România merită mai mult. Iașiul merită mai mult

24 Ianuarie 2012, 2:12 pm

Discursul susținut de Deputatul Nicușor Păduraru în ședința extraordinară a Parlamentului României, ședință solemnă consacrată importanței istorice a zilei de 24 ianuarie:

Destulă învrăjbire au produs până acum luptele politice între Romîni! Causa acelor lupte lipsind astăzi, lipsească tot odată și tristă desbinare dintre ei. Presentul și viitorul României o reclamă aceasta prin glasul nostru, care va chiama la înfrățire, Romînilor!“, fragment discurs Domnitor Alexandru Ioan Cuza.

Unirea Principatelor Române

24 ianuarie 1859, este actul politic care stă la baza României moderne și a formării națiunii române. Unirea Principatelor Române din 1859 a constituit o etapă importantă pe calea formării statului unitar român, a cărui întregire a fost înfăptuită la 1918 și o premisă pentru cucerirea independenței naționale.

Primii pași pregătitori au fost făcuți imediat după Revoluţia din 1848, Unirea devenind problema centrală, dominantă, a vieţii politice româneşti și punând în mişcare cele mai largi mase ale poporului.

Adunările ad-hoc ale căror lucrări au început în septembrie 1857, la Iaşi şi la Bucureşti au prilejuit o manifestare puternică a coeziunii şi a forţei mişcării unioniste, o impresionantă demonstraţie a voinţei poporului român de a-şi făuri statul său naţional.

Marea Unire nu s-a realizat în birouri, Marea Unire s-a realizat cu sacrificiul generației tinere, care a pus țara mai presus de orice, o generație care a știut să fie unită, care a știut să fie puternică și să realizeze România Mare.

Trebuie spus că momentului 1859, i-a urmat un lung șir de evenimente care au culminat cu Marea Unire de la 1918. Poporul român și-a dat jertfa de sânge în Războiul de Independență de la 1877, poporul român și-a dat jertfa de sânge în Primul Război Mondial. Aș spune că toate marile evenimente care au dus la constituirea statului unitar român au fost plătite, în primul rând, de popor.

În ianuarie 1859, românii au avut un obiectiv capital, iar liderii politici ai acelor vremuri au avut înțelepciunea să lase deoparte toate neînţelegerile şi disensiunile şi au ales acelaşi domnitor: Alexandru Ioan Cuza. Liderii politici de atunci, indiferent de culoarea lor politică, au ştiut să pună interesele României înaintea intereselor politice personale.

Este o lecţie de istorie importantă pentru noi toţi oamenii politici de astăzi, care ne raportăm la miza reală a politicii pentru România şi pentru români. Am convingerea că solidaritatea şi unitatea sunt mult mai de preţ şi mai folositoare românilor decât dezbinarea sau tensiunile ce ne depărtează de preocupările de zi cu zi ale cetăţenilor.

Cu toate acestea și atunci ca și acum de altfel, România a fost marcată de tensiuni politice, numai că până la urmă înțelepciunea și interesul național au învins. Dacă în Țara Românească majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate. Partida unionistă, reprezentată de personalități precum Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu avea în fața ei opoziția separatiștilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi). Aceștia doreau menținerea separării, motivându-și opțiunea prin posibila decădere a Iașilor și a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la București. Lucru care s-a și întâmplat dealtfel, promisiunile politice făcute Iașiului, legate de structuri centrale ale statului mutate cu sediul central la Iași, nu au mai fost respectate niciodată. Poate de aceea și astăzi Iașiul își cere drepturi istorice de recunoaștere a importanței sale pentru evoluția României moderne, reamintindu-și deseori rolul de capitală a Moldovei sau perioada anilor 1916-1918 când destinele țării noastre au fost conduse de la Iași, amintirea Reginei Maria și a Regelui Carol I fiind și astăzi prezentă în patrimoniul Iașilor și memoria documentelor istorice.

Cu toate acestea și atunci ca și acum de altfel, România a fost marcată de tensiuni politice, numai că până la urmă înțelepciunea și interesul național au învins. Dacă în Țara Românească majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate. Partida unionistă, reprezentată de personalități precum Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu avea în fața ei opoziția separatiștilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi). Aceștia doreau menținerea separării, motivându-și opțiunea prin posibila decădere a Iașilor și a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la București. Lucru care s-a și întâmplat dealtfel, promisiunile politice făcute Iașiului, legate de structuri centrale ale statului mutate cu sediul central la Iași, nu au mai fost respectate niciodată. Poate de aceea și astăzi Iașiul își cere drepturi istorice de recunoaștere a importanței sale pentru evoluția României moderne, reamintindu-și deseori rolul de capitală a Moldovei sau perioada anilor 1916-1918 când destinele țării noastre au fost conduse de la Iași, amintirea Reginei Maria și a Regelui Carol I fiind și astăzi prezentă în patrimoniul Iașilor și memoria documentelor istorice.

Stimați colegi,
Relația cu Europa anilor 1859 pare a fi la fel de actuală și astăzi. Iată ce spunea Președintele Consiliului Miniștrilor, Anastasie Panu, la 6 decembrie 1859 în sala adunării elective:
Dacă, până în această zi, încă au mai rămas în câteva capete oarecare sperări și visuri personale, ele trebuie astăzi să se stingă, căci atât țara, cât și Europa, s-au pronunțat cu solemnitate în chestia politică a principatelor.
…………………………………………………… ……………………………………………….
România e ostenită de încercări zadarnice, fără țel, fără folos. Ea voiește să iasă din această stare de nedumerire ce îi nimicește puterile; ea voiește să pășească înainte și să dea semne de viață. Tot odată Europa precum și m-am încredințat, este gata de a ni da concursul capitalurilor și a specialităților sale, îndată ce se vor cunoaște planurile noastre în privința viitorului. Este, prin urmare, de datoria Guvernului a se explica lămurit asupra proiectelor sale și a expune principiile ce va aplica la organisarea fiecărei ramure a administrației.

Mai vreau să reamintesc similaritatea unor bune relații cu Europa acelor ani, să notez implicarea și intervenţia diplomatică şi economică a Franţei și în special a celor doi consuli Louis Béclard de la București și Victor Place, de la Iași în reușita imensului pas spre unitate.

Despre Victor Place, N.A. Bogdan nota în monografia sa Oraşul Iaşi: „Din toţi consulii puterilor, câţi au stat mai mult sau mai puţin în Iaşi, singur acesta, Victor Place, jucă un rol deosebit în destinul Moldovei, ca şi în al ambelor Principate Române.

Într-o telegramă adresată contelui Walewski, ministrul de Externe al Franței, Victor Place scria: “Chiar fără să vrea, oricine ar fi atins de atâta entuziasm. Este un spectacol care îi mișcă și pe cei mai insensibili, al unui popor care salută, prin asemenea aclamații, regenerarea sa.” Se născuse România, “avându-l ca naș pe Napoleon al III–lea și ca mamă având Franța“, aveau să aprecieze istoricii Douay Abel și Hertault Gérard.

Descriind atmosfera din adunarea electorilor valahi, consulul Louis Béclard de la București a scris: “Un strigăt unanim, Trăiască prințul Cuza!’’ Acest strigăt s-a auzit în sala de ședință. A fost apoi repetat de mulțime care, adunată în jurul clădirii, venise de pretutindeni pentru a participa la o manifestație improvizată.

Din nefericire, nu văd în zilele noastre aceeași înțelepciune a oamenilor politici nici la București, nici la Iași și nici în demersurile și relațiile cu Europa care să determine cultivarea interesului național. Scrisoarea trimisă de liderii USL Crin Antonescu și Victor Ponata către colegii lor din Parlamentul European este o neplăcută probă în acest sens. Nu se poate vorbi în zilele noastre de o coeziune a clasei politice în interesul României și a poporului român. Uitându-mă la scena politică de astăzi, îmi stăruie în minte o întrebare: Unde sunt politicienii din perioada antebelică, care cu răbdare, tact și inteligență au făurit România Mare? Oamenii au obosit, nu le mai pasă, ba mai mult, parcă nici nu au știut niciodată ce înseamnă să le pese.

România merită mai mult. Iașiul merită mai mult. Ziua de 24 Ianuarie 1859 are semnificații istorice exact în acest sens.

Mesajul pe care vreau să îl adresez astăzi tuturor românilor şi colegilor politicieni este unul de respect și speranţă. Speranța că într-un final vom avea înțelepciunea de a ne ridica şi noi la înălţimea înaintașilor noștrii și a moştenirii pe care ne-a lăsat-o generaţiile ce au înfăptuit unirea românilor. Am încredere că spiritul Unirii va învinge, în folosul românilor!

Închei prin a vă cita un scurt fragment din mesajul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu ocazia solemnității zilei, la anul nou 1860:

„Să avem încredere în viitorul țerii noastre. Să ne unim pentru a împlini lucrarea ce-am inteprins-o; Timpul agitațiilor va trece și se va deschide o nouă eră de prosperitate națională”.