Gala 10 pentru România – Moldova, Iași

8 Decembrie 2011, 3:30 pm

Sâmbătă voi fi prezent la acest eveniment. Am speranța că selecția valorilor românești din Moldova va fi înțeleaptă și reprezentativă. Este un bun moment ca Iașiul să își pună rădăcinile pentru a reconfirma rolul său de capitală culturală.

Nu am știință de detaliile parteneriatului cu Primăria Iași și nici de modul în care sunt cheltuiți banii publici, speranța mea este ca Iașiul să poată fi văzut la televizor și altfel decât prin intermediul etnobotanicelor, sandwich-urilor halucinogene, cazurilor de oase rupte de la urgențe sau a sinucigașilor. Prin urmare nu mă exprim pe marginea corectei utilizări a banilor publici, e oricum un subiect care poate fi verificat de cei în măsură să o facă.

Sper ca printre premianți să se numere acei frumoși tăcuți despre care cu toții vorbim cu respect și Iașiului să îi fie apreciate valorile reale.

Comentarii (5)

Georgiana8 Decembrie 2011, 3:59 pm

Vasile Isan

Dan Herta8 Decembrie 2011, 4:35 pm

Sper sa fie premiata excelenta, nu doar ,,priceperea,, de a face figura pozitiva. As dori sa gasim oamenii reprezentativi pentru Iasi, pe care sa-i sustinem in proiectele necesare acestui oras.

Nicusor Paduraru8 Decembrie 2011, 10:53 pm

Pe contul de facebook au sosit deja sugestii, sper ca selectia celor care apreciaza sa nu fie radical diferita de ce va iesi la eveniment.
Mentionez: academicianul Radu Miron, Dl Prof.dr. chim. Rosca Ioan – Univ. Tehnica “Gh.Asachi” Iasi – Facultatea de Inginerie Chimica si Protectia Mediului, Prof. dr. Poiata neurochirurg, Prof. dr. Stamate chirurgie plastica , Dan Lungu- scriitor, Adrian Neculau- psiholog. Se adauga domnul rector Prof. Univ. Dr. Vasile Isan sugerat de Georgiana.
Alte sugestii ?

Gheorghiu Georgeta9 Decembrie 2011, 12:23 pm

Prof. dr. CARMEN MIHAELA CRETU, PRORECTOR “Univ. Al. I. Cuza” Iasi, expert al Consiliului Europei pentru abilitati superioare – corespondent pt. Romania, expert al Comisiei Europene Brixelles (Europa spatiului de cercetare FRAIM), vicepresedinte al Comisiei Nationale de Evaluare si Acreditare a programelor de formare a cadrelor didactice la Centrul National de Educatie Personal, Ministerul Educatiei, Bucuresti, Presedintele fondator RO-TALENT – ONG de asistenta educationala so sociala pt. copiii supradotati si talentati, UNUL DIN CEI TREI EXPERTI IN PSIHOPEDAGOGIE AI ROMANIEI – Prof. Fac. de Psihologie, Univ. Al.I. Cuza Iasi.

Gheorghiu Georgeta9 Decembrie 2011, 3:51 pm

Prof. dr. GRiGORE TINICA, medic chirurg, Institutul de Cardiologie Iasi. Merita, deoarece s-a zbatut ca Institutul sa supravietuiasca si nu numai atat, institutul are o dotare super performanta, am inteles ca e cel mai dotat din sud-estul Europei.Cel de la Targu-Mures a ramas in urma.