Hârjoană politică liberală pe marginea unor amendamente importante

7 Decembrie 2011, 5:10 pm

Discuțiile despre amendamentele la bugetul pentru 2012 nu sunt se pare suficient de bine mediatizate, în așa fel încât să îi fie pe plac deputatului Relu Fenechiu. Nu prea înțeleg de ce consideră domnul deputat că are nevoie să i se vadă opinia cu orice preț. Pentru a fi mai explicit, voi face câteva referiri pentru a se înțelege corect ce se poate și ce nu se poate.

Autostrada Târgu Mureș – Iași, este menționată în amendamente cu precizarea că se cer bani pentru inițierea lucrărilor. Semnatarii acestui amendament sunt suficient de bine pregătiți cât să știe ce, cum și când se poate solicita. Nu insist pe faptul că deputații Fenechiu și Stanciu sunt ingineri, ultimul dintre ei fiind chiar profesor. Să fiu explicit: orice proiect de o asemenea anvergură presupune parcurgerea unor etape. Prima este cea a studiului de prefezabilitate, a doua a studiului de fezabilitate iar a treia ține de elaborarea proiectului tehnic. Pentru fiecare din aceste etape se alocă sume și o perioadă de timp pentru realizarea lor. Poți vorbi de începerea construcției efective a autostrăzii doar din momentul în care ai recepționat proiectul tehnic, știi exact cât costă și ce ai de făcut și pornești la realizarea investiției. Nu vreau să reamintesc faptul că primul studiu de prefezabilitate pentru această autostradă a fost pornit și terminat sub Ministrul Berceanu, în 2009. A urmat studiul de fezabilitate, finalizat și acesta sub coordonarea Ministrului Boagiu iar astăzi este în plină realizare proiectul tehnic, acesta urmând să fie finalizat în prima jumătate a anului 2012. Prin urmare, se pare că actuala guvernare a făcut exact ce trebuie iar plânsetele domnului Fenechiu sunt lipsite de argumente devenind doar o maimuțăreală politică fără nici un fundament. Și pentru că, dacă îmi aduc bine aminte, domnul deputat Fenechiu prezenta cândva în fața tuturor parlamentarilor din Moldova autostrada Budapesta-Odessa, poate ar fi indicat să precizeze cine a efectuat studiul de fezabilitate, cât a costat și să ne dea un număr de înregistrare de la Ministerul Transporturilor care să îi susțină afirmațiile că guvernul liberal a făcut ceva pentru proiectul său. Trebuie să pun punct, autostrada e prinsă în activitatea ministerului prin proiectul care este deja în lucru iar anul următor parteneriatul public-privat va fi soluția analizată pentru inițierea lucrărilor.

Un alt proiect extrem de important pentru Iași, prezentat de asemenea în amendamente este Aeroportul Iași. Argumentele discutate între liderii politici ieșeni sunt atât de clare încât trebuie să faci pe prostul ca să spui că nu înțelegi. Domnul Fenechiu nu este prost, așa că nu îmi rămâne decât varianta populismului de cartier. De altfel, domnia sa și implicit consilierii județeni USL nu au înțeles că pe termen scurt avem două puncte critice legate de aeroport. Primul ține de deteriorarea actualei piste, ceea ce nu o mai face viabilă peste 2 ani, intervențiile pentru reparații fiind necesare, indiferent de cum este abordată modernizarea aeroportului. Al doilea punct critic ține de banii europeni. Acești bani vin doar dacă respecți cu strictețe ghidul de finanțare, limitându-te la un proiect care să se încadreze în condițiile de finanțare. Decizia luată pentru concesionarea aeroportului votată și salutată ulterior de consilierii județeni PNL, contrazice amendamentul pentru aeroport depus de USL. Oscilațiile flegmaticului Fenechiu, cel care pozează în prieten al doamnei Boagiu și visător la scaunul ministerial al acesteia, arată suficient de clar că acesta știe cum, când și în ce mod trebuie finanțată modernizarea aeroportului însă nu putea rata ocazia de a specula politic și nu tehnic necesitatea de a moderniza aeroportul.

Nu m-am așteptat însă ca Fenechiu să atragă atenția asupra Filarmonicii Iași. Mai degrabă se agață precum pisicile de filarmonică, nu de bucurie ci de oftică, pentru că sumele pentru Filarmonica Iași au venit de la Ministerul Educației, fără a fi precizat în bugetul anului trecut un capitol special. Și în acest an finanțările vor continua, cum în nenumărate declarații PDL a apreciat inițierea demersurilor de către guvernul PNL, nu voi înțelege de ce liberalii au figuri atât de acre atunci când trec pe la Casa Balș. Aceeași liberali (pardon peneliști) nu fac nimic pentru a-l determina pe primarul Nichita să se implice și el la Filarmonică, Teatrul Național sau Palatul Culturii.

Spitalul de Urgență Regional este un subiect pentru care s-a anunțat foarte clar că se dorește a fi realizat în parteneriat public-privat. În aceste condiții amendamentul pentru spital merită aplaudat ca gest al unor oameni care nu au vrut să fie suficient de bine informați. Consider prioritară darea în funcțiune a Spitalului de Oncologie. În ianuarie sau februarie o să avem o nouă abordare a legii sănătății, care va clarifica inclusiv perspectivele financiare și investiționale pentru viitorul spital de urgență.

Discuțiile purtate la Primărie și la Consiliul Județean au fost serioase. Nici una din prioritățile Iașului nu e înțeleasă diferit de partidele parlamentare, discursul politic este însă un drog prizat puternic de liderii PNL, în detrimentul unor abordări constructive și serioase. Amendamentele depuse de parlamentari sunt o obligație, pentru că arată interesul pentru nevoile comunității din care provin. Un amendament însă nu trebuie construit sub forma unor declarații publice, el are nevoie de rigoare și o foarte clară precizare a resursei pe care vrei să o realoci. Unele amendamente însă au fost făcute în bătaie de joc și speculate pentru imagine politică. Resping acest comportament demonstrându-i slăbiciunile. Resping discuțiile sterile și imature care caracterizează iresponsabilitatea prin neseriozitatea liderilor USL.

Las și o profeție în acest text: Fenechiu nu va fi niciodată Ministru al Transporturilor. Încă nu e pregătit cu nivelul de seriozitate de care ar avea nevoie. Din păcate pentru dumnealui, nici măcar liderii naționali ai PNL nu îl văd ca ministru într-un eventual guvern USL. Regia politică pe marginea dorințelor sale e doar un subiect media construit chiar de deputatul Fenechiu.

Comentarii (1)

[...] PDL Nicuşor Păduraru răspunde pe blog acuzaţiilor formulate azi de liberalul Fenechiu. Acesta din urmă a spus că parlamentarii PDL nu [...]