Va fi sau nu va fi lapidarium în interiorul Palas?

2 Aprilie 2012, 1:57 pm

Scrisoare deschisă adresată domnului Iulian Dascălu

Stimate domn,
Am ales această formă de a comunica pentru că informațiile publice din ultima perioadă par a arăta că în interiorul proiectului Palas nu se va mai construi muzeul promis pentru a valorifica vestigiile arheologice și mărturiile care dau importanță istoriei Iașiului descoperite în timpul lucrărilor.

În data de 23 august 2010, transmiteam Primăriei Municipiului Iași o adresă prin care solicitam prezentarea publică a soluțiilor ce vor fi folosite de către dezvoltatorul imobiliar, pentru a pune în valoare descoperirile arheologice din zona PALAS. Primăria a răspuns prompt, dar nu cu vocea ei ci prin intermediul adresei numărul 425/16.09.2010, emisă de către SC Palas Holding SRL în care sunt trecute în revistă lucrările de cercetare arheologică, codul sitului și numărul obiectivelor precum și responsabilul științific de șantier. Adresa este semnată de domnul Alexandru Gagea în calitate de Manager de Proiect și face referire la muzeu, la formele de integrare a unor exponate în pardoseli, grădina palatului sau alte spații.

Discuțiile purtate în acea perioadă cu responsabili din cultura ieșeană relatau faptul că nu au mai multe informații despre construcția muzeului sub numele de lapidarium, construcție promisă a fi realizată în zona fostului Teatru de Vară. De altfel, creatorul acelui proiect ar fi trebuit să fie un reputat profesor universitar, cu un rol important la nivel național în lumea arheologiei și care printre altele a avut cunoștință și de descărcările arheologice din zona Palas. Acele persoane cu responsabilități în instituții de cultură la nivel județean erau însă la fel de nerăbdătoare pentru că ar fi trebuit să fie un proiect special prin forme, soluții arhitecturale și chiar să devină inedit pentru Iași.

Domnule Iulian Dascălu, apelez la dumneavoastră pentru că se pare că sunteți cel mai în măsură să clarificați public situația acelui muzeu, fiind în fapt antreprenorul și dezvoltatorul principal al proiectului Palas. Cred că este vorba doar de o dezinformare atunci când se vorbește despre lapidarium în sensul că nu va mai fi realizat. Din câte îmi aduc aminte, promisiunile antreprenorului erau parte din contractul încheiat cu municipalitatea, justificând votul consilierilor locali prin argumentul punerii în valoare a istoriei Iașiului și nu doar o investiție imobiliară sau comercială pe domeniul public.

Vă rog să clarificați prin urmare informațiile potrivit cărora acel muzeu numit lapidarium ar putea să nu mai fie construit. Eu nu cred deocamdată că informațiile privind dispariția sa sunt adevărate pentru că proiectul Palas nu a fost prezentat niciodată fără a fi extrem de legat de istoria Iașiului care va fi pusă în valoare. Palas va fi în curând deschis oficial ieșenilor iar subiectul lapidariumului este pentru mine și pentru mulți ieșeni mai important decât multe alte obiective construite acolo.