Români, salvați democrația!

10 Iulie 2012, 2:48 pm

În goana pentru preluarea puterii, domnul Ponta și domnul Antonescu crezându-i probabil pe români un popor de ignoranți, au manifestat un profund dispreț pentru legile și principiile statului de drept. Este timpul ca lucrurile să se schimbe fundamental în România, iar acest deziderat se poate realiza numai prin ieșirea noastră din tăcere, prin transformarea bunului simț în armă politică.

Ordonanțele de Urgență nr. 38/ 04.07.2012 și nr. 41/ 05.07.2012, prin care Guvernul Ponta dorește modificarea a două legi foarte importante într-un stat democratic – Legea nr. 47/ 1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv Legea nr. 3/ 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului – reprezintă un atac vădit la funcţionarea statului de drept şi a justiţiei, afectând „regimul instituţiilor fundamentale ale statului”, instituţii între care se numără Curtea Constituţională, „garantul supremaţiei Constituţiei”.

De aceea, fac un apel către toți cetățenii care sunt dispuși să reacționeze și să lupte pentru apărarea democrației și a statului de drept, către toți cei care nu mai suportă minciuna și manipulările grosolane practicate de actuala putere, să semnăm, în număr cât mai mare, o petiție adresată Avocatului Poporului cu privire la neconstituționalitatea Ordonanței de Urgență nr. 38/ 2012 (referitoare la Curtea Constituțională) și a Ordonanței de Urgență nr. 41/ 2012 (referitoare la referendum).

Pentru aceasta vă stau la dispoziție cu formularul petiției și cu asistența juridică necesară prin intermediul Biroului Parlamentar din Iași, str. Petre Țuțea, nr. 3, bl. 909, tronson II, parter, tel/fax: 0232.26.13.13.

Comunicat de presă transmis în data de 10 iulie 2012

Ofensiva nonvalorii trebuie oprită

10 Iulie 2012, 12:27 pm

O regulă de aur: dacă schimbi regulile o faci pentru un alt ciclu electoral. Schimbarea regulilor în timpul jocului e inacceptabilă oriunde în lume şi în orice conjunctură.
Nu e o problemă faptul că va fi referendum. Şi nici deciziile Curţii de ieri nu mă deranjează. Nu avea cum CCR să se opună voinţei Parlamentului. Amalgamul de logică constituţională e însă mult mai complex iar cheia e la Monitorul Oficial. Şi la blocarea posibilităţilor de atac la Curte prin Avocatul Poporului a unor ordonanţe de urgenţă. Luate pe rând, schimbările de preşedinţi la cele două camere nu puteau fi declarate neconstituţionale pentru ca erau bazate pe hotărâri ale camerelor, iar Guvernul tocmai decisese că hotărârile Parlamentului nu pot fi analizate de Curte.

Evident că e un joc periculos, nimeni nu are dreptul să ne transforme într-o ţară imprevizibilă. Reacţiile Europei sunt fireşti, nu poţi tolera o ţară în care haosul se întreţine politic când ai nevoie de predictibilitate decizională. Europa e instabilă, criza economică va intra în altă etapă mult mai greu de controlat, efectele fiind mai grave pentru toţi.
Mă îngrijorează uriaşa cantitate de ură şi minciună. USL are strategi demni de perioada nazistă sau stalinismul precoce. Uitaţi-vă la aroganţa şi tupeul plagiatorului, la flegmaticul campion al chiulului. PDL a avut şi el erori suficiente la guvernare. Oameni nepotriviţi, erori ministeriale, dezastru în comunicare publică. Nu a atacat însă radical scheletul administrativ al României. Şi nu a făcut scut parlamentar în faţa penalilor iar justiţia a dat exemple chiar din curtea lor. Când apăreau penali în partid, PDL îşi introducea Cod Etic în reguli, partidele din USL au preferat să dărâme toate structurile statului.
E doar începutul, lupta va fi dură. Ceea ce urăsc cel mai mult e faptul că indivizii mincinoşi şi neperformanţi cred azi că sunt mai buni decât cei care au crezut în valoare şi performanţă profesională.