Domnule primar Nichita, ce soluţii second hand mai oferiţi Iaşului?

22 Martie 2011, 12:24 pm

Accidentul din faţa Bibliotecii Mihai Eminescu este analizat de o comisie de anchetă dispusă de cei care au responsabilitatea acestui serviciu public, anchetă cerută de primarul Iaşului, domnul Gheorghe Nichita. Până la finalizarea serioasă a unei anchete adevărate, chiar dacă Iaşului i se vor oferi concluzii surogat, nu avem o imagine corectă, ci doar supoziţii sau opinii. Deloc surprinzător, aseară, primăria anunţă deja primele concluzii. Verdicte rapide au fost date şi în alte situaţii similare în ultimii trei ani, cum ar fi la Fundaţie, în zona blocului Tarom sau la staţia Pădurii.

Nu accept de data asta concluzii preliminare.Un argument pentru respingerea opiniilor deja conturate privind cauzele accidentului ţine de consistenţa expertizei tehnice în asemenea situaţii. Niciodată şi nicăieri în lume nu se trag concluzii atât de repede, e nevoie de expertize tehnice care pot dura şi săptămâni, mai ales că repetarea acestui gen de evenimente justifică o atenţie sporită. Nici dacă vatmanul şi-ar recunoaşte singur vinovăţia, un anchetator serios nu ar trebui să se limiteze la a accepta concluzii doar după o jumătate de zi de verificări efectuate de o comisie internă a primăriei.

Mai mult, nu pot să nu observ faptul că acest gen de accidente în Iaşi se suprapun peste alte realităţi incontestabile. Iaşul achiziţionează de ani de zile mijloace de transport second hand, cred că am devenit campioni la acest gen de afacere – muzeu care este prezentată ca soluţie pentru rezolvarea problemelor de transport public. Despre detaliile privind modul de achiziţie sau preţuri imense vehiculate, sugerez doar verificarea preţurilor tramvaielor Skoda din Cehia, pentru versiunile 14T, 15T, KT8D5 sau KT8D5R.N2 asta ca să mai tai din elanul milioanelor de Euro vehiculate ca preţuri de piaţă pentru tramvaie. Atenţie, preţuri nu second hand, ci pentru tramvaie noi, cu menţiunea că deschiderea spre o relaţie directă cu producătorul a fost avansată de ambasadorul Cehiei Petr Dokladal în anul 2007, când organizam ca Prefect împreună cu Excelenţa Sa Zilele Cehiei la Iaşi. O mână întinsă corect, care nu a fost respectată suficient de primarul Iaşului, acelaşi Gheorghe Nichita.

În alte mari oraşe, primăriile au avut în vedere soluţii mai bune, la Iaşi nu. Aşa că ignoranţa repetată a dus la o asemenea tragedie. Din păcate, domnul primar preferă să ignore semnalele pe care le-a primit de-a lungul timpului cu ocazia accidentelor grave. Să mai vorbim şi de autobuzele în care ieşenii îngheaţă de frig iarna sau de microbuzele care oferă de multe ori o aventură a lipsei de civilizaţie? Ca să pună capac, ieri, în mijlocul evenimentelor soldate şi cu victime, primarul Iaşului a plecat imediat cu avionul la o şedinţă de partid la Bucureşti pentru sarcini care ţin în primul rând de activitatea politică a sa ca vicepreşedinte PSD. Şi-a dat seama că e prea important ce se întâmplă în Iaşi şi s-a întors rapid pentru a-şi corecta grijuliu imaginea şifonată cu concluzii trase la minut.

Solicit primarului Gheorghe Nichita, dacă înţelege măcar acum că a fi primar presupune şi asumarea unor responsabilităţi, să solicite o expertiză serioasă şi să anunţe personal rezultatele comisiei de anchetă precum şi un set de măsuri imediate pe care le are în vedere pentru îmbunătăţirea şi cresterea calităţii transportului public ieşean. Solicit în acelaşi timp organelor de anchetă care au deschis deja dosare penale, să realizeze expertize şi verificări tehnice bazate pe opinii independente ale unor experţi din afara Iaşului, lipsiţi de legături prietenoase cu autorităţile locale.