Preţul carburanţilor – o realitate nedesluşită (III)

11 Martie 2011, 2:38 pm

3. Ce fel de ţiţei se prelucrează în România ?

România are propriile resurse de petrol, însă capacităţile de prelucrare din România sunt împărţite în două mari categorii: pentru ţiţeiul autohton nesulfuros şi pentru ţiţeiul de import sulfuros. Rafinăriile din România nu permit prelucrarea eficientă a oricărui tip de ţiţei, instalaţiile de prelucrare au limite foarte mici, fiind restricţionate din punct de vedere tehnic, mai clar, ţiţeiul de import sulfuros astăzi, poate fi prelucrat la rafinăriile Petromidia, Arpechim, Petrotel sau RAFO, în timp ce ţiţeiul de producţie internă era prelucrat la rafinăriile Petrobrazi, Dărmăneşti sau ASTRA Română. Pe piaţa din România consumăm prin urmare carburanţi obşinuţi din resursa noastră de ţiţei sau din ţiţeiul importat, companiile care coordonează aceste activităţi fiind Rompetrol, OMV, LukOil, celelalte firme fiind relativ nesemnificative în momentul de faţă. În afara acestor mari operatori mai există o piaţă, pe care eu aş numi-o secundară, a distribuitorilor şi reţelelor de benzinării, zonă în care sunt cele mai interesante tranzacţii în sensul speculativ, fiind firme care doar vând şi cumpără speculând diferenţele de preţuri sau de cotaţii bursiere ale momentului.

Cel mai interesant este faptul că România nu poate cumpăra de oriunde, orice fel de ţiţei. România importă doar acele tipuri de ţiţei care permit funcţionarea eficientă a rafinăriilor din ţară şi anume: Ural(Med) sau REBCO – ţiţei care provine din Rusia şi care este încărcat de la terminale petroliere din Marea Neagră, Iranian Heavy – provenit din lumea arabă şi transportat în România prin Mediterana până la Marea Neagră sau mai recent Kirkuk care ajunge în România tot pe Marea Neagră, un ţiţei de calitate mai bună, însă mai rar folosit, fiind preferat la Petromidia. Ciudat este că toate ţiţeiurile de import aduse în România în ultimii 20 de ani nu au fost un schimb comercial direct între proprietarul ţiţeiului şi destinatarul final, adică rafinăria. În fapt, firma care cumpără de la terminalul petrolier de la Marea Neagră de exemplu, adică cea care cumpără ţiţei rusesc este pierdută în actele bancare şi aproape necunoscută, marfa care ajunge la Constanţa, fiind furnizată prin intermediul acelor office-uri gen Lugano sau Geneva şi de ce nu Londra.

Formulele de preţ iau în calcul cotaţiile Platt`s şi anume 3 sau 5 cotaţii în jurul datei încărcării, adică a conosamentului (Bill of Lading), plata fiind efectuată pe baza calităţii ţiţeiului şi a acestor cotaţii. Evident un profesionist poate specula momentul încărcării la fel cum poate ascunde diferenţele de preţ de la primul furnizor până la destinatarul mărfii. Dacă preţurile internaţionale pot fi speculate, aici este unul din secretele profitului din lumea petrolului, subiect care însă nu poate fi luat în calcul la controlul stabilirii formulelor de preţ din România. De regulă, marile corporaţii care aduc ţiţei în România şi îl prelucrează, sunt construite ca nişte holdinguri (în România nu avem o lege pentru acest gen de structură) sau mai bine zis ne aflăm într-o zonă în care se pot construi adevărate inginerii financiare de ascundere a profitului în offshore-uri, deşi, companiile prelucrătoare sau de logistică, adică cele care presupun instalaţii, echipamente şi foarte mulţi oameni, pot trăi la limita profitului zero.

Dacă vă întrebaţi de ce ofer atât de multe detalii despre acest domeniu vă răspund că sunt nemulţumit de modul în care este analizat sau discutat acest subiect extrem de important prin efectele pe care le produce. Mulţi din cei care îşi dau cu părerea nu cunosc asemenea detalii şi nu găsesc răspunsul la întrebarea care este pe buzele tuturor: Este corectă creşterea preţurilor carburanţilor? Răspunsul meu simplu este următorul: Este mult prea mare explozia preţurilor în România şi sunt convins că avem de-a face cu influenţa unui mecanism de tip cartel a operatorilor privaţi din acest domeniu. Chiar dacă pe plan internaţional preţul petrolului a explodat, România are propriile resurse care ar trebui să o ajute să suporte mai bine efectele unei noi crize economice generate de preţul petrolului. Eu sugerez două arii de control şi intervenţie a guvernului: analiza modului de calcul în încasare a redevenţelor de către statul român pentru ţiţei autohton şi verificarea fiscală a reţelelor de import şi distribuţie de produse petroliere, de la primul furnizor până la consumatorul final.

Preţul carburanţilor – o realitate nedesluşită (II)

11 Martie 2011, 2:31 pm

2. Despre preţuri în lumea petrolului

În lumea petrolului, preţurile sunt formate plecând de la evoluţia unor cotaţii internaţionale, deşi Europa de Est nu are o bursă care să fie luată în considerare, sunt folosite în principal cotaţiile pentru Mediterana sau Marea Nordului, de la Platt`s Crude Oil Marketwire pentru ţiţei şi Platt`s European Marketscan pentru produse petroliere. În momentul în care apar fluctuaţii ale preţului ţiţeiului în mod similar sunt urmate de fluctuaţii ale preţurilor produselor. Prin urmare, dacă ţiţeiul creşte este urmat imediat de creşteri similare ale produselor petroliere. Aceste modificări bursiere ale preţurilor nu pot fi influenţate la nivel guvernamental, însă nici nu reprezintă preţul final pe care noi îl plătim la pompa staţiilor de carburanţi.

În fapt, fiecare ţară ia în calcul şi partea de accize sau alte taxe care se regăsesc în preţul carburanţilor. În România acest preţ al carburanţilor presupune că noi plătim în jur de 50% taxe pentru statul român sub formă de accize, TVA, etc., restul fiind preţul de producţie al carburanţilor plecând de la costul ţiţeiului, transport, procesare şi distribuţie. Dacă este să vorbim despre profitul din lumea petrolului nu există companii care să îşi scoată costurile doar din extracţie, prelucrare primară, procesare, pentru că cele mai sigure profituri apar din distribuţie sau din specularea pe termen lung, adică între 3 şi 5 ani a unor mari contracte care să acopere capacitatea de prelucrare a unor rafinării peste limita de eficienţă şi să estompeze evoluţiile preţurilor bursiere. Întotdeauna acest mecanism comercial presupune relaţii extrem de importante cu bănci de prim rang dispuse să finanţeze şi să fie parte pe termen lung, în acest gen de afaceri.

În România, mai ales în ultimii 20 de ani, furnizorii de ţiţei din import au fost firme construite pe baza unor office-uri în Lugano, Geneva, Londra, Canada sau paradisuri fiscale. Fac din start precizarea că este o mare diferenţă între office şi sediul firmei respective, ultimul fiind în general plasat într-un paradis fiscal. Acţionarii sau oamenii cheie ai acestor firme sunt de regulă profesionişti în importul şi exportul produselor petroliere sau persoane influente cu relaţii extrem de puternice transguvernamentale. Părerea mea este că guvernele anterioare au fost mai degrabă la mâna acestor puternice firme. Partidul pe care eu îl consider ca fiind extrem de prins în mrejele acestor afaceri cu petrol este PSD, de altfel, grei ai acestui partid au fost implicaţi în restructuarea şi privatizarea industriei petroliere româneşti, nu vreau să reamintesc relaţiile Iacubov – RAFO sau distrugerea rafinăriei de la Dărmăneşti, dispariţia de pe piaţă a rafinăriei de la Suplacu de Barcău sau evoluţia sinoasă de la ASTRA Română şi exemplele pot continua, culminând cu vânzarea PETROM-ului către OMV cu tot cu resurse subterane şi cu un calcul ciudat al redevenţei pentru aceste resurse.

Preţul carburanţilor – o realitate nedesluşită (I)

11 Martie 2011, 2:27 pm

Foarte puţine explicaţii corecte sau complete despre creşterea preţurilor carburanţilor. Am să încerc să desluşesc şi să ofer câteva repere pentru cei care nu cunosc acest domeniu, într-o serie de mai multe materiale.

1. Sunt preţurile din România corecte?

Dacă am fi o ţară care este dependentă doar de ţiţei de import, cu certitudine mecanismele de control guvernamentale, pentru a proteja această piaţă, ar fi orientate către toate companiile care formează holdinguri sau grupuri de firme pentru a sesiza dacă nu există scurgeri de profit în paradisuri fiscale în detrimentul impozitelor şi taxelor la nivel naţional. Este foarte clar că exploziile preţurilor de pe piaţa internaţională ar vulnerabiliza România şi mai mult într-o asemenea situaţie.

Din fericire (deşi asta nu se vede), România are şi ţiţei de producţie autohtonă, ceea ce ar trebui să permită statului român să se protejeze atunci când apare o explozie a preţurilor internaţionale. Din păcate, guvernul Năstase vinde în 2004, Petrom către OMV, cu tot cu resurse minerale şi cu un calcul al redevenţei pentru ţiţei bătut în cuie foarte mulţi ani şi total dezavantajos pentru România. Culmea este că la acel moment, OMV era o companie cu un potenţial mult mai mic decât elefantul pe care l-a înghiţit, numit Petrom. Surprinzător sau nu (previzibil pentru cei care cunosc acest domeniu) în doi ani, OMV nu numai că îşi amortizează imensa investiţie, obţine însă şi un profit care sparge toate tiparele afacerilor normale din acest domeniu. Mai clar, România pierde controlul asupra industriei petroliere, pierde controlul asupra propriei resurse minerale, adică asupra ţiţeiului şi rămâne vulnerabilă în faţa marilor companii care operează pe piaţa produselor petroliere din ţară.

Undeva în bucătăria cifrelor, argumentele creşterii preţurilor carburanţilor nu se justifică şi din păcate se pare că sunt foarte puţini specialişti în zonele de analiză guvernamentală sau ale Ministerului Economiei care să pună degetul pe rană. Eu nu pot accepta chiar toate argumentele legate de preţurile produselor petroliere aruncate opiniei publice. Am să dau un exemplu foarte clar. Dacă ţiţeiul de import a ajuns la o medie de 110 dolari per baril, în România preţul ţiţeiului de producţie internă ar trebui să fie mult mai ieftin. Nu are cum să ajungă la aceeaşi valoare cu preţurile internaţionale, pentru că nu ne costă decât extracţia şi prelucrarea primară plus redevenţa, prin urmare, profitul imens al OMV din primii doi ani de după vânzarea Petrom arată că redevenţa a fost stabilită în detrimentul statului român şi este extrem de mică. Atunci, unde este resursa naţională care ar trebui să ne permită să fim protejaţi?

Răspunsul este niţel mai complicat, însă, poate fi desluşit de Consiliul Concurenţei, timpul necesar de intervenţie este foarte scurt şi cei care ar putea face ceva imediat sunt cei din Garda Finaciară şi ANAF, dacă verifică tot lanţul firmelor implicate în lumea petrolului. Punctul meu de vedere este că marile companii au căpătat comportament de cartel şi controlează preţurile din România fără a avea toate argumentele în favoarea lor. Suntem de fapt într-o perioadă în care profituri imense se vor scurge din România către paradisuri fiscale, iar rafinăriile şi reţelele de distribuţie se vor “plânge” de pierderile pe care le suportă, argumentând că de abia mai pot să reziste pe linia de plutire pentru a nu intra în faliment.

Mecanismele de control financiar – contabil ale acestor mari grupuri de firme reglează preţurile de intrare – ieşire a mărfurilor în aşa fel încât profitul la nivelul tuturor operaţiunilor cu tot cu tranzacţiile de ţiţei şi produse petroliere să nu fie taxabil în zona de profit a rafinăriei sau a distribuţiei. Sunt cunoscute contractele de explorare sau de consultanţă în spatele cărora se află reglajul fin al acestei lumi sofisticate (vezi cazul Sterling Resourcess Ltd. din zona Insulei Şerpilor, şi nu este singurul caz discutabil în ultimii 20 de ani). Nu ştiu din ce raţiuni nu a reuşit statul român să fie mai inteligent în ultimele două decenii în aşa fel încât să ne putem proteja, pot însă, să atrag atenţia celor interesaţi că nu toate instituţiile din România şi-au făcut sau îşi fac treaba când este vorba de interesul naţional. Fac şi o apreciere cu nuanţă politică, pe care mi-o asum şi spun că dintre partidele politice care au trădat în mod constant interesul naţional intrând în combinaţii care ne-au făcut dependenţi geopolitic şi economic de interese din afara ţării, PSD-ul este pe primul loc, iar PNL l-a urmat îndeaproape. Reamintirea momentelor în care vârfurile PSD jucau rafinăriile din România ca pe o ruletă rusească nu este poate plăcută, însă este o realitate. Petromidia şi istoria ei din ultimii 15 ani arată aparent altfel (este una dintre cele mai performante tehnologic), însă ascunde subtilităţi financiare extrem de greu de înţeles de funcţionari publici care nu cunosc domeniul.