Sărbători liniștite alături de familie și de prieteni!

24 Decembrie 2011, 1:53 pm

Delațiuni liberale ale unui fost ministru

20 Decembrie 2011, 1:25 pm

Am avut serioase îndoieli dacă merită să reacționez la atacurile mediatice ale deputatului Adomniței pe marginea dezbaterilor la buget legate de autostradă, aeroport, filarmonică, spital regional de urgență. Nu am considerat că merită atenție atât timp cât deputatul penelist a bătut câmpii fără grație pe marginea celor patru obiective, deformând adevăruri pe care și el le știe foarte bine.

Dacă un om minte o dată, îi atragi atenția. A doua oară îl cerți. A treia oară însă ajungi să îi oferi corecția potrivită. În urmă cu doi ani, același deputat afirma într-o emisiune televizată pe un post local din Iași că a văzut el cum au votat parlamentarii PDL contra Iașiului, menționându-l atunci expres pe deputatul Petru Movilă. Probele care arată fără dubii că deformează realitatea, nu au generat din partea sa cuvenitele scuze publice. Anul trecut domnul deputat Adomniței a recidivat aruncând din nou aceleași acuze. Nici atunci nu și-a cerut scuze. Anul acesta a comis-o din nou afirmând că “…la absolut toate amendamentele la buget importante pentru Iași, echipa domnului Oprea nu numai că nu a susținut interesele Iașiului ci, cu excepția domniei sale, toți cei nouă parlamentari ai Puterii au lipsit din sală”. Nici acum nu cred că își va retracta afirmațiile mincinoase.

Îl informez pe domnul deputat nu numai că am fost tot timpul în sala de plen, mai mult, am avut neplăcerea să-i ascult exact discursurile jenante la care face referiri, dealtfel am și acuzat comportamentul și limbajul degradant generat și de el și de deputatul Relu Fenechiu. Nu am crezut însă că “povestea calului” lansată de Fenechiu de la prima tribună a țării e atât de contagioasă și nici nu înțeleg de ce se preferă aruncarea celor patru obiective într-o ceață mediatică atât de insistentă. Adevărul pe marginea celor patru obiective a fost explicat pe larg de majoritatea parlamentarilor ieșeni, menționez în ordine cronologică pe deputatul Petru Movilă, subsemnatul , senatorul Dumitru Oprea sau senatorul Mihaela Popa.

Domnule deputat, calitatea de fost ministru al educației ar trebui să vă genereze măcar din respect un comportament și o ținută pe măsura acelei demnități. Nu mă aștept la retractarea unor delațiuni care vă caracterizează se pare de mai mulți ani. Voi constata probabil, cu regret, că onoarea nu e una din calitățile politice utile în politică pe care să o oferiți Iașiului cu deferența cuvenită.

Povestea calului în versiunea Fenechiu

15 Decembrie 2011, 1:08 pm

Nu e o glumă. Chiar așa și-a început prezentarea amendamentului pentru autostradă deputatul Fenechiu în plenul Parlamentului, afirmând cu nonșalanță că va vorbi de … legea calului. O reacție la fel de … coerentă a avut și colegul său, deputatul Adomniței, într-un alt discurs, aparent interesat de soarta Filarmonicii și a finanțării lucrărilor de acolo. Ambii nu au pierdut ocazia să își expună opiniile afișând zâmbete de superioritate și aruncând fără jenă acuze și vorbe fără acoperire, evitând sistematic argumentele unor realități logice.

Am citit cu surprindere comunicatele lui Fenechiu pe subiectul amendamentelor sale. Ca și cum doar el iubește Iașiul și ajută proiectele prioritare cum ar fi aeroport, autostradă sau filarmonică. Adicătelea el trage din greu mediatic și restul sunt niște răutăcioși care se opun muncii lui de brigadier fruntaș în munca politică. Că i se vede de la o poștă interesul în politică nu am nici o îndoială. Rămâne doar să privești unde trebuie.

Invocând legea calului, deputatul Fenechiu își arată ironic disprețul natural și involuntar față de prima tribună a României. Dealtfel i-a mai scăpat un porumbel în propriul discurs argumentând că “de prea mult timp mințim vorbind de autostradă”. Nu a pierdut ocazia să arunce invective către senatorul Oprea și parlamentarii PDL ieșeni, reluate dealtfel și în comunicatul de presă. Nu am mai văzut acest gen de limbaj mincinos și agresiv la niciunul din parlamentarii din alte județe, chiar și atunci când au opinii diferite.

O clarificare necesară: Autostrada Iași-Târgu Mureș este o prioritate pentru toți parlamentarii ieșeni, indiferent de partidul politic din care fac parte. Ca orice alt proiect de o asemenea anvergură, el parcurge etape care decurg consecutiv. Au fost realizate studiile de prefezabilitate și fezabilitate, iar în momentul de față este în lucru proiectul tehnic care va fi finalizat până în iulie 2012. Începerea efectivă a investiției va fi discutată în mod evident după recepția proiectului, acesta va permite definirea clară a documentației care va determina fie organizarea licitațiilor necesare lucrărilor fie angajarea într-un parteneriat public-privat, dacă se va alege această variantă ca soluție de finanțare. Prin urmare, amendamentul la buget pentru autostradă nu a fost respins pentru că nu s-ar dori realizarea acestei investiții. Forma amendamentului însă cerea începerea lucrărilor prin alocarea unei sume la plezneală, ca și cum suntem la grădiniță și nu înțelegem stadiul demersurilor legale și fundamentările necesare la un asemenea demers.

Prin urmare, a existat și există interes pentru acest proiect, faptul că proiectul tehnic e în lucru e o dovadă irefutabilă care contrazice și anulează “argumentele” deputatului Fenechiu. O întrebare care îi scapă cu adevărat deputatului penelist: de ce nu a parcurs aceleași etape încă din 2004, imediat după instalarea Guvernului condus de Tăriceanu?

Ar fi rușinos să nu respect adevăruri istorice legate de Iași și evenimentele sale!

14 Decembrie 2011, 5:44 pm

Subiectul zilei de 14 Decembrie 1989 și al evenimentelor desfășurate la Iași merită o atentă și corectă dezbatere. Reacția oarecum agresivă a unora pe marginea inițiativei legislative depuse la Parlament nu este din păcate un început de dialog rațional.

Ca semnatar al inițiativei, nici măcar o clipă nu mi-am pus problema să nu respect sacrificiul celor care și-au pierdut viața pe străzile Timișoarei. Departe de mine așa ceva, sunt la urma urmei parte din generația respectivă. Dintotdeauna am oferit respectul meu timișorenilor care au avut curajul să iasă în stradă pentru a protesta împotriva regimului comunist, sacrificiul acestora își are rolul său puternic înrădăcinat în istoria României.

Istoria trebuie însă să marcheze totul, fără să fie selectivă într-un sens sau altul. Reamintirea evenimentelor de la Iași nu trebuie să fie izolată de complexul de manifestări contra regimului comunist din decembrie 1989, în care Timișoara are rolul central.

Majoritatea studiilor istorice și a cărților care descriu Revoluția Română din Decembrie 1989 nu ezită să menționeze însă evenimentele de la Iași din 14 Decembrie. Mai mult, pentru că istoria se scrie în ordine cronologică, aceste relatări sunt puse chiar la început. Dacă scânteia de la Iași a fost stinsă de autoritățile vremii, nimic nu a putut opri ulterior focul de la Timișoara răspândit cu repeziciune la București și în multe alte localități din toată țara.

O caracteristică aparte a manifestărilor de la Iași este dată de organizarea efectivă a evenimentelor. Spun asta pentru că la Iași, nu spontaneitatea unei reacții a fost determinantă ci premeditarea. La Iași s-a gândit evenimentul unei manifestări publice în Piața Unirii, au fost făcute manifeste și a existat o gândire antiregim comunist clară a unei organizații intitulate de inițiatori Frontul Popular Român.

Din aceste motive nu cred că putem cântări curajul ieșenilor cu altă măsură. De ce să nu vorbim despre toate acestea? M-ar durea foarte mult dacă acest subiect ar fi însoțit de un limbaj nepotrivit și rog prin urmare ca opiniile pe marginea inițiativei să nu alunece spre sensuri nedorite.

Sursa foto.: Evenimentul Zilei

Politica elitelor – o necesitate neînțeleasă

8 Decembrie 2011, 4:41 pm

România nu mai are un reflex în a vorbi despre elite. Nu se mai vorbește despre profesori, despre medici remarcabili sau despre artiști care ne bucură spiritul și ne fac cinste. Sunt transformate în vedete personaje pe care le-aș numi “trash”. Clasa politică actuală este la rândul ei infestată cu tot felul de Cațavenci sau infractori încă nedescoperiți, cu gura mare și conturile pe măsură. A te rățoi la justiția română, la procurori, DNA sau ANI e o modă, o gramadă de șmecheri vor să pară distinși și aparte doar pentru faptul că ar trebui să dea răspunsuri, majoritatea legate de tot felul de șmecherii și furturi ordinare.

Nu mai este o modă sau un obicei să te remarci prin discursuri constructive sau de bun simț. Mai mult, societatea românească în ansamblul ei tinde să respingă promovarea propriilor elite. Se creează o falie uriașă între ceea ce merită respect și ceea ce trebuie pus la punct sau scos din prima linie. În mod surprinzător, politica elitelor nu este o prioritate în foarte multe domenii și la fel de multe aspecte ale societății românești.

Discutam în urmă cu o săptămână despre faptul că procesul Bologna cu impact în învățământul european, inclusiv în legislația educației modificată din România, duce la aplatizarea rezultatelor de excelență, avantajând media și excluzând vârfurile. Dacă ne gândim doar la faptul că educația românească a avut un salt uriaș în vremea lui Spiru Haret, atunci când Iașiul primea misiunea de a construi elite prin Colegiul Negruzzi, lângă Universitatea A.I. Cuza, putem constata că legislația de astăzi nu permite repetarea unui asemenea fenomen. Cu siguranță, opinia mea nu va fi împărtășită de toată lumea. Asta nu înseamnă însă că nu are și adevăr.

În lumea artelor, în ultimii ani dispar cu repeziciune maeștri recunoscuți prin valoarea lor până la nivel academic. Sesizăm de asemenea că, structural, societatea românească nu pune nimic în loc. Nu se creează nici un mecanism social, nu se dezbate pentru a se găsi soluții, se constată însă de fiecare dată dispariția a încă unui titan, forțându-se un sentimentalism plângăcios exagerat în aprecierea acestor valori. Același fenomen îl regăsim în lumea medicală. Sunt doctori care pot fi considerați vârfuri mondiale în profesia lor, nu există însă nici o modalitate de a-i aprecia și utiliza pentru societatea românească, statul român pare că nu vrea să creeze în jurul acestor genii tot ceea ce este nevoie pentru ca miracolul din mâinile acestora să se întoarcă către sănătatea tuturor românilor.

Ultimul domeniu la care ar trebui să fac referire este cel care ține de clasa politică. Considerată de mii de ani ca fiind partea ”rușinoasă” a societății, ea este însă creatoarea sistemului social și prin urmare cea de care depinde România atunci când se pune problema punerii în valoare a elitelor. Clasa politică actuală însă împinge spre vârful ei, cu largul sprijin al societății civile amorțite și a unei mass-media obsedate după bani, se împing prin urmare în față personaje care nu vor putea cultiva calitatea societății, fiind lipsite de înțelegerea acestui cuvânt. Așa că avem în general de-a face cu demnitari, lideri politici sau vedete provenite din lumea infracțională , escroci, foști securiști sau informatori de miliție, repetenți sau oameni cu studii completate universitar după 40 de ani, culmea, cu suport politic.

Ierarhia valorilor este atât de brutal răsturnată încât statul democratic reușește performanța de a aprecia din păcate mai mult impostura. Avem astăzi de a face cu dosare legate de mătușa Tamara, cu băieți deștepți foști miniștri ai economiei, cu găinari care au folosit statul ca mijloc de îmbogățire. Prin toate partidele se întâmplă acest lucru, în detrimentul unor oameni bine pregătiți pentru a fi folosite calitățile lor. Nimeni nu deține secretul valorii universale, sunt însă principii care pot genera altfel de reflexii sociale.

Mi-aș dori să trăiesc acea perioadă în care societatea, partidele, Guvernul sau Parlamentul să determine prin tot ceea ce fac sau construiesc, pârghii care să ducă la promovarea și punerea în valoare a elitelor. Deocamdată de pe malul Bahluiului ieșean, clasa politică se vede exact așa cum este și arată orașul și județul. Toate acestea deși suntem caracterizați ca fiind universitari, intelectuali și oameni de cultură, avantajul fiind de fapt oferit de istoria Iașiului. Putem oare reconfirma Iașiul cu actualii lideri locali sau ei nu pot să fie reprezentativi?

Gala 10 pentru România – Moldova, Iași

8 Decembrie 2011, 3:30 pm

Sâmbătă voi fi prezent la acest eveniment. Am speranța că selecția valorilor românești din Moldova va fi înțeleaptă și reprezentativă. Este un bun moment ca Iașiul să își pună rădăcinile pentru a reconfirma rolul său de capitală culturală.

Nu am știință de detaliile parteneriatului cu Primăria Iași și nici de modul în care sunt cheltuiți banii publici, speranța mea este ca Iașiul să poată fi văzut la televizor și altfel decât prin intermediul etnobotanicelor, sandwich-urilor halucinogene, cazurilor de oase rupte de la urgențe sau a sinucigașilor. Prin urmare nu mă exprim pe marginea corectei utilizări a banilor publici, e oricum un subiect care poate fi verificat de cei în măsură să o facă.

Sper ca printre premianți să se numere acei frumoși tăcuți despre care cu toții vorbim cu respect și Iașiului să îi fie apreciate valorile reale.

Hârjoană politică liberală pe marginea unor amendamente importante

7 Decembrie 2011, 5:10 pm

Discuțiile despre amendamentele la bugetul pentru 2012 nu sunt se pare suficient de bine mediatizate, în așa fel încât să îi fie pe plac deputatului Relu Fenechiu. Nu prea înțeleg de ce consideră domnul deputat că are nevoie să i se vadă opinia cu orice preț. Pentru a fi mai explicit, voi face câteva referiri pentru a se înțelege corect ce se poate și ce nu se poate.

Autostrada Târgu Mureș – Iași, este menționată în amendamente cu precizarea că se cer bani pentru inițierea lucrărilor. Semnatarii acestui amendament sunt suficient de bine pregătiți cât să știe ce, cum și când se poate solicita. Nu insist pe faptul că deputații Fenechiu și Stanciu sunt ingineri, ultimul dintre ei fiind chiar profesor. Să fiu explicit: orice proiect de o asemenea anvergură presupune parcurgerea unor etape. Prima este cea a studiului de prefezabilitate, a doua a studiului de fezabilitate iar a treia ține de elaborarea proiectului tehnic. Pentru fiecare din aceste etape se alocă sume și o perioadă de timp pentru realizarea lor. Poți vorbi de începerea construcției efective a autostrăzii doar din momentul în care ai recepționat proiectul tehnic, știi exact cât costă și ce ai de făcut și pornești la realizarea investiției. Nu vreau să reamintesc faptul că primul studiu de prefezabilitate pentru această autostradă a fost pornit și terminat sub Ministrul Berceanu, în 2009. A urmat studiul de fezabilitate, finalizat și acesta sub coordonarea Ministrului Boagiu iar astăzi este în plină realizare proiectul tehnic, acesta urmând să fie finalizat în prima jumătate a anului 2012. Prin urmare, se pare că actuala guvernare a făcut exact ce trebuie iar plânsetele domnului Fenechiu sunt lipsite de argumente devenind doar o maimuțăreală politică fără nici un fundament. Și pentru că, dacă îmi aduc bine aminte, domnul deputat Fenechiu prezenta cândva în fața tuturor parlamentarilor din Moldova autostrada Budapesta-Odessa, poate ar fi indicat să precizeze cine a efectuat studiul de fezabilitate, cât a costat și să ne dea un număr de înregistrare de la Ministerul Transporturilor care să îi susțină afirmațiile că guvernul liberal a făcut ceva pentru proiectul său. Trebuie să pun punct, autostrada e prinsă în activitatea ministerului prin proiectul care este deja în lucru iar anul următor parteneriatul public-privat va fi soluția analizată pentru inițierea lucrărilor.

Un alt proiect extrem de important pentru Iași, prezentat de asemenea în amendamente este Aeroportul Iași. Argumentele discutate între liderii politici ieșeni sunt atât de clare încât trebuie să faci pe prostul ca să spui că nu înțelegi. Domnul Fenechiu nu este prost, așa că nu îmi rămâne decât varianta populismului de cartier. De altfel, domnia sa și implicit consilierii județeni USL nu au înțeles că pe termen scurt avem două puncte critice legate de aeroport. Primul ține de deteriorarea actualei piste, ceea ce nu o mai face viabilă peste 2 ani, intervențiile pentru reparații fiind necesare, indiferent de cum este abordată modernizarea aeroportului. Al doilea punct critic ține de banii europeni. Acești bani vin doar dacă respecți cu strictețe ghidul de finanțare, limitându-te la un proiect care să se încadreze în condițiile de finanțare. Decizia luată pentru concesionarea aeroportului votată și salutată ulterior de consilierii județeni PNL, contrazice amendamentul pentru aeroport depus de USL. Oscilațiile flegmaticului Fenechiu, cel care pozează în prieten al doamnei Boagiu și visător la scaunul ministerial al acesteia, arată suficient de clar că acesta știe cum, când și în ce mod trebuie finanțată modernizarea aeroportului însă nu putea rata ocazia de a specula politic și nu tehnic necesitatea de a moderniza aeroportul.

Nu m-am așteptat însă ca Fenechiu să atragă atenția asupra Filarmonicii Iași. Mai degrabă se agață precum pisicile de filarmonică, nu de bucurie ci de oftică, pentru că sumele pentru Filarmonica Iași au venit de la Ministerul Educației, fără a fi precizat în bugetul anului trecut un capitol special. Și în acest an finanțările vor continua, cum în nenumărate declarații PDL a apreciat inițierea demersurilor de către guvernul PNL, nu voi înțelege de ce liberalii au figuri atât de acre atunci când trec pe la Casa Balș. Aceeași liberali (pardon peneliști) nu fac nimic pentru a-l determina pe primarul Nichita să se implice și el la Filarmonică, Teatrul Național sau Palatul Culturii.

Spitalul de Urgență Regional este un subiect pentru care s-a anunțat foarte clar că se dorește a fi realizat în parteneriat public-privat. În aceste condiții amendamentul pentru spital merită aplaudat ca gest al unor oameni care nu au vrut să fie suficient de bine informați. Consider prioritară darea în funcțiune a Spitalului de Oncologie. În ianuarie sau februarie o să avem o nouă abordare a legii sănătății, care va clarifica inclusiv perspectivele financiare și investiționale pentru viitorul spital de urgență.

Discuțiile purtate la Primărie și la Consiliul Județean au fost serioase. Nici una din prioritățile Iașului nu e înțeleasă diferit de partidele parlamentare, discursul politic este însă un drog prizat puternic de liderii PNL, în detrimentul unor abordări constructive și serioase. Amendamentele depuse de parlamentari sunt o obligație, pentru că arată interesul pentru nevoile comunității din care provin. Un amendament însă nu trebuie construit sub forma unor declarații publice, el are nevoie de rigoare și o foarte clară precizare a resursei pe care vrei să o realoci. Unele amendamente însă au fost făcute în bătaie de joc și speculate pentru imagine politică. Resping acest comportament demonstrându-i slăbiciunile. Resping discuțiile sterile și imature care caracterizează iresponsabilitatea prin neseriozitatea liderilor USL.

Las și o profeție în acest text: Fenechiu nu va fi niciodată Ministru al Transporturilor. Încă nu e pregătit cu nivelul de seriozitate de care ar avea nevoie. Din păcate pentru dumnealui, nici măcar liderii naționali ai PNL nu îl văd ca ministru într-un eventual guvern USL. Regia politică pe marginea dorințelor sale e doar un subiect media construit chiar de deputatul Fenechiu.

La mulți ani!

6 Decembrie 2011, 11:36 am

La mulți ani și multă sănătate tuturor celor care își sărbătoresc astăzi ziua de Sfântul Ierarh Nicolae!

Urarea lui Victor Ponta de 1 decembrie – să-mi îndepliniți dorințele

2 Decembrie 2011, 1:24 pm

Pe TVR Cultural a fost difuzată de mai multe ori, o emisiune realizată cu cei doi lideri ai USL (parcă erau trei) Crin Antonescu și Victor Ponta.

M-a surprins naturalețea unor declarații spuse în viteză la sfârșitul emisiunii de către Victor Ponta. Întrebat fiind ce anume le dorește românilor de 1 decembrie, acesta a răspuns senin că le dorește să îi fie alături anul următor. La fel de senin a continuat dând de înțeles că dacă nu a stat lângă fiul său de Sf. Andrei și a mers la Cluj, înseamnă că cetățenii îi cam sunt obligați față de gestul pe care l-a făcut. Dacă nu se prinde nimeni de tupeul din spatele unei asemenea atitudini atunci avem o problemă de percepție elementară a respectului față de cei din jurul nostru.

Aș fi vorbit și de egoismul dublat de naivitate, asemenea urări de tip să-mi înghițiți dorința, arată cât de departe se află junele bolșevic de o atitudine echilibrată și de bun simț. E în același timp recidivist în declarații televizate de acest gen. În urmă cu câteva săptămâni, pe un alt post de televiziune național, făcea referiri amenințătoare către oamenii de afaceri care îndrăznesc să realizeze lucrări de infrastructură în timpul acestei guvernări. Atenție, li se adresa direct, prin intermediul televizorului, amenințându-i că sunt cumva colaboratori ai Elenei Udrea și al Guvernului Boc și că va avea grijă de ei atunci când va ajunge la putere, făcând referire la plățile care trebuiesc făcute pe măsura realizării investițiilor.

Din mediul de afaceri, din prudență probabil sau mai bine zis din mult mai multă inteligență, nimeni nu și-a exprimat regretul față de puseul de paranoia comunistă a junelui Ponta și nu i-a atras atenția că epoca feudală sau perioada comunistă sunt istorie și nu actualitate. Nu aș fi scris despre deviațiile de atitudine și ieșirile paranoide ale lui Ponta. Am văzut însă cum arată urarea lui Ponta către români de 1 decembrie și am considerat că merită să fie cunoscută.