No comment

20 Aprilie 2011, 10:29 am

Deseori m-a preocupat o bună colaborare sau comunicare cu societatea civilă şi cu presa. Nu sunt cel mai abil şi nici nu deţin secrete financiare care să mă facă iubit într-un anume mod. Am de asemenea obiceiul să nu comentez deviaţiile intelectuale evidente ale unor personaje din aceste lumi.

Vă voi povesti câteva experienţe din ultima lună, fără a le comenta aşa cum ar merita. Am fost chestionat de un jurnalist din presa naţională cu privire la modul meu de comunicare electronică şi nu numai. Nu cunosc toate numerele de telefon ale jurnaliştilor din presa centrală, aşa că nu ştiu dacă respectivul jurnalist era într-adevăr de la ziarul de la care se recomandase. Cum nu am nimic de ascuns, am căutat să răspund tuturor întrebărilor. Cea mai ciudată atitudine a fost legată de faptul că transmit de fiecare dată prin e-mail comunicatele de presă sau newsletter-uri atunci când îmi exprim un punct de vedere pe blog. Am fost întrebat ce părere am, dacă jurnaliştii vor considera spam comunicatele mele de presă, atât timp cât nu le-au cerut. Îmi pun întrebarea dacă un demnitar al statului român mai are dreptul să îşi exprime opiniile. Răspunsul dat de mine cred că nu a satisfăcut tonul articolului, probabil comandat înainte de a mi se lua interviu, aşa că nici măcar nu a mai apărut interviul respectiv.

O altă experienţă mi-a fost oferită în ultimele două săptămâni. Am transmis o scrisoare deschisă către societatea civilă şi mass-media, invitându-i la un dialog sau parteneriat pentru un proiect de informare publică corectă, constând în o serie de seminarii, dezbateri publice, colocvii, având drept obiectiv clarificarea rolului pe care îl are fiecare demnitar al statului, pentru ca ”judecata publică” a cetăţenilor să facă distincţie între ce poate, ce face şi ce are de făcut un primar, preşedinte de consiliu judeţean, parlamentar, prefect, ministru etc. Confuzia în spaţiul public este evidentă şi întreţinută, iar rolul societăţii civile sau al mass-media, cel puţin ca deontologie şi moralitate, se suprapune perfect peste o asemenea idee. Aveţi de altfel scrisoarea pe blog.

Cum au sunat răspunsurile? O organizaţie non-guvernamentală din Târgu Mureş, structurată clar ca societate civilă, îmi răspunde scurt şi agresiv: ”Am primit oferta dumneavoastră de colaborare şi, faţă de aceasta, vă comunicăm că la nivelul conducerii APDO LIDER s-a luat decizia ca în nici un mod să nu se colaboreze cu reprezentanţii PD-L. Măsurile aberante de guvernare luate în România, de către reprezentanţii acestei formaţiuni politice, pun în pericol drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, încălcând grav legislaţia în vigoare. În aceste condiţii participarea în orice mod a Asociaţiei noastre la vreun proiect al unui lider PD-L, indiferent de domeniul vizat, considerăm că ne-ar face parteneri la aceste măsuri ilegale şi imorale”. Nu îi cunosc pe aceşti oameni, însă am gândit că societatea civilă prin definiţie nu face asemenea separatisme. Probabil că am greşit şi dumnealor au dreptate. Vă las şi pe voi să judecaţi.

Ieri am răspuns de asemenea unui chestionar telefonic din partea Institutului de Politici Publice. Sunt sigur că tânăra care m-a chestionat nu are ştiinţă de corespondenţa mea purtată cu ei pentru aceeaşi propunere de proiect. Întrebările IPP erau despre colaborarea cu societatea civilă, un chestionar care cred că încearcă să evalueze interesul parlamentarilor de a colabora cu aceste structuri în activitatea lor ca demnitari. Nu cred că fac parte din categoria celor care nu respectă fundaţii sau asociaţii care lucrează de ani de zile în domeniul social şi nu numai. Am enumerat de altfel Transparency International, Alături de Voi sau Star of Hope. Interesant este că nu am primit răspuns de la IPP la întrebarea mea, aşa că sunt curios cum vor fi evaluaţi parlamentarii în urma acestui chestionar şi dacă evaluează cineva deschiderea pe care o au şi organizaţiile non-guvernamentale, fundaţiile sau asociaţiile spre proiectele de informare publică corectă.

Apreciez însă, răspunsul pozitiv al unei televiziuni şi al unui ziar local de mare tiraj, în sensul colaborării pe acea propunere de proiect. Este adevărat că am răspunsuri din presa locală şi în categoria interesante. Unele televiziuni consideră că a informa ieşenii despre activitatea unora dintre demnitari este o acţiune cu caracter publicitar, însemnând evident costuri. În acest caz probabil că apariţiile dintr-o anumită parte a mediei ieşene au numai acest argument. Ştiu sigur că în acest caz, cu aceste argumente, nici un demnitar nu poate justifica asemenea costuri în mod legal. Aşa că aspectele de deontologie par doar un vis urât şi voi folosi un text din Sorin Preda, Moromeţii: ultimul capitol, Editura Academiei Române 2010, care seamănă cu dialogul redactor şef – om politic: ”… Când cineva te întreabă (…) un anumit lucru, răspunsul vine de la sine, grav şi cu intonaţie apăsată, plină de importanţă: “Caută în pelaria mea!”. În Siliştea, cînd cineva te face prost nu trebuie să te superi, ci să te bucuri. Înseamnă că eşti cineva, că te bagă lumea în seamă”.

La unul din ziarele difuzate în Iaşi, în mod constant opiniile mele sunt gestionate cu oarecare lipsă de caracter. Şi eu am greşit, în aceeaşi scrisoare prin care eu îi invitam să fim parteneri într-un proiect de informare publică, am greşit titlul ziarului: am folosit denumirea pe care toţi ieşenii o recunosc în locul titlului mai lung al publicaţiei. Să fie aceasta cauza persiflărilor? Teoretic nu, pentru ca mi-au mai servit doza de respect deontologic şi înainte de eroarea mea.

Este bine să ştiţi că mi-am cerut scuze acelui redactor şef, am considerat că aşa este demn şi de bun simţ, când greşeşti să ai capacitatea să recunoşti, chiar dacă greşeala ar fi putut să fie considerată minoră în raport cu substanţa propunerii. Este la fel de adevărat că presa nu ştie să îşi ceară scuze, eventual primeşti răspuns prin acceptarea unui drept la replică, asta dacă eşti norocos.

Ieri, am publicat raportul meu de activitate la zi. Nu am făcut conferinţe de presă, am considerat că este o informaţie firească şi este de altfel obligaţia noastră să vorbim despre ceea ce facem. Astăzi au apărut câteva puncte de vedere legate de acest raport. Fac precizarea de la început că în Iaşi nimeni nu are curajul să vorbească deschis despre deontologie şi moralitate în presă. Aşa că nu voi spune dacă cele două opinii cumva mai deviante, sunt pline de adevăruri sau au doar dorinţa de a lustrui jocuri politice partizane sau pur şi simplu răutăcioase. Am preferat să vă povestesc doar câteva experienţe din ultima lună. Multe din ele cred că merită comentariile dumneavoastră şi nu ale mele. Am şi un mesaj către acei redactori şefi care fac presă de dragul banului sau supunerii politice: în Săptămâna Mare îmi doresc să ajungeţi să primiţi mai multă lumină şi înţelepciune. În rest toate cele bune, niciodată însă, să nu încercaţi să mă priviţi în ochi.