Preţul carburanţilor – o realitate nedesluşită (I)

11 Martie 2011, 2:27 pm

Foarte puţine explicaţii corecte sau complete despre creşterea preţurilor carburanţilor. Am să încerc să desluşesc şi să ofer câteva repere pentru cei care nu cunosc acest domeniu, într-o serie de mai multe materiale.

1. Sunt preţurile din România corecte?

Dacă am fi o ţară care este dependentă doar de ţiţei de import, cu certitudine mecanismele de control guvernamentale, pentru a proteja această piaţă, ar fi orientate către toate companiile care formează holdinguri sau grupuri de firme pentru a sesiza dacă nu există scurgeri de profit în paradisuri fiscale în detrimentul impozitelor şi taxelor la nivel naţional. Este foarte clar că exploziile preţurilor de pe piaţa internaţională ar vulnerabiliza România şi mai mult într-o asemenea situaţie.

Din fericire (deşi asta nu se vede), România are şi ţiţei de producţie autohtonă, ceea ce ar trebui să permită statului român să se protejeze atunci când apare o explozie a preţurilor internaţionale. Din păcate, guvernul Năstase vinde în 2004, Petrom către OMV, cu tot cu resurse minerale şi cu un calcul al redevenţei pentru ţiţei bătut în cuie foarte mulţi ani şi total dezavantajos pentru România. Culmea este că la acel moment, OMV era o companie cu un potenţial mult mai mic decât elefantul pe care l-a înghiţit, numit Petrom. Surprinzător sau nu (previzibil pentru cei care cunosc acest domeniu) în doi ani, OMV nu numai că îşi amortizează imensa investiţie, obţine însă şi un profit care sparge toate tiparele afacerilor normale din acest domeniu. Mai clar, România pierde controlul asupra industriei petroliere, pierde controlul asupra propriei resurse minerale, adică asupra ţiţeiului şi rămâne vulnerabilă în faţa marilor companii care operează pe piaţa produselor petroliere din ţară.

Undeva în bucătăria cifrelor, argumentele creşterii preţurilor carburanţilor nu se justifică şi din păcate se pare că sunt foarte puţini specialişti în zonele de analiză guvernamentală sau ale Ministerului Economiei care să pună degetul pe rană. Eu nu pot accepta chiar toate argumentele legate de preţurile produselor petroliere aruncate opiniei publice. Am să dau un exemplu foarte clar. Dacă ţiţeiul de import a ajuns la o medie de 110 dolari per baril, în România preţul ţiţeiului de producţie internă ar trebui să fie mult mai ieftin. Nu are cum să ajungă la aceeaşi valoare cu preţurile internaţionale, pentru că nu ne costă decât extracţia şi prelucrarea primară plus redevenţa, prin urmare, profitul imens al OMV din primii doi ani de după vânzarea Petrom arată că redevenţa a fost stabilită în detrimentul statului român şi este extrem de mică. Atunci, unde este resursa naţională care ar trebui să ne permită să fim protejaţi?

Răspunsul este niţel mai complicat, însă, poate fi desluşit de Consiliul Concurenţei, timpul necesar de intervenţie este foarte scurt şi cei care ar putea face ceva imediat sunt cei din Garda Finaciară şi ANAF, dacă verifică tot lanţul firmelor implicate în lumea petrolului. Punctul meu de vedere este că marile companii au căpătat comportament de cartel şi controlează preţurile din România fără a avea toate argumentele în favoarea lor. Suntem de fapt într-o perioadă în care profituri imense se vor scurge din România către paradisuri fiscale, iar rafinăriile şi reţelele de distribuţie se vor “plânge” de pierderile pe care le suportă, argumentând că de abia mai pot să reziste pe linia de plutire pentru a nu intra în faliment.

Mecanismele de control financiar – contabil ale acestor mari grupuri de firme reglează preţurile de intrare – ieşire a mărfurilor în aşa fel încât profitul la nivelul tuturor operaţiunilor cu tot cu tranzacţiile de ţiţei şi produse petroliere să nu fie taxabil în zona de profit a rafinăriei sau a distribuţiei. Sunt cunoscute contractele de explorare sau de consultanţă în spatele cărora se află reglajul fin al acestei lumi sofisticate (vezi cazul Sterling Resourcess Ltd. din zona Insulei Şerpilor, şi nu este singurul caz discutabil în ultimii 20 de ani). Nu ştiu din ce raţiuni nu a reuşit statul român să fie mai inteligent în ultimele două decenii în aşa fel încât să ne putem proteja, pot însă, să atrag atenţia celor interesaţi că nu toate instituţiile din România şi-au făcut sau îşi fac treaba când este vorba de interesul naţional. Fac şi o apreciere cu nuanţă politică, pe care mi-o asum şi spun că dintre partidele politice care au trădat în mod constant interesul naţional intrând în combinaţii care ne-au făcut dependenţi geopolitic şi economic de interese din afara ţării, PSD-ul este pe primul loc, iar PNL l-a urmat îndeaproape. Reamintirea momentelor în care vârfurile PSD jucau rafinăriile din România ca pe o ruletă rusească nu este poate plăcută, însă este o realitate. Petromidia şi istoria ei din ultimii 15 ani arată aparent altfel (este una dintre cele mai performante tehnologic), însă ascunde subtilităţi financiare extrem de greu de înţeles de funcţionari publici care nu cunosc domeniul.