Palma vitalității culturale dată Iașiului e plătită din bani publici

16 Noiembrie 2011, 3:10 pm

Deputatul Nicușor Păduraru este nemulțumit de faptul că un organism din subordinea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național a efectuat un studiu privind vitalitatea culturală a orașelor din România, studiu care nu este în totalitate obiectiv oferind o perspectivă deformată asupra dimensiuniii culturale a unor mari orașe precum Iașiul.

În acest sens, a înaintat o interpelare (text interpelare) Ministrului Culturii și Patrimoniului Național Kelemen Hunor solicitând explicații privind rezultatele acestui studiu, cât a costat și în ce context a fost solicitat, precum și intenția ministerului de a-și asuma rezultatele studiului sau de a respinge concluziile acestuia.

Am deseori senzația că sunt interese pentru a se deforma realități istorice și culturale ale României. Sunt cu atât mai deranjat cu cât asemenea deformări sunt plătite din banii publici chiar de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național. Nu neg faptul că administrația locală a Iașiului condusă de primarul Gheorghe Nichita nu demonstrează că știe să își aprecieze valorile culturale, asta se vede în fapt din sumele infime alocate fenomenului cultural la un oraș cu mari pretenții. Un criteriu extrem de important la desemnarea unei capitale culturale europene ține de sumele alocate de la bugetul local, primarul Iașiului deși declară cu fermitate că își dorește ca Iașiul să devină Capitală Culturală Europeană, nu demonstrează acest lucru așteptându-se probabil ca Iașiul să primească natural asemenea titluri. Cu toate acestea, însă, nu pot accepta ca în spațiul mediatic să se arunce date așa zis profesionale care răstoarnă ierarhii solide și de necontestat ale istoriei și culturii românești”, a declarat Nicușor Păduraru.

Interpelarea depusă de deputatul Nicușor Păduraru, va trebui să primească răspuns oficial din partea ministrului în conformitate cu prevederile regulamentului Camerei Deputaților în termen de maxim 15 zile.

Comunicat de presă transmis în data de 16 noiembrie 2011.

Comentarii (1)

[...] Deputatul Nicușor Păduraru este nemulțumit de faptul că un organism din subordinea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național a efectuat un studiu privind vitalitatea culturală a orașelor din România, studiu care nu este în totalitate obiectiv oferind o perspectivă deformată asupra dimensiuniii culturale a unor mari orașe precum Iașiul, se arata intr-un comunicat de presa. [...]