Nu am ochii închiși, sunt jurnaliști care își astupă însă urechile

5 Noiembrie 2011, 1:32 pm

În data de 28 septembrie 2011 (Adresa TeleM catre Cabinet parlamentar) am primit de la postul de televiziune TeleM o adresă prin care mi se comunicau documente pe marginea proiectului PALAS și mi se solicitau mai multe răspunsuri, inclusiv interpelarea unor autorități ale statului. În textul adresei respective se specifica faptul că răspunsul pe care îl solicitau ar fi urmat “să fie făcut cunoscut publicului telespectator prin intermediul postului de televiziune sau website-ul www.telem.ro ”.

Ieri, 4 noiembrie 2011, postul de televiziune a prezentat un material în care a “sintetizat” răspunsurile primite de la parlamentari sau absența acestor răspunsuri. Cum materialul respectiv suferă din punct de vedere al interpretării chiar și a propriilor corespondențe, sunt nevoit să fac câteva completări, clarificări sau să îmi precizez opinia care a lipsit din materialul respectiv.

Răspunsul la adresa oficială din 28 septembrie, l-am dat chiar a doua zi, trimițând un material amplu (Adresa cabinet parlamentar catre Telem) , cu copii după documentații și corespondențe purtate de cabinetul parlamentar pe marginea proiectului PALAS cu autorități locale și centrale. Culmea e că materialul a fost trimis cu confirmare de primire prin poștă și am acel talon cu ștampila TeleM care confirmă că a primit materialul în data de 30 septembrie 2011. În aceeași zi am retransmis același material și către Primul Ministru al României , dorința expresă a postului TeleM fiind de altfel aducerea la cunoștință unor instituții a acelor date. În data de 14 octombrie (Raspuns Prim-Ministru) Secretariatul General al Guvernului, răspunde solicitării TeleM sesizând mai multe ministere precum și autorități judiciare, răspunsul fiind retransmis de mine spre știință și către postul de televiziune TeleM.

Prin urmare, aprecierea cum că aș fi evitat să precizez acțiunile pe care le voi inteprinde în acest caz nu se susțin, denaturează un act de informare publică și forțează opinii cu caracter public pe marginea unui subiect important pentru administrația ieșeană. Țin să precizez că solicitarea postului de televiziune includea și alte aspecte la limita unor întrebări decente, cum ar fi: “Vă rugăm ca în răspunsul dumneavoastră să ne informați și care este natura relațiilor (de prietenie, amiciție, dușmănie, de afaceri, etc.) pe care le aveți cu domnul Iulian Adrian Dascălu.” Se cereau de asemenea precizări ale unor eventuale contribuții financiare și cu alte ocazii decât cele de susținere a unor campanii electorale sau politice ale partidului din care fac parte, direct sau indirect prin firmele controlate de către acest domn.

Pentru o corectă informare a publicului telespectator, redacția ar fi trebuit să prezinte public și ce a întrebat, corectitudinea unor opinii nu poate fi înțeleasă fără o totală transparență a demersului jurnalistic.

Voi face și două serii de precizări, una privind felul în care mai poate fi interpretat deontologic demersul postului de televiziune și una legată de dezinformarea cetățenilor prin neștiință în ceea ce privește rolul și responsabilitățile unor autorități locale precum și din partea demnitarilor.

În primul caz, consider delicat nu demersul jurnalistic în sine (corect dacă întrebările sunt puse în termeni potriviți și nu tendențioși), ci faptul că partea interesată precesual în judecata dosarului PALAS SC Alimentara SA, este legată din punct de vedere al intereselor cu acționarul majoritar al postului de televiziune TeleM. Prin urmare consideram firesc să evit intrarea într-o polemică publică sub mască jurnalistică pe un subiect interesat, chiar dacă PALAS reprezintă pentru Iași un proiect pentru care orice demnitar sau autoritate trebuie să aibă un punct de vedere. Mai mult, același post de televiziune, nu și-a făcut o documentare completă. În vara anului 2010 făceam apeluri publice pentru protejarea vestigiilor arheologice sesizând instituțiile statului și cerând inclusiv sprijinul anteprenorilor. Sesizam Ministrul Dezvoltării Regionale și a Turismului chiar din biroul prefectului privind nerespectarea regimului de înălțime a unor clădiri. Cu toate acestea, la timpul respectiv același post de televiziune evita prezentarea demersurilor singurului parlamentar care solicita public răspunsuri privind PALAS, e adevărat că demersurile mele nu aveau un caracter “războinic” ci de căutare a unor soluții sau răspunsuri legale pe marginea aspectelor sesizate.

A doua serie de precizări ține de rolul și atribuțiile pe care le poate avea un parlamentar. Constat cu neplăcere că același post de televiziune preia opiniile politice ale unor lideri ai USL, potrivit cărora pentru orice subiect care ține de fucționarea admnistrației locale, parlamentarii devin un fel de “acarul Păun” fiind folosiți ca principali vinovați de orice, de la responsabilitățile primarului până la votul consilierilor locali. Ar fi nefiresc să îmi ofer gratuit serviciile pentru a explica unor jurnaliști ce face și ce nu face un primar, un parlamentar, un consilier, un prefect sau un procuror. Teoretic domniile lor au pregătirea profesională necesară pentru a face distincție și a informa corect pe cei cărora li se adresează. Cred că suntem singurul oraș din țară în care o parte din mass-media, lideri politici și chiar formatori de opinie au creat un fel de isterie locală deturnând adevărul privind vinovații principali de calitatea administrației publice locale. Orice subiect de la CET, la drumuri, școli și spitale pănâ la PALAS nu este întrebare pentru cei cu adevărat responsabili fiind pasat către cei care reprezintă ieșenii în Parlamentul României și nu în administrația publică locală.

A pune întrebări parlamentarilor despre nepunerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile e ca și cum ai cere servicii medicale preotului în biserică iar doctorului să îți facă o slujbă în loc să îți prescrie o rețetă. Ce rezolvă întrebarea pusă către parlamentari de către postul de televiziune TeleM, atât timp cât în România justiția este total separată și independentă de legislativ? Nu neg faptul că sunt autorități de la care se așteaptă luarea în considerare a deciziilor judecătorești. Demersul jurnalistic al postului TeleM adresat parlamentarilor nu este însă dublat de un același gen de demers adresat prefectului, primarului sau consilierilor locali indiferent de partid, ei fiind cei care ar trebui să analizeze situația juridică a proiectului PALAS și implicațiile municipalității ieșene. Constat însă, că același post de televiziune are “responasabilitatea” prezenței lângă edilul șef pe șantierele ieșene oferindu-i un spațiu mediatic generos pentru a arăta preocupările domniei sale. Din acest gen de motive nu consider normal să fiu întrebat de “relațiile de dușmănie” față de cel mai mare anteprenor local și apoi să fiu prezentat că nu am făcut nici un demers.

În virtutea unei corecte atitudini, postul de televiziune ar trebui să publice integral această opinie de pe blog, precum și corespondența oficială purtată cu parlamentarii, inclusiv răspunsurile. Cum acest lucru nu s-a întâmplat deși eram “amenințați” cu publicarea conținutului răspunsurilor, am atașat la acest text toate corespondețele purtate de mine. Am speranța că postul de televiziune își va reconsidera atitudinile adresate în grup parlamentarilor ieșeni, indiferent de culoarea politică, pentru a prezenta corect punctul de vedere al fiecăruia în parte.