Autorități amorțite de caniculă. Două zile, două imagini, fără comentarii…

24 Iunie 2011, 3:43 pm

De la o zi la alta schimbările pot fi majore. Fotografia publicată ieri pe site-ul de știri newsiasi.ro și fotografia făcută astăzi de mine arată că „cineva” s-a sesizat foarte rapid. Ținând cont că declarația primarului de ieri a fost una pasivă, la fel ca și audiențele nereușite susținute la centrul de cartier Nicolina, azi dimineață am sesizat Direcția de Sănătate Publică și Garda de Mediu pentru a verifica situația reclamată prin intermediul presei locale. Lucrurile importante de acest gen nu au nevoie de timp, numai că asta este viziunea mea. În locul primarului, mai ales că este în campanie electorală deja pornită, aș fi mers direct la fața locului și aș fi stat acolo până când vedeam cu ochii mei că instituțiile abilitate își fac treaba.

Ca o completare și ca o atenționare în același timp către reprezentanții structurilor guvernamentale: atitudinea și modul în care ați pus problema atunci când ați fost sesizați mi-a demonstrat 100% că fără intervenția presei și fără „presiunea” unui parlamentar nu ați mișcat un deget.

Prin urmare, atât comportamentul cât și profesionalismul unor funcționari publici din aceste instituții ar merita să fie analizat pentru că este departe de a fi un comportament în slujba cetățenilor. Cât privește patronul societății comerciale care desfășoară acea activitate în zona menționată, nu ar trebui ca instituțiile statului să aibă un comportament diferit față de patronul unui chioșc, de exemplu. Îl cunosc pe acel patron și îl respect pentru faptul că mulți ieșeni au locuri de muncă datorită domniei sale. Este însă evident că imaginile arată un loc în care ar trebui să fie un parc pentru copii sau orice altceva numai un centru de sortat gunoaie nu.

Imaginile surprinse pe care le puteți vedea demonstrează că locatarii din zonă au dreptate, de altfel domnul Iordache deși se plânge de peste 2 ani nu a generat până azi nici măcar o cută pe fruntea senină a unor inspectori din anumite instituții.

P.S.: De vreo 2 ani de zile foarte multe alte subiecte similare prezentate și de alți colegi de-ai mei, au arătat că în anumite funcții ale structurilor deconcentrate au fost puși oameni care nu sunt dispuși să răspundă prompt la nevoile ieșenilor ci mai degrabă să fie extrem de „protectivi” acolo unde nu trebuie.