Adevărul despre avizul Ministerului Culturii: parcare – da, subterană – nu

1 Martie 2012, 6:37 pm

Mă uit cu surprindere cum se manipulează public un subiect de interes local. Parcarea subterană din fața Teatrului Național a însemnat un lung șir de polemici și opinii, finalizate cu un vot negativ în Consiliul Local. Surprinzător, la votul din Consiliul Local au lipsit chiar membrii echipei care deține puterea la Iași, adică ai USL, confirmând că interesul pe marginea acelui proiect e doar de fațadă.

Astăzi s-au făcut referiri publice și s-au emis opinii pe marginea unui aviz dat de Ministerul Culturii, ca și cum subiectul avizului ar demonstra că ministerul și consilierii locali PDL, opozanți la adresa parcării subterane din fața teatrului, ar avea puncte de vedere diferite. Am citit cu atenție documentul publicat (scanat) cu generozitate și am avut o mare surpriză. Am recitit încă o dată documentul: chiar nu scrie nimic de nici o parcare subterană.

M-am interesat de asemenea să văd dacă nu sunt niscaiva ascunzișuri care îmi scapă. Răspunsul: nu e nici un ascunziș, avizul este corect dat pe o documentație corespunzătoare reamenajării parcului, documentație care nu include nici o parcare subterană pentru că face referire la o hotărâre de consiliu bine definită.

Concluzia e una cât se poate de clară: s-a construit cu generozitate un subiect fals, amestecându-se reamenajarea parcului cu construcția unei parcări subterane. Avizul dat de minister nu va permite niciodată construcția unei parcări subterane pentru că documentația aferentă lui nu include acel gen de lucrări publice care au determinat consilierii locali PDL să ia atitudine.

Ca să fiu explicit, citiți hotărârea de consiliu pentru care s-a dat avizul ministerului și avizul în sine. Dacă există o minimă decență și dorință de relatare corectă în zona jurnalistică „interesată” să dezbată … subiectul, atunci corecția datelor și opiniilor publice s-ar impune.

Recapitulez ca să clarific, încă o dată:
1. Subiectul parcării subterane a fost confundat cu subiectul refacerii parcului, creându-se un fals subiect de opinii diferite;
2. Anunțurile potrivit cărora Iașiul ar fi pierdut sume mari din fondurile europene pe marginea acestui subiect sunt false și doresc să acopere performanța singurului vinovat de proastă absorbție a fondurilor: primarul Nichita.

Mulțumesc celor care au publicat avizul pentru că mi-au oferit ocazia unei opinii corecte. Ar fi fost păcat ca un subiect important pentru ieșeni să devină combustibil pentru false discuții publice nefundamentate cu probe, avizul este cea mai puternică probă în acest caz.


HCL teatru

O primăvară frumoasă, plină de bucurii!

1 Martie 2012, 10:03 am