Aleșii locali penali trebuie să-și piardă funcția

9 Octombrie 2012, 11:10 am

În administrația publică locală există aleși locali care își exercită demnitatea în condițiile în care au fost condamnați definitiv într-un proces penal. Consider că această situație este anormală și inacceptabilă, generând în același timp dezechilibre de etică în raport cu reprezentarea intereselor cetățenilor.

Am depus astăzi, din nou, o inițiativă legislativă care să genereze încetarea de drept a mandatului de ales local pentru această situație, în momentul de față în lege existând un viciu, pentru că pierderea de drept a mandatului de ales local are loc doar în cazul în care acesta a primit o condamnare cu executare. Avem de-a face cu un fenomen cunoscut de către toată lumea, manifestat prin foarte multe decizii ale instanțelor, de condamnare cu suspendare. Consider că această inițiativă vine în sprijinul strategiei naționale de combatere a corupției și permite administrației publice crearea unui climat de normalitate și respect față de cetățeni.

Fac precizarea că această inițiativă a mai fost depusă și din păcate a fost respinsă de către Parlament pe motive cel puțin ciudate și fără argumente de natură legislativă sau constituțională, ca și cum nu ar fi oportună. Perseverența mea de a insista asupra acestei idei vine ca urmare a conștientizării importanței curățirii spațiului public de riscurile prezentate de oameni, care datorită unor condamnări penale definitive nu ar trebui ca pe parcursul executării acestor sentințe să aibă calitatea de ales local. Acest principiu e necesar să fie extins la toate funcțiile publice inclusiv la parlamentari, în cazul acestora fiind însă necesare modificări constituționale și nu doar legislative.

Inițiativa legislativă modifică litera f) a art. 9 și litera e) a art. 15 din leagea 393/2004. Am speranța că această idee va fi susținută și de societatea civilă și de partidele politice, introducerea unor elemente de etică a alesului local în politica românească fiind evident necesară.

Comunicat de presă transmis în data de 9 octombrie 2012.