De ce 3.000 de metri?

11 August 2011, 4:59 pm

Dintre toate punctele sensibile legate de pista aeroportului din Iași, două mi s-au părut că au reușit să determine concluzii sau chiar direcții de acțiune. Fac referire la lungimea pistei și la obstacolele (obstacolarea ar fi termenul potrivit) care ar putea să împiedice culoare de zbor, direcții de aterizare, etc.

Pe marginea obstacolărilor, discuțiile legate de turla bisericii din Aroneanu sau de înălțimea dealului Repedea au rămas într-o zonă gri. Eu nu sunt specialist în aeronautică, însă întrebările retorice legate de nu știu ce bloc de 10 etaje de la Cluj de lângă aeroport sau Hotelul Confort de la Aeroportul Otopeni, pe deasupra căruia trec toate avioanele sau exemplele unor aeroporturi din Elveția sau Austria unde nu e câmp deschis cu câteva dealuri, ci munte de-al binelea, toate acestea mă determină să mă abțin pe marginea obstacolării aeroportului ieșean. Am căutat însă să văd cam care este lungimea pistelor similare aeroportului din Iași, în lume, în România și în Europa. Se pare că în acest caz avem de-a face cu unele obsesii locale care țin de o anume dimensiune. Nu putem spune despre pistă: cu cât e mai lungă cu atât e mai bună. Am văzut că în cazul USL pare a fi mai interesant argumentul de imagine că e bună de 3.000 (metri, evident). Să fie numai de imagine? Poate există percepția că o pistă lungă permite aterizarea unor avioane mai mari sau faptul că ar crește gradul de siguranță. Specialiști în acest domeniu ne-au dat de înțeles însă că nu e chiar așa. Se ține cont de avioanele care circulă la noi, fiecare dintre ele nu aterizează cu lejeritate ci respectă niște proceduri extrem de stricte, încadrându-se în parametri tehnici ai avioanelor iar distanța de aterizare nu este un subiect care să fie perceput la fel ca frânele unei mașini pe stradă.

Cândva, un fost ministru, punea întrebări care încurcau funcționarii dintr-un minister. În stilul său aș întreba și eu: De ce 3.000 și nu 3.500? Sau 2800, sau 2.150 și putem continua. Un răspuns inteligent, evident, nu include varianta cu lungimea, e o copilărie să insiști doar pentru că dă bine 3.000. Dacă veți privi tabelele pe care le-am anexat la această postare, veți descoperi că nu există un argument foarte clar, pentru că Iașul se află pe același pământ și nu pe altă planetă, iar dacă cele mai multe aeroporturi din lume și-au dimensionat pistele în funcție de trafic, număr de călători și profil zonă geografică, chiar și un nepriceput își dă seama că nevoile Iașului, chiar și pe termen lung, nu bat în cuie obligatoriu 3.000.

La discuțiile la care am participat, până și susținătorii pistei de 3.000 de metri, nu aveau nimic împotrivă să nu fie analizată lungimea pistei din perspectiva specialiștilor, limitată la exact atâta cât ar fi util condițiilor din Iași. Fac o precizare: este evident că ar trebui gândit în termeni de echilibru și eficiență, pentru că în această ecuație apare și subiectul bani. Cum nu e un robinet undeva pe unde se scurg (sau curg) nelimitat banii publici, este evident că orice metru în plus față de necesitățile determinate de specialiști înseamnă bani inutil aruncați cuiva care poate fi fericit că are un profit mai mare pe măsura lungimii suplimentare. Evident că cei interesați nu au nimic împotrivă să promoveze ceea ce le maximizează interesul.

De ce 3.000 de metri, în condițiile în care vorbim de milioane de euro? Nu este prin urmare o întrebare care să fie expediată în zona declarațiilor politice pentru că nu ține argumentul de genul: așa vreau eu. Evident că am tot dreptul și eu și ieșenii (pentru că de banii lor vorbim) să avem un răspuns la asemenea întrebare. Deocamdată, președintele Constantin Simirad, se pare că vede suficient de corect unele aspecte care au semne de întrebare. Două lucruri îi doresc pe marginea aeroportului: să aibă sfătuitori corecți și onești în jurul său și să fie nițel zgârcit așa cum e firesc când vorbim cu bun simț de banul public.

Trafic pasageri in aeroporturi

Agonia CET continuă

11 August 2011, 1:04 pm

Motto: „Tare mi-ar place să tragem niște țepe statului”, Constantin Neculau, consilier municipal PSD

Aseară am avut câteva discuții cu reprezentanți ai autorităților guvernamentale competente pe problemele CET. În fapt , o mică chichiță juridică lăsată “întâmplător” în documentele prezentate consilierilor făcea referire la încetarea contractului în condițiile unui articol 19, lit. f), din contractul de concesiune încheiat între CET și Consiliul Local Iași. Mai precis se consideră că se poate asocia situația de forță majoră privind incapacitatea obiectivă a conducerii CET de a asigura serviciile către populație, pentru care și-au asumat obligațiile concesiunii.

Asta înseamnă că prostul management la CET are motive obiective precum trăsnetul , cutremurul sau inundațiile, adică cel care a numit în ultimii 8 ani directori, e curat precum un pampers nou-nouț, cei care au “jonglat” în fiecare an cu apa caldă vara, achizițiile directe de cărbune toamna, negociind în fapt de seară și pe ascuns “pa ruski”, cei care s-au făcut că achiziționează tot felul de servicii la prețuri exagerate sau fac modernizări care nu au funcționat decât câteva sute de ore, sunt albi, curați, uscați și de-a dreptul îngerași.

Mai important este faptul că, juridic, ”încetarea” contractului în condițiile literei f) dorite inițial de primărie ascundea în spate protejarea tuturor celor care din prostie politică sau pură convingere intelectuală au blocat de-a lungul timpului decizii care ar fi fost utile CET-ului, iar astăzi vor să scape de responsabilitatea mult folosită în declarațiile primarului. Doar în declarații, evident, pentru că nimeni altcineva decât primarul Nichita, nimeni altcineva nu a avut vreodată putere reală în privința deciziilor de la CET.

Schimbarea “încetării” cu “reziliere” conform literei d) s-a făcut în mod “miraculos”, adică s-au trezit toți cei din aparatul primarului dându-și seama că puteau emite o hotărâre ilegală. Nu înțeleg de ce încearcă primăria să îi protejeze pe cei responsabili de situația CET?! Jocul juridic descris mai sus ascunde o imensă bucătărie de țepe la adresa statului român și a creditorilor CET, sau ca să mă exprim pe limbajul celui sincer consilier PSD-ist pe care l-am cunoscut vreodată , domnul Constantin Neculau: „Tare mi-ar place să tragem niște țepe statului” .

Evident, în urma deciziei de azi nu se schimbă nimic decât o perspectivă alambicată de etape juridice ulterioare în încercarea de a găsi formule pentru furnizarea de apă caldă și agent termic.

Prin urmare, dragi ieșeni, hotărârea de Consiliu Local de astăzi nu schimbă cu nimic realitățile din jurul nostru: uzina de producere a energiei termice este aceeași, datoriile CET-ului nu le-a șters nimeni, iar mult dorita soluție de modernizare și atragere a unui partener privat e încă o himeră. Astăzi s-a dat startul pentru pornirea unui carusel de decizii care ar trebui să permită Iașului să iasă din impas.

Să nu uităm însă câteva aspecte importante: decizia privind găsirea unui partener privat a fost luată din ianuarie 2009, nu astăzi și dacă nu s-a întâmplat nimic ar trebui să explice primarul Nichita de ce primul caiet de sarcini din luna martie 2009, întocmit de CET pentru a porni o licitație și a atrage un investitor privat, în loc să vorbească de cogenerare de înaltă eficență pe gaz metan, făcea referire la tehnologii pentru cărbune în pat fluidizat, fără nici o legătură cu studiile de eficientizare care au stat la baza hotărârii de CL din ianuarie 2009. Ar trebui să spună de ce a blocat orice încercare de a atrage un investitor forțând termenele caietelor de sarcini și încercând să le bage pe gât investitorilor datoriile CET , ca și cum există vreun investitor inteligent în lumea asta care să investească doar banii lui adică maxim 80 mil. de Euro pentru un CET 1 nou-nouț și să accepte să plătească datorii vechi ale CET de aproape 95 mil. Euro. Cât tupeu și lipsă de responsabilitate față de ieșeni a putut să aibă Nichita atunci când spunea că nici unul din investitori nu era serios. Prin urmare, astăzi ce-a de-a doua hotărâre de pe ordinea de zi ar fi trebuit să însemne mai întâi anularea hotărârii din ianuarie 2009, nedusă la îndeplinire de primarul Nichita. Cum s-ar spune, pentru aceeași soluție CL a votat încă o dată insistând că e de acord, iar primarul a descoperit apa caldă, din nou.

Caruselul juridic pornit astăzi pentru CET nu înseamnă încredere în managementul primarului Nichita. Dimpotrivă, ceea ce s-a legiferat astăzi este o pură inginerie financiară , care s-a mai repetat în Iași și la Autobuzul SA, existând premise și pentru RATP. De data asta studiul făcut de Țucă, Zbârcea și Asociații, care nu este public, deși ar fi trebuit să stea pe masa consilierilor, învață edilii locali să tragă o țeapă locală driblând obligații ulterioare, responsabilități civile sau penale și acoperind precum o pisică produsul său brut, toate șmecheriile făcute de-a lungul anilor. Mă bucur de faptul că în loc de “încetare” conform literei f) este “reziliere” conform literei d), pentru că în acest mod rămâne deschisă poarta responsabilității pentru toți cei care într-un fel sau altul s-au jucat cu banii ieșenilor, nu din prostie, ci pentru propriul buzunar.