare cu preţurile internaţionale, pentru că nu ne costă decât extracţia şi prelucrarea primară plus redevenţa, prin urmare, profitul imens al OMV din primii doi ani de după vânzarea Petrom arată că redevenţa a fost stabilită în detrimentul statului român şi este extrem de mică. Atunci, unde este resursa naţională care ar trebui să ne permită să fim protejaţi?

Răspunsul este niţel mai complicat, însă, poate fi desluşit de Consiliul Concurenţei, timpul necesar de intervenţie este foarte scurt şi cei care ar putea face ceva imediat sunt cei din Garda Finaciară şi ANAF, dacă verifică tot lanţul firmelor implicate în lumea petrolului. Punctul meu de vedere este că marile companii au căpătat comportament de cartel şi controlează preţurile din România fără a avea toate argumentele în favoarea lor. Suntem de fapt într-o perioadă în care profituri imense se vor scurge din România către paradisuri fiscale, iar rafinăriile şi reţelele de distribuţie se vor “plânge” de pierderile pe care le suportă, argumentând că de abia mai pot să reziste pe linia de plutire pentru a nu intra în faliment.

Mecanismele de control financiar – contabil ale acestor mari grupuri de firme reglează preţurile de intrare – ieşire a mărfurilor în aşa fel încât profitul la nivelul tuturor operaţiunilor cu tot cu tranzacţiile de ţiţei şi produse petroliere să nu fie taxabil în zona de profit a rafinăriei sau a distribuţiei. Sunt cunoscute contractele de explorare sau de consultanţă în spatele cărora se află reglajul fin al acestei lumi sofisticate (vezi cazul Sterling Resourcess Ltd. din zona Insulei Şerpilor, şi nu este singurul caz discutabil în ultimii 20 de ani). Nu ştiu din ce raţiuni nu a reuşit statul român să fie mai inteligent în ultimele două decenii în aşa fel încât să ne putem proteja, pot însă, să atrag atenţia celor interesaţi că nu toate instituţiile din România şi-au făcut sau îşi fac treaba când este vorba de interesul naţional. Fac şi o apreciere cu nuanţă politică, pe care mi-o asum şi spun că dintre partidele politice care au trădat în mod constant interesul naţional intrând în combinaţii care ne-au făcut dependenţi geopolitic şi economic de interese din afara ţării, PSD-ul este pe primul loc, iar PNL l-a urmat îndeaproape. Reamintirea momentelor în care vârfurile PSD jucau rafinăriile din România ca pe o ruletă rusească nu este poate plăcută, însă este o realitate. Petromidia şi istoria ei din ultimii 15 ani arată aparent altfel (este una dintre cele mai performante tehnologic), însă ascunde subtilităţi financiare extrem de greu de înţeles de funcţionari publici care nu cunosc domeniul.