USL – restaurația dictaturii comuniste

28 Iunie 2012, 1:48 pm

Instaurarea unei dictaturi parlamentare în detrimentul respectării legilor și călcarea în picioare a Constituției României par a fi ținte pe termen scurt ale USL. Toate intervențiile de până acum ale actualei puteri au fost anulate ca fiind în afara cadrului legal. Fac referire la intervențiile privind votul uninominal la parlamentare, modificări la legea educației privind returnarea activelor universităților private către fondatori sau reprezentarea României pe plan extern de către Prim-Ministru sau Președinte.

Ponta se dovedește a fi cel mai slab prim-ministru pe care l-a avut vreodată România. Obsedat de propria imagine, incapabil să ia decizii majore, Ponta trăiește cu senzația că România își permite să își piardă statutul de țară democratică, că românii acceptă încălcarea legii chiar de către primul ministru sau că un partid politic cum e PSD-ul își permite să nu ia nicio măsură etică atunci când președintele său executiv este condamnat la o pedeapsă cu închisoarea.

PSD minte cu nerușinare, specii politice precum Șova, Corlățean, Greblă sau alți avocați, foști colaboratori demonstrați ai securității fac agenda publică la posturi de televiziune dedicate unei manipulări publice fără precedent. Cu toate că de două luni USL a preluat puterea și guvernarea, reprezentanții săi continuă să atace în gol deși nu mai sunt în opoziție.

În două luni de guvernare nu au reușit să facă niciun bilanț al măsurilor concrete și responsabile guvernamentale. Am văzut însă o haită politică agresivă și obraznică, incapabilă să accepte justiția, dispusă să ia măsuri fără precedent împotriva acesteia. Am văzut o Românie târâtă într-un scandal de imagine internațional generat de impostura unui Prim-Ministru acuzat de plagiat. Am văzut o Românie prezentă în toată presa din lume cu penibilul spectacol al unui sinucigaș, prea mândru și prea arogant ca să accepte să plătească pentru corupție dovedită în justiție.

Ce am mai văzut? Miniștri incompatibili, acuzați de conflict de interese, miniștri incompetenți, obsedați de războaie politice, un guvern întreg aflat într- o ofensivă la adresa tuturor instituțiilor statului care nu au intrat sub controlul lor politic.

Cireașa de pe tort, simbolizând o clară demonstrație de slăbiciune, s-a consumat ieri, când guvernul a preluat de la Parlament în subordinea sa Regia Monitorului Oficial. Au motivat acest gest ca fiind o situație excepțională deși acest lucru este evident nejustificat. Prin acest gest încalcă din nou, grosolan, prevederi constituționale privitoare la separația puterilor în stat. Separația puterilor în stat este un principiu care permite măsurarea democrației reale. Nu poți prelua Monitorul Oficial dacă Parlamentul nu îți cere acest lucru, în fapt, Ponta care se ascunde în spatele Parlamentului demonstrează pe față că nu îl interesează opinia acestuia. Cauza reală este evidentă: nu a dorit să fie publicată în cursul zilei de ieri decizia Curții Constituționale, crezând că în acest mod ea nu îi este opozabilă. Greșit, decizia este aplicabilă imediat, mai ales de către cei cărora li se adresează.

În istorie au mai existat regimuri totalitare care au sfidat statul de drept și au fost condamnate ulterior prin opiniile multor țări. Regimurile politice comuniste, stilul structurilor politice conduse de Hitler sau Stalin au avut același tip de agresivitate. Într-o perioadă de instabilitate economică mondială în care România este parte a Uniunii Europene, exercitarea puterii de către USL afectează grav credibilitatea României și nevoia de echilibru. Ponta și guvernul său trebuie să plece. Sunt falși și lipsiți de competență. Din păcate, oferta USL se dovedește a fi otrăvită și lipsită de alternative chiar și pentru un alt cabinet guvernamental. Sunt prea prinși într-un nucleu de interese obsedat de evitarea justiției și protejarea corupției politice.