Cum vede PSD-ul electoratul Iaşului?

24 Martie 2011, 1:51 pm

Nu ştiu în ce măsură organizaţia PSD Iaşi sancţionează atitudinile jignitoare ale unor colegi de-ai lor. Sunt sigur că ieşenii ar trebui să ştie când sunt consideraţi ca fiind ”electorat de Pocreaca”, asta ca să ştie cât de mare este diferenţa dintre discursurile PSD-iştilor din Iaşi şi felul în care colegii lor din Bucureşti ne tratează pe toţi.

Mai este cineva prin Iaşi care să ţină la demnitatea sa, care să mai aibă un minim de orgoliu în a atrage atenţia dinozaurilor din PSD că Iaşul merită mai mult respect? O să vedem măcar o singură reacţie sau tresărire a vreunui PSD-ist ieşean care să sancţioneze devierea domnului Duvăz? Acum câteva luni, un alt PSD-ist, domnul Mădălin Voicu se exprima nefericit la adresa moldovenilor asociind zona noastră cu un focar de infecţie cu multă parşivenie. Nici atunci şi nici acum primarul Nichita nu a considerat necesar să ne reprezinte cu onoare şi să îşi certe măcar colegii de partid. Surpriza cea mai mare este că acest gen de desconsiderare publică a unor lideri marcanţi PSD se adresează exact zonei de unde au primit suficiente voturi încât să fie obligaţi măcar moral să fie mai respectuoşi.

Puteti vedea filmuleţul pe site, la sectiunea stiri.

Sau descărcaţi filmuleţul aici:

Declaratie in Plenul Parlamentului