Scrisoare deschisă adresată Consiliului Local şi primarului Municipiului Iaşi, domnului Gheorghe Nichita

8 Aprilie 2011, 1:07 pm

“Domnule primar,

În mod corect, problemele Iaşului ca municipiu ajung să fie sesizate parlamentarilor ieşeni în vederea găsirii unor soluţii. Deşi legislaţia românească arată foarte clar cine este responsabil de soluţionarea problemelor comunităţii, dacă acestea nu sunt rezolvate de primar, ele sunt transferate către parlamentarii ieşeni solicitându-se sprijinul acestora.

Pentru a veni mai mult şi mai bine în întâmpinarea problemelor ieşenilor şi pentru a nu se crea confuzii sau distorsionări de realităţi între rolul legislativului şi rolul administraţiei publice locale, vă solicit domnule primar acceptul pentru a ţine audienţe publice în holul de la intrarea principală a primăriei, în fiecare vineri între orele 10.00 şi 12.00. Menţionez că nu doresc să perturb activitatea instituţiei nefiind necesar decât un simplu birou şi două scaune care să fie poziţionate în holul mare de la intrarea principală, iar intrarea să se facă din faţa primăriei.

De asemenea, vă rog să acceptaţi o derogare de la regulamentul primăriei în ceea ce priveşte accesul presei în zona de audienţe, dacă cetăţenii vor dori acest lucru atunci când îşi vor prezenta problemele pentru care solicită sprijin.

Consider că acceptul dumneavoastră ar însemna o deschidere reală spre rezolvarea unor probleme ale ieşenilor şi ar schimba dialogul neconstructiv pe care l-aţi practicat cu parlamentarii ieşeni. Solicitarea pentru a ţine audienţe la parterul primăriei şi nu numai la cabinetul parlamentar ar ajuta în acelaşi timp cetăţenii şi mass-media să contribuie la construirea unor percepţii publice corecte legate de locul în care trebuie să se găsească răspuns la orice întrebare legată de problemele municipalităţii.

Vă mulţumesc anticipat pentru buna înţelegere atât de necesară pentru găsirea de soluţii la problemele Iaşului.”