Nepotriviri de caracter

26 Octombrie 2011, 12:56 pm

Fac precizarea că sunt unul dintre admiratorii Casei Regale, admirație pe care o am față de importanța și rolul monarhiei în istoria României. Aceasta nu mă împiedică însă să am și dezamăgiri. Sinceritatea este și ea o probă de etică, așa că mă voi exprima asupra unui aspect pe care tot din motive de bun simț istoric nu îl agreez. Nu agreez faptul că Majestatea Sa, într-un context deosebit, ce s-a dorit să aibă rezonanță istorică a lăsat să alerge în jurul său tot felul de personaje politice care nu își aveau locul acolo.

Îmi este greu să accept faptul că cel mai dovedit securist dintre oamenii politici actuali, președintele de facto al partidului-televizor, Dan Voiculescu, a fost lăsat să finanțeze cu exclusivitate evenimente ale zilei de ieri folosindu-și toată armata de analiști de pe sticlă pentru a oferi un fel de respect Regelui. Nu cred că Majestatea Sa consideră firesc să primească plachete, decorații sau orice altfel de onoruri din partea unor personaje care în toată viața lor nu și-au câștigat dreptul de a fi cei care să ”beneficieze” de asemenea momente.

Oare chiar nu mai există nici un om de afaceri onorabil care să sprijine demersul prezenței Majestății Sale în Parlament? Nu cred că în jurul lui Tăriceanu se află doar Voiculescu. Cred însă că a te lăsa prins în plasa sau în mrejele mediatice ale unor grupuri care în urmă cu 20 de ani te înjurau sincer și umileau o nație întreagă alergând cu poliția după propriul Rege sau limitându-i accesul în propria țară, nu cred că toate acestea nu trebuiau să fie cântărite ieri. Spun asta pentru că asocierea cu persoane nepotrivite ca imagine este în defavoarea curățeniei unui eveniment, în defavoarea chiar a simbolurilor Casei Regale, este însă în favoarea unor personaje care și-au demonstrat fariseismul și care nu merită să fie spălate indirect prin faptul că își permit să promoveze valori.

Au mai fost asemenea erori. Una dintre acestea o consider a fi anunțul candidaturii lui Radu Duda la Președinția României. Nu știu cât de înțelept o fi fost gândit demersul, însă gestul în sine a coborât standardele Casei Regale în loc să le țină la înălțimea potrivită de respect.

Nepotrivirea de caracter ar trebui să determine distanțarea față de personajul atât de diferit și evitarea asocierii cu acesta. Este valabil acest mod de a vedea lucrurile și în cazul evenimentelor de ieri și cu certitudine în multe alte situații. Prefer demnitatea mediatizată mai puțin, însă păstrată departe de cei care și-au pierdut-o demult.