Trofeul Farfuridi pentru liberalii ieșeni

28 Octombrie 2011, 10:21 am

Numai lumea lui Caragiale poate explica jocul liberalilor din Consiliul Județean Iași pe tema modernizării aeroportului. După ce au blocat orice încercare de a pregăti documentația de accesare a fondurilor europene, ideea transferării la Guvern a fost primită în stil “să se schimbe pe ici pe colo prin părțile esențiale”, numai să rămână la fel.

Le acord Trofeul Farfuridi pentru declarațiile făcute de-a lungul timpului, cu mențiunea că am avut o serioasă analiză dacă nu era mai potrivit Trofeul Cațavencu de Bahlui, gândindu-mă la deputatul Fenechiu, mai ales că acesta spunea: “Vreau ceea ce merit în orașul ăsta de gogomani, unde sunt dintâi… între fruntașii politici. Vreau mandatul de deputat… ”.

De ce nu consider serios stilul liberalilor? Pentru că au avut posibilitatea să și construiască nu numai să dărâme. În fapt, între declarațiile publice, ziarele electorale și felul în care au respins prin vot public orice încercare de pregătire a documentației pentru aeroport, e o uriașă diferență. Nu neg însă faptul că au reușit să intoxice opinia publică cu senzația că liberalii ar face aeroport, în mod special un june tras de sfori de liderul său devine principalul “cunoscător” în ale aviației. Recunosc, evoluția sa e remarcabilă, să termini dreptul la privat și să ajungi direct la cadastru (șef evident), după care să devii specialist în marketing energetic, justifică genialitatea, așa că homo universalis sare direct în zona avioanelor (măcar aici dați-mi dreptul să nu spun aviație civilă). Fenechiu a oferit subiectul aeroportului ca pe un os de ros mediatic pentru consilierul județean Cozmanciuc. Nu a fost bun un constructor precum Radu Botez, nu e bun un fost ministru de finanțe precum Varujan Vosganian, nu e bun președintele organizației municipale Cristian Adomniței, e însă bun pe acest subiect doar un singur om și e liber să spună lucruri trăsnite.

Și pentru că s-au făcut că nu înțeleg întrebările mele anterioare pe marginea costului pentru proiectul de 3.000 m pistă flexibilă, le dau eu răspunsul. De fapt au deja un exemplu exact în proiectul de la Suceava pe care l-au folosit ca argument în atacurile politice din declarațiile date la Iași. Acolo pista costă aproximativ 36 milioane Euro, adică mai puțin de jumătate din valoarea vehiculată la Iași de liberali. Tunul financiar din spatele celebrului studiu de fezabilitate Search Corporation este atât de evident încât sunt extrem de surprins de ceilalți demnitari și lideri politici indiferent de partide (inclusiv din partidul meu) care nu au curajul să spună lucrurilor pe nume și să atingă direct cauza care a determinat blocajul din Consiliul Județean.

“Vom face un aeroport modern când Iașul va scăpa de proști, ipocriți și populiști”, spunea deputatul Fenechiu în 13 octombrie 2011. De data asta domnule deputat, spre marea surprinderea a dumneavoastră, vă dau dreptate, așa este. Să înțeleg că vă mutați din județul Iași? Deocamdată ați primit Trofeul Farfuridi.

Comentarii (1)

[...] „După ce au blocat orice încercare de a pregăti documentaţia de accesare a fondurilor europene, ideea transferării la Guvern a fost primită în stil «să se schimbe pe ici pe colo prin părţile esenţiale», numai să rămână la fel. Le acord Trofeul Farfuridi pentru declaraţiile făcute de-a lungul timpului, cu menţiunea că am avut o serioasă analiză dacă nu era mai potrivit Trofeul Caţavencu de Bahlui, gândindu-mă la deputatul Fenechiu, mai ales că acesta spunea: “Vreau ceea ce merit în oraşul ăsta de gogomani, unde sunt dintâi… între fruntaşii politici. Vreau mandatul de deputat… ”, afirmă Nicuşor Păduraru, pe blogul său. [...]