Falimentul primăriilor – subiect tratat superficial

21 Octombrie 2011, 10:19 am

Foarte mulți primari se plâng că nu au resurse pentru a face față tuturor cheltuielilor necesare. Comunele sărace nu reușesc nici măcar să își controleze bugetele pentru salarii, cu atât mai puțin sunt la limită atunci când trebuie să finanțeze școli, grădinițe, iluminat public și mai ales să facă față unor investiții majore.

Toate acestea sunt realități confirmate, în România sunt peste 900 de localități, adică aproape o treime care nu fac față cheltuielilor curente. Comunitățile locale, mai ales comunele nu au nici capacitatea administrativă de a gestiona împrumuturi locale. În fapt, autoritățile locale au o datorie totală de 2,3% din PIB, adică de 2,8 miliarde Euro, iar ponderea totală a datoriei locale în datoria publică nu depășește 6%.

Criza economică și nevoia de prudență în cheltuirea banului public scot la iveală această deficiență ca fiind una din cele mai grave situații prin care poate trece administrația locală. O treime din comune în risc iminent de faliment e un subiect extrem de periculos pentru stabilitatea administrației publice locale, cei care au de suferit fiind evident cetățenii care nu primesc serviciile publice din partea autorităților pe măsura necesităților.

Există mai multe idei, soluții sau păreri despre cum ar putea fi ajutate primăriile falimentare. O propunere legislativă solicită reducerea numărului de consilieri locali și implicit a cheltuielilor cu indemnizațiile acestora. Alte măsuri administrative au fost gândite încă din mai 2010 pentru a se gestiona falimentul primăriilor, președintele CJ să constate starea de insolvență iar prefectul să gestioneze situația de criză printr-un comitet care în 30 de zile să întocmească un plan de redresare. Cea mai simplă măsură este să le dai bani din fondul de rezervă al Guvernului. Din păcate nici una din aceste măsuri nu rezolvă câtuși de puțin cauza falimentului primăriilor sărace, ba chiar mai mult, consumă bani publici suplimentari și seamănă mai degrabă cu tratamentul cancerului avansat fără nici o șansă de supraviețuire.

Mai este afectată profund autonomia locală și intră sub semnul întrebării o descentralizare reală. Dacă ai o treime din localități în stare de faliment iminent, evident că o treime din administrația publică locală stă cu mâna întinsă spre Guvern și devine dependentă de resursele acestuia , autonomia fiind un subiect care mai degrabă e mascotă decât realitate. Dacă statul român vrea să consolideze autonomia locală și să continue procesul de descentralizare, ar trebui să fim realiști și să recunoaștem faptul că cea mai mare parte a acestor primării nu au știința, resursele și capacitatea de a gestiona independent nevoile comunității.

Discutăm de regionalizare, absolut necesară mai ales în contextul unor finanțări europene adresate unor unități administrativ teritoriale cu o medie de 2 mil. de locuitori. Partidele politice se bat pe formule și nu pe principii sau preferă pur și simplu să fie contra așa cum reacționează PSD și PNL, având la bază doar rațiuni electorale și mai puțină responsabilitate față de nevoile țării. Așa că în loc să se ajungă la un consens politic național, de bun simț și absolut necesar pentru ca țara noastră să își consolideze suveranitatea, în loc să vedem că nu doar Europa, ci întreaga lume caută soluții pentru o administrație eficientă, cea mai mare parte a partidelor și a liderilor politici gândesc numai pentru anul electoral 2012 fără să îi intereseze o proiecție pe termen foarte lung.

Deși pare imposibil, voi încerca să atrag atenția tuturor parlamentarilor că România are nevoie nu doar de regionalizare, ci are nevoie de o regândire totală a împărțirii administrativ teritoriale. Asta înseamnă că ar trebui să regândim și comunele și orașele în așa fel încât comunitățile locale să înceapă de exemplu de la 7.000 de locuitori, iar statutul de comună și oraș să fie extrem de clar definit. O reașezare totală a împărțirii administrativ teritoriale a României va presupune deci comune cu peste 7.000 de locuitori, orașe, municipii și municipii reședință de județ, iar județele vor trebui să aibă dimensiunea medie a regiunilor europene, luându-se în considerare criterii ample pentru ca fiecare județ să aibă caracteristici economice, sociale, geografice și chiar specificități culturale comune.

În lipsa unei asemenea viziuni, România va continua declinul administrativ, iar criza economică ne va slăbi capacitatea de a fi puternici. Politicul va declara formal principii legate de autonomie și descentralizare, însa va finanța prin decizii guvernamentale colacul de salvare financiar pentru o treime din primării, aflate în faliment iminent. Polemicile legate de resurse financiare date primăriilor în funcție culoarea politică nu vor înceta niciodată pentru că sunt perfect fundamentate. Nu garantez însă că Ponta sau Antonescu și poate nici unii colegi de-ai mei au suficientă maturitate pentru a accepta un pact național pentru reorganizarea administrativ teritorială a României.

Comunicat de presă transmis în data de 21 octombrie 2011.